Interpretari ale femeii in colectiile de primavara-vara 2011

gucciColectiile celor mai importanti designeri pentru aceasta primavara au fost deja prezentate pe podiumurile din Paris, Milano, Londra sau New York. Fiecare colectie ofera o alta perspectiva asupra femeii anului 2011.

Iti propun sa tragem cu ochiul la cele mai seducatoare colectii ale sezonului si sa descoperi cu viziunea carui creator rezonezi. Sau oare esti putin din toate aceste femei muze care au inspirat designerii in acest sezon?

Christian Dior: atmosfera de croaziera

Pentru colectia Dior din acest sezon, designerul John Galliano s-a jucat cu imprimeurile tahitiene cu orhidee si palmieri si le-a combinat cu elemente specifice hainelor marinaresti (berete vesele, nasturi asemeni celor de pe hainele marinarilor), dar si cu rochii si fuste vaporoase din chiffon si incaltari inalte, in culori „turbate”. Nuantele tari de roz, oranj, galben, albastru-verzui si mov, precum si detaliile florale sau penele aplicate atat pe haine, cat si pe sandale au conferit un aer ludic colectiei. Femeia Dior din acest sezon este cocheta, jucausa, vesela si gata sa plece in cautarea aventurii la bordul unui iaht.

Gucci: Stralucitoarea zeita marocana

Frida Giannini s-a inspirat pentru colectia Gucci din vesmintele populatiilor nord-africane. A folosit din abundenta alb, auriu si negru, dar a creat si cateva tinute in culori p auternice si pretioase: smarald, ametist, safir sau chihlimbar. Fustele din satin sau matase cu talie inalta si care se termina deasupra genunchiului, jachetele din piele cu franjuri, topurile decoltate, pantalonii tip skinny, din materiale moi, stransi pe genunchi si lejeri in partea de sus, dar si centurile marocane cu ciucuri din piele in capete sunt hainele pe care Gucci le propune in acest sezon. Si trebuie sa recunoastem ca se potrivesc unei printese marocane moderne, care adora hainele sofisticate si elegante.

Fendi: Nostalgia plutirii

Designerul Karl Lagerfeld a creat pentru Fendi o colectie in care s-a jucat cu formele si culorile: a folosit materiale moi, vaporoase, cu taieturi simple si culori vii: de la somon, jad, rosu la bleumarin si alb. Tinutele sunt foarte feminine, flateaza silueta, iar volumele si manecile largi, in forma de lampion, par croite pentru a simula mai degraba plutirea, decat mersul. O colectie curata, luminoasa, care readuce la viata farmecul feminitatii si simplitatea, pentru romanticele visatoare.

Giorgio Armani: Misterioasa nomada

Giorgio Armani s-a individualizat printre toti designerii din acest sezon care au creat haine pline de culoare, prin faptul ca a ales sa mearga exclusiv pe nuante de bleumarin si pe alocuri putin negru. Monocromia nu este insa singura nota distinctiva a colectiei, ci si turbanele care completeaza fiecare tinuta si care ”vorbesc” despre sursa de inspiratie a designerului: tuaregii din Nordul Africii, a caror culoare traditionala este, bineinteles, bleumarinul. Hainele sunt foarte elegante, din materiale delicate si pastreaza rafinamentul specific casei Armani. Pentru aceasta colectie, dorinta designerului italian a fost aceea de a construi hainele prin suprapuneri de materiale moi, pentru a le face sa para usoare, subtiri, fine. Pantalonii luciosi cu pliuri si taietura slim, rochiile lungi, vaporoase si asimetrice, dar si sacourile cu croieli neconventionale si detalii elaborate in fascinantele nuante de bleumarin sunt parca vesmintele unei misterioase femei ce cutreiera desertul pe timp de noapte, acea femeie careia nu-i este frica de incercarile vietii.

Nina Ricci: Femeia versatila si ultrafeminina

Diafan este cuvantul care caracterizeaza cel mai bine aceasta colectie. Materialele de baza au fost voalul, chiffonul si satinul, iar culorile au variat de la nuante pastelate de bleu dulce, roz pal sau ivoriu la galben, fuchsia, albastru electric sau mov. Flori minutios lucrate aplicate pe bluze, rochii cu pene de strut si volane din voal sau organza, trenciuri sau sacouri clasice ori sport peste rochii sau fuste stil tutu din materiale fine, precum chiffonul si voalul, bluze ”spumoase” din straturi voluminoase de voal, combinate cu fuste sau pantaloni cu cordon in talie si onduleuri sunt elementele-cheie ale colectiei Nina Ricci.

Text: Bianca Badescu