Beauty > Skincare

Cum să îți pregătești corect tenul înainte de machiaj

Machiajul perfect începe cu o piele atent îngrijită. Ai grijă la acești pași simpli pentru a obține un look flawless și luminos.

6 minute timp de citire
Share on Facebook Share on WhatsApp



De multe ori aud iubitoare de make-up care dau vina pe produse pentru că nu reușesc să obțină finish-ul pe care și-l doresc. Ori tenul este prea uscat, se strânge produsul în liniile fine sau culoarea nu este suficient de pigmentată. Cu toate acestea, de multe ori constat că nu este vina produsului în sine, ci mai degrabă problema se regăsește în modul în care a fost utilizat.

Odată cu evoluția tehnologiei, avem acum la dispoziție toate informațiile necesare despre absolut orice, mai ales în industria de beauty. Când vine vorba despre pași în rutina de make-up sau skincare, există numeroase tehnici și păreri. Ei bine, un lucru este cert: nu vom obține niciodată un look flawless și luminos dacă nu acordăm timp pregătirii tenului.

Ce este important de înțeles de la început este că fiecare dintre noi avem tipuri diferite de ten și necesități diverse. Din acest motiv este esențial să descoperim ce tip de ten avem. Este un ten uscat, uleios sau mixt? Ne confruntăm cu exces de sebum sau cu zone foarte uscate ale pielii. Din fericire, asta este destul de ușor de aflat. Odată ce înțelegem ce nevoi are tenul nostru, atunci suntem pregătiți să aplicăm produsele corecte, în ordine, pentru a obține machiajul dorit.

Tenul uscat

Dacă ai tenul uscat, înseamnă că glandele sebacee nu produc suficient sebum, acea peliculă naturală de ulei care menține pielea protejată și hidratată. În îngrijirea unui ten uscat, este esențial să folosești un cleanser blând și o cremă bogată în umectanți, ingrediente care atrag și rețin apa în piele. Specialiștii subliniază că hidratarea constantă este cheia pentru a menține pielea suplă și confortabilă.

Tenul uleios

Spre deosebire de pielea uscată, pielea grasă se caracterizează printr-o producție excesivă de sebum. De obicei, porii sunt mai vizibili, tenul capătă rapid un aspect lucios sau încărcat, iar punctele negre și coșurile apar frecvent.

Pentru acest tip de piele, rutina de îngrijire trebuie adaptată astfel încât să mențină sub control excesul de sebum și să prevină blocarea porilor. Produsele de curățare care conțin ingrediente precum peroxidul de benzoil sau acidul salicilic sunt adesea recomandate, deoarece contribuie la eliberarea porilor și la reducerea imperfecțiunilor. De asemenea, sunt utile produsele marcate ca „noncomedogenice”, formulate special pentru a nu obstrucționa porii și a limita apariția coșurilor.

ten deshidratat

Ten deshidratat versus ten uscat


Tenul mixt

Dacă ai ten mixt, vei observa că anumite zone, precum fruntea, nasul și bărbia (așa-numita „zonă T”), tind să fie mai lucioase și să producă mai mult sebum, în timp ce obrajii sau zona din jurul ochilor pot fi uscate. Există însă și situația inversă: o zonă T uscată și obraji mai grași, ceea ce indică tot un ten mixt.

În ceea ce privește rutina de îngrijire, nu există o regulă unică, iar abordarea trebuie adaptată în funcție de particularitățile pielii tale. În multe cazuri, e nevoie să tratezi zonele feței diferit, produsele potrivite pentru frunte și nas s-ar putea să fie prea agresive pentru obraji, în timp ce o cremă bogată pentru zonele uscate ar putea încărca zona T. Este esențial să fii atentă la produsele pe care le folosești. Multe dintre formulele dedicate tenului mixt sunt apropiate de cele pentru tenul gras, deoarece încearcă să mențină echilibrul în zonele cu exces de sebum, fără a usca restul feței. Rutina ideală presupune să observi cum reacționează pielea ta și să ajustezi produsele astfel încât fiecare porțiune a tenului să primească exact ceea ce are nevoie.

Pași simpli pentru rutina de machiaj

1. Curăță corect tenul

Primul pas este să te asiguri că ai tenul curățat pentru a aplica produse pe piele. În cazul în care au rămas reziduuri de mascara sau fond de ten de la machiajul trecut, acestea doar te vor încurca. Cu un cleanser blând asigură-te că ai îndepărtat toate impuritățile. Spuma micelară de la La Roche-Posay sau un cleanser blând de la Avène sunt variante excelente, însă poți apela la ce produs îți place cel mai mult. Poți folosi deasemenea și o perie rotativa de curațare a feței, care este proiectată să elimine eficient murdăria si impuritățile de pe față, gât și decolteu.

2. Exfolierea – esențială pentru un ten flawless

Deși ai făcut pasul cel mai important, curățarea, este important să scăpăm de stratul de celule moarte de la nivelul pielii. Astfel, porii sunt curățați în profunzime, îmbunătățește absorbția produselor hidratante și oferă luminozitate tenului. Prin mișcări blânde și utilizarea produselor potrivite tipului de ten, aplică un produs de exfoliere o dată pe săptămână.

Pentru acest pas poți alege formule blânde care respectă bariera pielii, fie un exfoliant gel precum RNW Gel Peeling, fie variante cu arbore de ceai și centella, cum este Orjena Tea Tree Cica Mild Facial Peeling, sau un serum cu acizi AHA și niacinamide precum Alchemy Soft Peeling, ideal pentru o exfoliere controlată și o textură mai uniformă a tenului.

3. Hidratează bine tenul

Un ten hidratat și luminos este aliatul perfect al machiajului flawless. Indiferent de tipul tău de piele, crema hidratantă este un must atunci când vine vorba de orice produs vrei să aplici ulterior. Chiar și dacă nu ești un fan al fondului de ten, poți aplica o simplă cremă care să îți hidrateze pielea, puțin concealer și ești gata de plecare. În plus, unul dintre trucurile mele preferate este să folosesc și un serum, precum Miracle Age Repair de la Thank You Farmer. Are un potențial de hidratare ridicat, iar efectul „sticky” face ca machiajul să se prindă imediat.

4. Drenaj limfatic pentru față

Drenajul limfatic este un pas peste care multă lume alege să sară. Motivele țin fie de timp, fie de tehnică. Cu toate acestea, masajul feței poate reduce efectul de puffiness și stimulează circulația sanguină și reduce retenția de apă și a umflăturilor. Ba mai mult, poți folosi și instrumente specifice masajului feței, precum piatră Gua Sha, perie sonică multifuncțională sau un roller facial.

Sursă imagine: Getty Images



REVISTELE NOASTRE
Mergi la început Back to top