Ingrijirea corpului: Top 5 vitamine

ingrijirea-corpului

Ingrijirea pielii este un pas esential pentru a arata bine si a ne simti bine. In plus, pielea este cel mai mare organ al corpului ce actioneaza precum o bariera. Pe piata exista o paleta larga de produse care contin tot felul de ingrediente. Multe promit, putine dau rezultate. Hidratarea pielii este deosebit de importanta, dar la fel de important este sa te feresti de actiunea nociva a razelor ultraviolete. Din fericire, exista cateva vitamine care, atunci cand sunt ingredientele principale ale produselor de ingrijire, au rezultate benefice.

Vitamina C

Vitamina C detine proprietati antioxidante si contribuie la sinteza de colagen. Administrata oral, sporeste eficienta lotiunilor cu factor de protectie solara si, asa cum spuneam mai sus, contribuie la reducerea semnelor imbatranirii datorita rolului in sinteza naturala de colagen. In creme pentru fata sau in alte astfel de produse imbunatateste aspectul pielii, ii confera stralucire si lupta impotriva radicalilor liberi. Expertii sustin ca dimineata este cel mai bun moment pentru a folosi cremele care contin vitamina C.



Vitamina E

Vitamina E este un antioxidant puternic si protejeaza pielea de actiunea radicalilor liberi. Fotoprotectia se refera la capacitatea organismului de a minimiza daunele create de catre razele UV. Anumite produse care contin atat vitamina E, cat si vitamina C s-au dovedit a fi mai eficiente in ceea ce priveste fotoprotectia, spre deosebire de cele care contin doar una dintre vitamine. Vitamina E trateaza, de asemenea, si inflamatiile pielii.

Vitamina K

Vitamina K este o vitamina des intalnita in cremele pentru conturul ochilor, dar si in cele pentru ten. Medicii utilizeaza creme care contin vitamina K in cazul pacientilor care au suferit o interventie chirurgicala. Vitamina K este esentiala in sprijinirea procesului de coagulare a sangelui, contribuind la vindecarea mult mai rapida a vanatailor. Produsele de beauty care contin vitamina K trateaza iritatiile pielii, vergeturile, cicatricele si cearcanele.

Vitamina A

Vitamina A incurajeaza regenerarea celulara, reface tesutul si hidrateaza pielea in profunzime. Insa produsele care contin aceasta vitamina ar trebui aplicate cu multa atentie. Lotiunile OTC si cremele de noapte reduc ridurile si petele maronii. Derivatele vitaminei A se numesc retinoizi si trebuie aplicate seara, deoarece soarele reduce eficienta lor. Dezavantajul este ca pot irita pielea, o pot inrosi si exfolia.

Vitamina B3

Vitamina B3 creste productia de ceramide si acizi grasi, doua componente-cheie ce fac parte din bariera de protectie a pielii. Pe masura ce bariera devine mai puternica, pielea retine mai usor apa si exclude factorii iritanti, astfel incat aceasta vitamina este un ingredient perfect pentru pielea sensibila si uscata. Pentru a reduce efectul de roseata si iritatie, foloseste forma solubila a vitaminei B3.

Text: Ruxandra Dumitrescu