Ducii de Sussex se mută pe Spotify

Prințul Harry al Marii Britanii și Meghan Markle vor produce și vor găzdui podcast-uri de pe Spotify, chiar din această lună. Cei doi vor fi prezenți prin serviciul de streaming al platformei începând cu aceste sărbători. Reprezentanții Spotify, liderul pieței de streaming muzical, au anunțat că podcast-urile cu familia fostă regală vor fi disponibile gratuit.

De asemenea, Spotify a mai transmis că proiectul se face în baza unui acord multianual. Noua agenție care se ocupă de producţia video-audio a cuplului, Archewell Audio, va realiza programe menite să “ridice moralul şi să distreze publicul din întreaga lume” şi care vor cuprinde “diverse perspective şi voci”.

Primul podcast al ducilor de Sussex va fi o emisiune specială de sărbători, cu “poveşti pline de speranţă şi compasiune” pentru celebrarea noului an. Primul sezon complet este aşteptat anul viitor.

“Ceea ce ne place la podcasting este faptul că ne reaminteşte tuturor să ne oprim o clipă şi să ascultăm cu adevărat, să ne conectăm unii asupra celorlalţi fără distrageri. Având în vedere provocările din 2020, nu a existat niciodată un moment mai important pentru a face acest lucru, pentru că atunci când ne auzim unul pe altul, şi ne ascultăm poveştile, ni se readuce aminte cât de interconectaţi suntem cu toţii”, a spus cuplul într-o declaraţie.



Cum își câștigă Meghan și Harry existența

Deși condiţiile financiare ale tranzacţiei nu au fost dezvăluite, încă, această colaborare reprezintă cel mai recent demers al cuplului pentru a-şi câştiga existenţa.

Cuplul a luat decizia de a renunţa la titlul regal la începutul anului, iar de atunci s-a mutat în Los Angeles, prima dată într-un conac estimat la 18 milioane de dolari, apoi în unul care depășește 20 de milioane. Ulterior mutării lor în SUA, Donald Trump le-a transmis că statul nu va suporta cheltuielile privind securitatea foştilor duci britanici, care ajunge la 270 de mii de dolari lunar.

La început, se auzea că Regele Charles îi va oferi lunar, fiului său mai mic, suma de 2 milioane de lire sterline pentru a se întreţine. Apoi, se auzea că Meghan Markle şi Prinţul Harry vor face bani doar din imagine, însă, se pare că aceştia se vor întreţine din discursurile scrise de prinţ, rolurile pe care le va mai primi Meghan, dar mai ales, din drepturile de difuzare pe care le primeşte actriţa pentru fiecare episod din serialul “Suits”. Fiecare episod în parte îi rotunjeşte lui Meghan contul cu câte 40 de mii de euro pentru o difuzare.

În primăvară, apăreau zvonuri cum că prințul Harry va susţine discursuri despre egalitatea de şanse, despre mediu şi despre sănătate, pentru diferite organizaţii, pentru a-și câștiga existența.

Pentru a se întreţine, despre cei doi se mai spunea că ar trebui să semneze cu realizatorii animaţiei The Simpsons, pentru a face voice over personajelor din animație. În plus, Meghan Markle ar deveni naratorul documentarului Elephant produs de Disney.

În septembrie, prinţul Harry şi soţia lui Meghan au semnat un contract multianual cu platforma de streaming Netflix pentru care vor produce mai multe programe TV, ce variază de la emisiuni pentru copii şi până la seriale de tip reality-show cu scenariu prestabilit.

Despre Spotify

Spotify oferă peste 1,5 milioane de podcast-uri, precum “The Michelle Obama Podcast” şi “Mama Knows Best” a lui Addison Rae, cunoscută influencer pe reţelele sociale, şi se adresează unui număr de peste 320 de milioane de utilizatori activi pe lună.