John Kramer se întoarce în SAW X, cel mai intrigant și personal film al seriei

Lionsgate prezintă cel mai intrigant film din seria SAW regizat de Kevin Greutert, o producție care are premiera din 29 septembrie pe marile ecrane și aduce în prim-plan o poveste neașteptată, spre încântarea fanilor celebrei francize.

John Kramer (Tobin Bell) se întoarce în SAW X. Cea mai înfricoșătoare parte a seriei SAW de până acum explorează capitolul nespus al celui mai personal joc al lui Jigsaw. Amplasat între evenimentele dintre SAW I și II, un John bolnav și disperat călătorește în Mexic pentru o procedură medicală riscantă în speranța unui miracol pentru a se vindeca de cancer – dar descoperă că întreaga operațiune este o înșelătorie pentru a-i frauda pe cei mai vulnerabili. Înarmat cu un nou scop, John se reîntoarce cu un joc ingenios în modul său visceral, printr-o serie de capcane terifiante. Sau, după cum spune John, îi ajută pe oameni să-și depășească obstacolele interioare și să facă schimbări pozitive în viețile lor.

SAW X ne cufundă într-o bucată lipsă – și foarte personală – din viața lui Jigsaw. Acest nou și revelator capitol a fost o muncă de suflet pentru regizori și distribuție – și un omagiu adus protagonistului central și comunității globale de fani Saw care au fost încântați și șocați de „testele” lui Jigsaw timp de douăzeci de ani.



Trailer

Filmul este regizat de Kevin Greutert după un scenariu creat de Pete Goldfinger & Josh Stolberg. Din distribuție fac parte, alături de Tobin Bell, actorii Shawnee Smith, Synnøve Macody Lund, Steven Brand, Michael Beach și Renata Vaca.

„Este prima dată în mulți ani când am numit filmul Saw”, spune producătorul Mark Burg. „Nu este Jigsaw, nu este Saw 3D, este doar Saw. Și aducem publicul înapoi la începuturile lui Saw de care s-au îndrăgostit.”

Producătorul Oren Koules, care a fost implicat în proiect încă de la începuturile sale în 2003, împreună cu partenerul de producție Mark Burg, susține că producția pentru SAW X a început acum mult timp – chiar și înaintea capitolelor anterioare. „Lucrăm la acest film de aproape șapte ani”, comentează el. „Publicul ne-a spus că vrea un film Saw în care John Kramer să fie în centrul poveștii. Este prima dată când îl vezi punând lucrurile în mișcare și apoi executându-și capcanele.”

AMC sprijină debutul cinematografic al noului film SAW X. Fiind televiziunea cu cele mai premiate și de succes seriale-dramă ale deceniului, conținutul fiind unul de pionierat, popular și de calitate, al cărui scop este să aducă telespectatorilor ceva mai profund, mai bogat, ceva mai mult. De aici s-a inspirat și sloganul: cele mai bune filme.

A zecea poveste din seria SAW, o producție Lionsgate regizată de Kevin Greutert, este distribuită în Romania de Vertical Entertainment din 29 septembrie în toate cinematografele din întreaga țară.

foto: PR