Efectele fumatului asupra pielii

Efectele fumatului asupra pielii Unii il considera doar un tic, altii o metoda de relaxare, insa, oricum l-am privi, fumatul este o reala dependenta de nicotina si poate fi usor catalogat ca fiind unul dintre cele mai daunatoare obiceiuri. Tigara, pipa, trabuc sau narghilea, tutunul contine nu mai putin de 4000 de componenti chimici toxici, dintre care 60 fiind considerati cancerigeni. Cu alte cuvinte, cu fiecare fum tras in piept, ne expunem organismul si il fragilizam in fata aparitiei bolilor.

 



De ce fumam?

Daca am intreba fiecare fumator in parte de ce a ales sa se dedice acestui obicei, nu mare ne-ar fi mirarea sa aflam ca toti au avut aceleasi porniri initiale. Curiozitatea este factorul declansator al acestui obicei. Fie ca vedem in familie, fie ca vedem in cercul nostru de prieteni, suntem curiosi sa aflam ce gust are si de ce place altora. Alta explicatie a fumatului este dorinta de socializare si de a fi “cool”. Acest fapt este des intalnit in randul tinerilor si se explica prin necesitatea acestora de apartenenta la un grup, din care altfel ar fi mai greu sa faca parte. Exista si persoane care considera fumatul ca fiind o metoda de relaxare, avand in vedere ca pauza de tigara te decupleaza de la stresul locului de munca. Ei bine, toate aceste explicatii nu fac decat sa amane momentul in care vei spune STOP fumatului.

 

Fumul de tigara sufoca celulele pielii

Persoanele care fumeaza isi semneaza sentinta la o piele urata si imbatranita prematur, pentru ca agentii toxici din fumul de tigara dauneaza tesuturilor conjunctive care sustin sanatatea pielii. Astfel, pielea isi poate schimba culoarea normala, devenind mai palida, si poate capata pete mai inchise la culoare care apar cu precadere pe fata, gat si maini. Explicatia este clara: fumul de tigara priveaza celulele epidermice de oxigen si de nutrienti, componente necesare pentru o piele proaspata si curata. Pe de alta parte, fumul din tigara faciliteaza aparitia ridurilor datorita faptului ca substantele chimice continute in tutun interactioneaza negativ cu elastina si colagenul din piele, substante responsabile cu tonusul si elasticitatea sa. Ceea ce trebuie punctat aici, este faptul ca fumul de tigara devine de doua ori mai toxic in prezenta razelor ultraviolete, ceea ce face ca persoanele care fumeaza si se expun timp indelungat razelor solare sa fie mai predispuse aparitiei petelor de culoare, ridurilor si chiar cancerului de piele.

 

Fumatul deformeaza trasaturile fetei

Chiar daca la prima vedere poate parea imposibil, gestul constant si continuu de a trage din tigara, ne poate modifica forma fetei. In momentul cand fumam buzele se tuguiaza si in obraji apar adancituri specifice, iar acestea, prin repetare devin trasaturi caracteristice persoanei care fumeaza. De asemenea, musculatura buzei superioare se slabeste si aceasta devine ridata si inestetica. Totodata, gestul de a fuma, afecteaza si zona ochilor. Faptul ca fumatorii micsoreaza ochii atunci cand trag din tigara pentru a se feri de fum, face ca ridurile de la coltul exterior, zona numita laba gastii, sa devina mult mai pronuntate datorita pierderii elasticitatii tegumentelor.

 

Afectiunile pielii sunt favorizate de fumat

Fumatul afecteaza anumite parti ale sistemului imunitar care sunt responsabile cu tinerea sub control a psoriazisului, astfel ca acest obicei duce la agaravarea bolii sau, in special la femei, la declansarea ei. Persoanele fumatoare au un risc mult mai mare de a dezvolta reactii alergice ale pielii. De exemplu, cei cu pielea atopica se vor confrunta mult mai des cu eczeme ale pielii, iar persoanele diabetice risca sa dezvolte ulcere la nivelul picioarelor. O alta afectiune a pielii, lupusul cutanat, este intretinuta si mult mai bine dezvoltata la persoanele care fumeaza. Nu in ultimul rand, banalele si inesteticele cosuri de pe fata, apar mai des la fumatori decat la nefumatori.

 

Unghiile si parul, afectate de nicotina

Nicotina din tutun are capacitatea de a ingalbeni si de a pata unghiile si dintii si, totodata, poate favoriza caderea si albirea parului, in special la barbati. Fara a mai fi un secret, fumatorii dezvolta mult mai usor cancer pulmonar, ulcer gastric, boli cardio-vasculare, infectii respiratorii si osteoporoza, iar barbatii se supun riscului marit de a ramane impotenti.

 

Text: Madalina Manole