FENDI: traditie si avangarda

FENDI: traditie si avangardaCasa de moda Fendi a luat nastere in anul 1925 in Roma, odata cu deschiderea primului magazin de genti si atelier de blanuri condus de un cuplu tanar format din Edoardo si Adele Fendi. Adele Casagrante a fost, de fapt, cea care a deschis un atelier specializat in piele si blanuri in anul 1918, dar dupa casatoria cu Edoardo Fendi a decis sa ii schimbe numele.

Succesul a venit imediat, datorita calitatii produselor pe care cei doi le vindeau, iar burghezii Romei au inceput la scurt timp sa se mandreasca cu vizitele lor la atelierul Fendi. Intre anii 1930 si 1940, Fendi s-a extins si a devenit cunoscut si in alte orase.

  

Lagerfeld si Fendi – mixul castigator

Apoi, in 1946, cele cinci fete ale familiei Fendi au inceput si ele sa lucreze la atelier, venind cu idei noi, si au dezvoltat alte produse pentru liniile de piele si blanuri. Cand erau mici, mama lor obisnuia sa le imbrace in negru pentru ca adora aceasta culoare, iar oamenii credeau ca fetele sunt orfane. Replica lor venea prompt: “O, nu, este vorba de moda aici!”. Cativa ani mai tarziu, acestea l-au intalnit pe Karl Lagerfeld, care la acea vreme era un designer tanar ce incepuse sa faca valuri in lumea modei de la Paris. Karl a fost si cel care a revolutionat lumea Fendi redesenand si reinterpretand blana, facand-o moale si usoara. Lagerfeld a schimbat si materialele si a reintrodus pielea care fusese neglijata in ultimul timp. Tot atunci a fost realizat si faimosul logo Fendi.

 FENDI: traditie si avangarda

“Karl si cu mine suntem un fel de arhive mergatoare ale Casei Fendi” (Silvia Fendi)

Karl nu s-a oprit insa aici. A introdus, in 1969, o colectie pret-a-porter industriala, pe langa cea de blanuri lucrate manual, si astfel a reusit sa produca blanuri de inalta calitate la costuri mai mici. Si eleganta Fendi a fost transformata atunci: gentile rigide au devenit moi, nestructurate, pielea a fost imprimata, tesuta si uscata pentru a deveni mai moale si mai atragatoare. Asa a aparut o noua generatie de genti Fendi.

Cativa ani mai tarziu, in 1977, a fost lansata si colectia pret-a-porter de haine, cu linii simple, dar elegante. Aceasta s-a bucurat de succes si, dupa anii ’80, cei de la Fendi au decis sa-si extinda colectia si mai mult, incepand sa creeze fulare, cravate, manusi, ochelari de soare, blugi si chiar mobilier.

 

Gentile Fendi au revolutionat lumea modei si i-au cucerit pe toti

Sub conducerea Silviei Venturini Fendi, directorul de creatie al casei, a fost creata in anul 1997 faimoasa Baguette, o geanta mica ce se purta sub brat si care a fost denumita dupa celebra paine tip “bagheta”. De atunci, au fost lansate peste 600 de versiuni ale gentii din nenumarate tipuri de materiale, astfel ca Baguette a devenit un accesoriu esential al colectionarilor de moda. Alte doua genti-fenomen au fost lansate in anii urmatori: in 2005 a fost creata geanta Spy, iar in 2006 geanta B.

Din anul 2004, grupul LVMH, care a preluat si Prada, a devenit actionar majoritar la Fendi. In anul 2005, grupul Fendi si-a sarbatorit cei 80 de ani de existenta prin deschiderea Palatului Fendi in centrul Romei, palat care gazduieste sufletul creativ al brandului: studioul, atelierul de blanuri si cel mai mare boutique Fendi din lume.

 

“Nimic nu este imposibil” (Silvia Fendi)

Spiritul Fendi a ramas intact de-a lungul timpului, pentru ca oamenii din spatele brandului au pus intotdeauna calitatea pe primul loc. “Imi place sa vad ceva in fiecare produs care arata ca un om inteligent a lucrat la el”, spunea Silvia Fendi intr-un interviu. Iar hainele Fendi sunt feminine, sic, elegante, sunt clasice si au, in acelasi timp, un element inovator, care te surprinde, sunt exact genul de tinute in care nu doar arati bine, ci te si simti la fel. Cat despre blanurile si accesoriile Fendi… sunt addictive!

Text: Bianca Badescu

Credit foto: www.vogue.fr

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *