Arhitectul Mădălina Elena Toma, fondator ArhiTem Studio și președintele Ordinului Arhitecților din România, filiala București, explică ce ar putea face Capitala pentru a deveni un oraș mai prietenos cu pietonii.
O cafenea la care ajungi pe jos, o bancă pe care poți face o pauză, o stradă pe care nu trebuie să ocolești permanent obstacole: și din asemenea lucruri se construiește plăcerea de a locui într-un oraș. În București, însă, distanța până la destinație nu este întotdeauna partea complicată. Uneori, adevărata provocare este traseul.
Trotuarele înguste, mașinile parcate în calea pietonilor și lipsa umbrei fac ca mersul pe jos să-și piardă repede din farmec. Cum ar putea arăta o schimbare? În viziunea arhitectei, totul începe cu felul în care împărțim spațiul public.
Bucureștiul la pas: pietonii au nevoie de mai mult decât spațiul rămas
Discuția despre un oraș mai plăcut pentru plimbare ajunge adesea la trafic și parcări. Miza propusă de Mădălina Elena Toma este însă echilibrul: fiecare mod de deplasare să aibă locul său, iar trotuarul să-și poată îndeplini funcția.
„Un oraș în care merită să mergi pe jos nu este neapărat un oraș fără mașini. Este, înainte de toate, un oraș în care pietonul nu primește spațiul rămas după ce au fost rezolvate traficul și parcarea. În multe zone din București, trotuarul este primul spațiu sacrificat. Mașinile parcate ocupă o parte importantă din suprafața disponibilă, unele trotuare sunt deteriorate, mobilierul urban este amplasat fără o strategie coerentă sau lipsește cu desăvârșire, iar copacii și infrastructura tehnică reduc și mai mult spațiul de circulație. Rezultatul este un traseu fragmentat, în care pietonul trebuie să ocolească permanent obstacole și să fie atent la mașini. Cred că discuția nu ar trebui să fie despre un București fără mașini, ci despre un București în care spațiul public este împărțit echilibrat. În prezent, în multe zone, pietonul primește ceea ce rămâne”, explică Mădălina Elena Toma.
Umbra, băncile și verdeața dau farmec unei plimbări
Expresia „oraș la scară umană” poate suna tehnic, însă descrie ceva foarte concret: un spațiu gândit în jurul oamenilor care îl folosesc. Contează cât de ușor înaintezi, cum traversezi și dacă ai unde să te odihnești.
„Un traseu pietonal bun trebuie să fie continuu, sigur și confortabil. Să poți merge fără să cobori de mai multe ori de pe trotuar, să traversezi strada fără să simți că îți asumi un risc și să ai unde să te oprești atunci când parcurgi o distanță mai mare.
La fel de importantă este experiența senzorială. Vara, un trotuar expus permanent la soare poate deveni aproape impracticabil. Copacii, spațiile verzi și zonele umbrite nu sunt, în acest context, simple elemente decorative, ci componente ale infrastructurii urbane.
Un oraș în care poți merge pe jos trebuie să fie și un oraș în care poți sta. Avem nevoie de umbră, vegetație, bănci, iluminat și spații publice în care oamenii să se simtă confortabil. Calitatea orașului se vede nu doar în clădiri, ci și în ceea ce se întâmplă între clădiri, în prezent, calitatea materialelor utilizate pentru infrastructură nefiind la nivelul altor orașe europene”, spune arhitecta.
În această perspectivă, o bancă bine amplasată sau un traseu umbrit devin parte din confortul cotidian. Sunt detalii care îți permit să alegi mersul pe jos și să te bucuri de timpul petrecut afară.
O clădire frumoasă merită și un drum pe măsură
O fațadă reușită poate atrage privirea, dar experiența unui loc începe înainte de ușa de la intrare. Trotuarul, trecerea de pietoni și legătura cu străzile din jur fac parte din aceeași poveste.
Aceasta este una dintre contradicțiile dezvoltării urbane semnalate în comunicat: o investiție poate fi atent realizată în interiorul proprietății, în timp ce accesul pietonal rămâne dificil.
„O clădire nu există izolat de oraș. Arhitectura se termină acolo unde începe spațiul public? Nu. Relația dintre cele două este esențială. Poți avea o clădire foarte bună, dar dacă ajungi la ea mergând pe un trotuar blocat de mașini sau traversând o stradă nesigură, experiența urbană este incompletă și neplăcută”, consideră Mădălina Elena Toma.
Prin urmare, calitatea unei construcții merită privită și prin contribuția sa la viața străzii: cât de ușor ajungi acolo și cât de firesc se leagă de vecinătate.
Farmecul unui cartier în care ai lucrurile importante aproape
Să poți ajunge pe jos la magazin, la farmacie sau în parc înseamnă mai multă libertate în organizarea zilei. Este ideea din spatele orașului de proximitate: activitățile obișnuite să poată fi rezolvate, pe cât posibil, aproape de casă.
„Într-un oraș bine organizat, nu ar trebui să fie nevoie să urci în mașină pentru fiecare nevoie de zi cu zi. Școala, un magazin, farmacia, un parc, serviciile de bază sau o cafenea ar trebui, acolo unde structura urbană permite, să fie accesibile pe jos. Este principiul orașului de proximitate, în care funcțiunile sunt distribuite astfel încât oamenii să poată rezolva o parte cât mai mare din activitățile cotidiene în apropierea locuinței. Nu cred că Bucureștiul trebuie reinventat de la zero. Avem cartiere care au încă o structură bună, avem străzi cu potențial, avem spații verzi și zone care pot fi recuperate. Trebuie să privim orașul ca pe un sistem și să intervenim acolo unde putem îmbunătăți concret viața de zi cu zi”, explică arhitecta Mădălina Elena Toma.
Perspectiva pornește, așadar, de la ceea ce există deja. Străzile și spațiile verzi ale cartierelor pot deveni punctele de plecare ale unor trasee mai bine conectate și mai plăcute.
Schimbările pot începe chiar de pe trotuarul din fața casei
Transformarea Capitalei într-un oraș mai primitor pentru pietoni presupune și intervenții foarte concrete: eliberarea trotuarelor, reorganizarea parcării, lărgirea zonelor de mers acolo unde este posibil și amenajarea unor traversări mai sigure.
Arborii, locurile de odihnă și mobilierul urban au, la rândul lor, un rol în această schimbare. Pentru ca rezultatul să funcționeze, intervențiile trebuie legate printr-o strategie coerentă.
„Putem începe cu lucruri foarte concrete. Să redăm trotuarele pietonilor, să ținem cont de persoanele cu dizabilități, să plantăm și să protejăm arborii, să facem traversările mai sigure și să privim strada nu doar ca pe un loc pe unde trec mașinile, ci ca pe un spațiu public. Sunt intervenții care, puse cap la cap, pot schimba radical experiența unui cartier”, spune Mădălina Elena Toma.
Trei priorități pentru un București mai plăcut de descoperit la pas
Cum s-ar putea schimba orașul dacă deplasarea pietonală ar deveni o prioritate în următorii cinci ani? Arhitecta propune trei direcții: recuperarea trotuarelor, mai multă vegetație și străzi amenajate pentru viața de cartier. Este o viziune de transformare, nu un calendar de proiecte anunțate.
„Prima ar fi recuperarea trotuarelor pentru oameni și execuția acestora cu materiale de calitate. Spațiul pietonal trebuie să fie continuu, accesibil și suficient de generos pentru a permite circulația fără obstacole. A doua ar fi transformarea vegetației într-o prioritate urbană. Mai mulți arbori, mai multă umbră și mai multe spații verzi pot contribui atât la confortul pietonilor, cât și la calitatea mediului urban. A treia ar fi regândirea străzii ca spațiu public, nu doar ca infrastructură pentru trafic. Asta înseamnă să existe loc pentru pietoni, marcaje pentru persoanele cu dizabilități, biciclete, vegetație, mobilier urban inteligent și activități care dau viață cartierelor.
În fond, miza nu este alegerea între mașină și pieton, ci construirea unui oraș în care modurile de deplasare să poată coexista fără ca unul să ocupe aproape întregul spațiu disponibil. Bucureștiul nu trebuie să devină un oraș fără mașini. Trebuie să devină un oraș în care mașina nu este singura modalitate confortabilă de a trăi. Cred că trebuie să redăm o parte din oraș oamenilor”, concluzionează Mădălina Elena Toma.
Poate că una dintre cele mai atrăgătoare versiuni ale Capitalei este tocmai aceasta: un București în care drumul până la destinație are propriul farmec. Cu loc pentru o pauză, cu umbră în zilele calde și cu trotuare pe care plimbarea își poate găsi, în sfârșit, ritmul firesc.
