Intuitia feminina si puterea ei

resized_Intuitia feminina si puterea ei-poza principalaPentru a afla ce putere are intuitia si cum ne poate schimba viata, propun sa aflam inainte ce este intuitia. In popor, intuitia este numita ca fiind “vocea lui Dumnezeu”, insa doctorii in psihologie au o definitie mult mai exacta pentru aceasta “voce interioara”. Intuitia este intalnita indiferent de cultura si religie, fiind adesea numita “revelatie”, “al saselea simt”, sau “instict”, si nu putine sunt persoanele care se ghideaza in viata dupa ceea ce le spune intuitia. Studiile au aratat ca femeile beneficiaza de o capacitate intuitiva mult mai profunda si mai puternica decat cea a barbatilor.



Ce este intuitia?

Intuitia este o calitate strans legata de emotii si care are o mare putere asupra noastra in momentele de cumpana si de luare a deciziilor. Intr-un studiu publicat in British Journal of Psychology, se defineste intuitia ca fiind ceea ce se intampla atunci cand creierul nostru cauta prin amintiri, prin experientele trecute, si da semnale externe pentru a ne ajuta sa luam o decizie. Acest fapt se intampla in fractiuni de secunda, astfel ca de multe ori, procesul devine inconstient. Conform Dr. Judith Orloff, profesor de psihiatrie la Universitatea din California, exista neurotransmitatori care raspund la stimuli exteriori si la emotii, nu doar la experientele trecute. Atunci cand aceste emitatoare sunt activate, se manifesta ca stari viscerale, se simt furicaturi in corp, “fluturi in stomac” si o usoara senzatie de disconfort. Aceste semnale se transmit creierului, care joaca un rol esential in intuitie. Osho, unul dintre cei mai mari lideri spirituali ai Indiei, a dedicat o intreaga carte acestui fenomen, aflat, in opinia sa, la limita intre spiritual si cerebral. Acesta sustine ca toti oamenii au intuitie, insa nu toti au curajul de a-i da crezare.

Cum ne ajuta intuitia?

Sunt situatii in care nu putem lua o decizie si balanta alegerii ramane in echilibru. Atunci ar trebui sa spunem “stop” si sa ne ascultam, la modul cel mai real, vocea interioara. Pentru a facilita conexiunea cu aceasta, trebuie sa stim exact ce ne dorim si sa gasim raspunsul in interiorul nostru, nu in exterior. Sunt situatii cand, de la prima intalnire, ne place sau nu o persoana. Ei bine, atunci intuitia isi spune cuvantul si ar fi bine sa o ascultam. De asemenea, intuitia ne poate revela situatii inainte de a se intampla si astfel ne ajuta sa le intampinam si sa le depasim cu mai multa intelepciune. Pentru a nu cadea in extrema adversa, intuitia nu trebuie confundata cu alte sentimente. Sentimentele revelatoare trebuie sa-ti ofere pace, liniste interioara si o stare generala de bine organismului.

Cum ne putem dezvolta intuitia?

Din cele mai vechi timpuri, oamenii s-au bazat pe puterea intuitiei in coordonarea destinului. De la popor la popor, cu precadere la indieni, s-a incercat tratarea acesteia in diferite moduri cu scopul dezvoltarii personale. Meditatia este una dintre caile prin care putem constientiza cel mai bine acest fenomen, insa accesul la aceasta stare se face doar cu ajutorul unor persoane initiate. Am putea incepe prin a ne asculta mai bine semnalele pe care corpul ni le transmite. O alta metoda eficienta ar fi sa incercam sa vizualizam situatiile de cumpana in liniste, fara alti stimuli exteriori. Sa incercam sa privim neutru problema, fara a incerca sa o rezolvam. Raspunsul va veni de la sine. Visele, desi poate suna incredibil, sunt o alta cale de acces catre intuitie. Nu spunem sa ne ghidam dupa ele, dar le putem nota si, ulterior, sa incearcam sa facem conexiuni cu situatiile din viata de zi cu zi. In timp vom reusi sa luam decizii mult mai bune.

De ce femeile au o intuitie mai buna decat a barbatilor?

In anul 1983, Christine de Lacoste-Utamsing, de la Universitatea Columbia, a demonstrat ca femeile prezinta fascicule de fibre nervoase in corpul calos, cel care leaga cele doua emisfere cerebrale, mult mai voluminoase decat barbatii. Acest fapt ajuta la un schimb mult mai intens de informatii intre cele doua parti ale creierului si, deci, la o mai buna capacitate de rezolvare a problemelor. Pe de alta parte, femeile au emisfera dreapta, cea responsabila cu partea emotionala, mai mare, motiv pentru care isi asculta mult mai bine intuitia, iar barbatii sunt mult mai rationali in luarea deciziilor.

Intuitia este o poarta spre spiritualitate si, fie ca vrem sau nu, ea exista si ne da semnale. Este alegerea noastra daca vrem sa-i dam atentie sau nu.

Text: Madalina Manole