Iată soluția pentru oprirea transpirației excesive

Temperaturile ridicate sunt foarte greu de suportat, în special de către persoanele care suferă de problema transpirației în exces, numită în termeni medicali hiperhidroză. De la imposibilitatea de a purta mereu garderoba dorită, la disconfortul de a putea interacționa cu ceilalți într-o manieră relaxată sau chiar de a practica un sport, fără a te gândi la această situație deranjantă, doamna doctor Ana Crăciun Douglas știe exact care sunt remediile și cum poate fi tratată această afecțiune.

Farmaciștii Catena recomandă antiperspirantele Bioclin, special formulate pentru pielea sensibilă, prevenind roșeața și deshidratarea. Ingredientele active țin sub control mirosul de transpirație in timp ce protejează și hidratează pielea. Asigură un efect odorizant și o senzație de prospețime întreaga zi.

,,Foarte mulți pacienți îmi spun cât de stresant este pentru ei să trăiască sub influența acestei probleme ,,nu mai pot să țin mâna pe mouse, nu îmi place să dau mâna cu cineva, a devenit deja foarte stresant, îmi este rușine, sunt jenat, am ajuns să îmi anulez întâlnirile de business din acest motiv. Evit să merg la sala de dans, pentru a evita să transpir mai rău”, am auzit aceste lucruri în repetate rânduri de la pacienții mei”, a declarat doamna doctor Ana  Crăciun Douglas.

Pentru a înțelege însă acest fenomen, trebuie analizate într-o primă fază și cauzele care conduc la acest disconfort. ,,Este vorba despre transpirația excesivă, cunoscută și sub denumirea de hiperhidroză. Atunci când nimic nu pare să funcționeze pentru oprirea transpirației excesive, intervine medicina și controlează acest fenomen care afectează: palmele, axilele, tălpile, pliurile inghinale, chiar și spatele genunchiului. Sunt foarte multe persoane care se confruntă cu această problemă, iar cauzele sunt multiple. Dacă în cazul hiperhidrozei primare vorbim despre o afecțiune a sistemului cerebral, în ceea ce privește hiperhidroza secundară, aceasta se manifestă sub impulsul unor factori diverși. Emoțiile sau diverse boli cum ar fi: hipertiroidismul sau hipoglicemia se numără printre acești factori, cărora li se adaugă bineînțeles și reacțiile la anumite medicamente sau infecțiile din organism. Acest fenomen poate fi observat și în cazul femeilor aflate la menopauză, care trăiesc un real disconfort în lupta cu transpirația excesivă”, a explicat Ana Crăciun Douglas, chirurg generalist, cu specializare în chirurgie estetică.

Înceracă deodorantul roll-on Man’s Defence cu vitamina E de la Genera este foarte eficient împotriva transpirației și delicat cu pielea sensibila a subrațului.

Soluția tuturor aceste probleme este din fericire una simplă și care nu necesită un tratament îndelung aplicat: ,,Există un tratament pe care îl promovez în rândul pacienților. Este cel mai ușor de făcut, cu cele mai sigure rezultate și de durată. Este vorba despre tratamentul cu toxina botulinică. Este o procedură non-invazivă, injectabilă, aproape deloc dureroasă, pentru că se efectuează după aplicarea unei creme anestezice. Practic inhibăm glandele sudoripare și obținem astfel lipsa transpirației”, a concluzionat doctor Ana Crăciun Douglas.

În momentul în care această condiție interferă în tot ceea ce faci tu în viața de zi cu zi, este timpul să te prezinți la medic.

Bettina Cristea

foto: PR