Iuliana Marciuc: „Mens sana in corpore sano!”

interviu-iuliana-marciuc-1_resultO figura indragita a micului ecran, Iuliana Marciuc este una dintre cele mai longevive prezentatoare TV din Romania, o femeie de cariera, o mama devotata si o sotie iubita. De unde-si ia doza de energie necesara? Tocmai din stilul de viata sanatos pe care-l promoveaza.



Tonica: Cu ce proiecte te pregatesti sa ne surprinzi in continuare?

Iuliana Marciuc: Aceasta toamna este foarte bogata pentru mine! Baiatul meu a intrat in clasa a cincea, eu inchei lucrarea de doctorat la care lucrez de trei ani si pregatesc sustinerea. La televiziune continui proiectul „Destine ca-n filme” si produc un program amplu de divertisment dedicat implinirii a 60 de ani de cand Televiziunea Nationala a emis prima data.

Ce inseamna pentru tine un stil de viata sanatos?

In primul rand, rad foarte mult, nu beau cafea si nu fumez, ceea ce ma ajuta in mentinerea sanatatii. Pentru ca ma ghidez dupa „mens sana in corpore sano”, merg de cel putin doua ori pe saptamana la sala de gimnastica, desi antrenorul meu, Florin Neby, ma cheama mult mai des. Il inteleg, este campion european si mondial la gimnastica aerobica si unul dintre cei mai cunoscuti si apreciati antrenori de fitness de la noi din tara.

Ce parere ai despre curele de slabire? Tii sau ai tinut vreodata dieta?

Imediat ce vad ca am luat 1 kg in plus, fac o cura de detoxifiere de 5 zile. Beau doar apa si sucuri naturale presate la rece si mananc doar salate verzi (salata verde, rucola, valeriana, broccoli). Astfel, ma simt plina de energie si slabesc 2-3 kg!

Pentru a fi mereu in forma, care sunt regulile de baza de la care nu te abati niciodata?

Tin cont sa nu mananc dupa ora sase, exceptie fac desigur cinele romantice, iar dorinta de dulce o satisfac doar dimineata. Recunosc ca asta am invatat de la Adrian din meniul caruia nu lipseste prajitura la micul dejun.

Cat de importanta consideri ca este motivatia in adoptarea unui stil de viata sanatos?interviu-iuliana-marciuc-2-_result

Motivatia mea: David! Pentru ca stiu ca trebuie sa aiba o mama sanatoasa ca sa-l poata creste, pentru ca stiu ca puterea exemplului e foarte importanta si pentru ca l-am observat atent la detalii. Nu ma simt prea bine cand imi atrage atentia ca m-am ingrasat putin.

Cum arata meniul tau intr-o zi obisnuita? Ce alimente sanatoase preferate ai?

Din meniul unei zile obisnuite nu lipseste sucul natural de portocale sau cocktailurile amestecate din diferite fructe. In plus, mananc disociat, adica evit combinatiile de alimente periculoase.

Esti tot timpul cu zambetul pe buze. Cum faci fata stresului zilnic? Ce metode de relaxare ai?

Este ceva ce vine din interior, dintr-o stare de bine cu care ma trezesc in fiecare dimineata cand multumesc pentru sanatatea mea si a familiei mele. Ma relaxez in parcul Herastrau cand David joaca fotbal si eu ma plimb pe alei sau la micul dejun alaturi de Adrian pe terasa noastra plina de flori sau la o piesa de teatru sau la o iesire cu prietenele mele de-o viata.

Un stil de viata sanatos implica si o gandire pozitiva, dar si o atitudine optimista. Care este viziunea ta asupra acestor aspecte?

Optimismul si gandirea pozitiva sunt foarte importante. Am observat singura din experientele mele: bine semeni, bine culegi!

Ai un secret sau o reteta cu ajutorul careia iti mentii sistemul imunitar puternic?

Da, pentru sistemul imunitar luam toti la inceputul toamnei un sirop natural special si, astfel, in familia noastra nu apare guturaiul!

interviu-iuliana-marciuc-3_resultReusesti sa-i insufli si baietelului importanta stilului de viata sanatos?

Desigur ca-l invatam pe David ce inseamna un stil de viata sanatos, joaca tenis si fotbal, a invatat sa inoate de la trei ani si jumatate, se plimba cu bicicleta sau cu hoverboardul. Dar si el ne invata ce inseamna un stil de viata sanatos! De cand a implinit patru ani, nu mai vrea sa manance carne si ne-a povestit ca, atunci cand a terminat clasa intai, Dumnezeu i-a transmis ca, daca nu am mai manca „putreziciuni”, noi, oamenii, am fi mult mai fericiti! Asa lectie de viata de la un copil mai rar. Noi nu reusim sa eliminam carnea din alimentatie, dar incercam sa o consumam rar, iar in cazul lui, avem grija sa ia proteinele din alte produse.

Credit Foto Florin Neby: Luxury Foto Video

Text: Madalina Manole