Marcel Iures, despre filmul „Octav”: „Este o poveste clara, minunata si frumoasa”

Despre cel mai nou film al regizorului Serge Ioan Celebidachi, lungmetrajul „Octav”, realizat cu sprijinul Catena, se spune ca ne poate ajuta sa ne reamintim cine suntem cu adevarat si sa ne facem curaj sa ne exploram trecutul. De asemenea, pentru marele actor Marcel Iures, rolul Octav reprezinta, dupa cum a marturisit cu prilejul proiectiei pentru presa a filmului, „cel mai frumos rol pe care l-a jucat vreodata si cel mai frumos film romanesc din ultimii 25 de ani”.

„Octav” este o poveste cu imagini calde si poetice, care celebreaza viata si aduce omagii puritatii copilariei, prieteniei si dragostei. Iar acest lucru se vede inca din teaserul international al filmului, care ne ajuta sa intelegem mai bine si ceea ce directorul de imagine Blasco Giurato (castigatorul unui premiu Oscar pentru Cinema Paradiso) a declarat presei straine despre acest proiect cinematografic: „Pentru mine, acest fim reprezinta un miracol”.



O provocare regizorala

Cu ocazia proiectiei, regizorul Serge Ioan Celebidachi a explicat cum a luat nastere scenariul filmului. „Am crescut cu foarte multi batrani in jurul meu si cumva acest contrast al timpului a ramas ceva aparte pentru mine. Am scris textul impreuna cu prietenul meu James Olivier, propunandu-i cumva sa exploram trecutul, sa ajungem la o evaluare a timpului. A fost de la bun inceput in scenariu aceasta motivatie a timpului. Nu este un film despre tatal meu (dirijorul si compozitorul roman Sergiu Celibidache). De la Marcel Iures a venit ideea sa-l joace pe tatal meu, sa umple personajul principal Octav cu ceva mai mult. A fost o discutie foarte deschisa si o provocare foarte interesanta”, a precizat acesta.

Marcel Iures a explicat, la randul sau, cum si-a gandit rolul. „L-am intrebat pe Serge cine este batranul si el mi-a spus ca oricine. Atunci o sa-l fac pe tatal tau, i-am spus eu. A fost alegerea mea. Machiajul a fost intr-adevar formidabil. Cine vede filmul se convinge usor de acest lucru. Nu in fiecare zi ai ocazia sa-l poti intruchipa pe marele muzician. Sa nu uitam ca Sergiu Celibidache nu a fost doar un erou al muzicii, dar si a unei intregi tari. E mare lucru sa dai viata unui astfel de personaj”, a povestit actorul.

Film atipic in peisajul cinematografic romanesc

Producatorul general al filmului, Adela Vrinceanu Celebidachi, a explicat ca filmul „Octav” este pentru spectatorii romani „o hrana pentru suflet”. „Filmul va avea succes in Romania pentru ca este un film de calitate, cu imagine exceptionala si o muzica frumoasa. Am adunat valori de la Marcel Iures, Victor Rebengiuc la Vladimir Cosma, care a compus coloana sonora care are peste 400 de filme in potofoliu. Avem un film care este oarecum atipic in peisajul romanesc, dar care se adreseaza sufletului. Este un film care reprezinta hrana pentru suflet. Cred ca toti romanii au nevoie de acest lucru. Avem nevoie sa vedem un film cu imagini frumoase si o Romanie frumoasa. Pentru publicul din afara ramane de vazut, dar in Romania mizam pe oamenii care au nevoie sa vada o Romanie frumoasa si au nevoie de inca niste motive pentru a simti din nou sentimentul de mandrie nationala”, a punctat aceasta.

Din 6 octombrie, in cinematografele din tara

In aceasta seara, 4 octombrie, la Sala Palatului din Bucuresti, va avea loc premiera de gala a filmului „Octav”, o coproductie Romania — Marea Britanie. Din 6 octombrie, filmul va rula in cinematografele din tara. Din distributie fac parte Marcel Iures, Victor Rebengiuc, Andi Vasluianu, Lia Bugnar, Ioan Andrei Ionescu, Maria Obretin, Stefan Velniciuc, Mihai Dinvale, Roxana Guttman, Silviu Biris, Dana Rogoz, Alexandru Mandu, Alex Bogdan, Eric Aradits, Alessia Tofan. „Octav” a fost selectionat in cadrul Festivalui International de Film de la Montreal, la sectiunea Focus on World Cinema, eveniment care a avut loc intre 24 august – 4 septembrie, in Canada.

Text: Oana Baltoc

FOTO: Adi Marineci