Moda si eleganta – de la inceputurile crinolinei pana astazi

1mg77dDaca astazi sunt la moda imprimeurile fistichii, rochiile de matase asortate cu bocanci de piele sau pantalonii eleganti purtati cu cizme de cauciuc, inseamna ca moda a evoluat, capatand noi valente, diferite, desigur, pentru fiecare persoana in parte. A fi elegant inseamna a te imbraca dupa moda, fixandu-te in decorul timpului nostru. A fi elegant inseamna a te imbraca conform siluetei, varstei si, bineinteles, ocaziilor. De aici deriva si dezastrele vestimentare pe care le putem observa de cele mai multe ori pe strada. Pentru multi dintre oameni, “eleganta” este un cuvant oarecare, fara vreo importanta anume.

Cum a evoluat eleganta?

In anul 1842 a aparut crinolina, material din care se faceau fuste enorme, circulare, sustinute de arcuri. Doamnele si domnisoarele acelor timpuri le purtau cu decenta si finete. Intre anii 1870-1880 apare si rochia cu trena… asadar combinatia perfecta dintre stilul curat si rafinament. Zece ani mai tarziu, palariile in combinatie cu esarfele de pene sau blana reprezentau detaliile care chiar si astazi fac diferenta… diferenta insa intre clasele sociale neavand neaparat de-a face cu bunul gust. Abia din anul 1925 moda incepe sa se identifice desigur cu fusta scurta, cu talia joasa si cu pantofii foarte decupati.

In perioada Renasterii, moda feminina punea in valoare trupul, rochiile erau cambrate in partea de sus, incepand de la bust spre sold si terminandu-se cu o trena imensa. Incet, incet, in ciuda tuturor oprelistilor, decolteul se adanceste tot mai mult, provocand disensiuni. O noutate o constituie ciorapul lung de matase si gulerul de provenienta spaniola. Costumul masculin cunoaste o evolutie lenta.

Si pentru ca Italia este chiar si in zilele noastre una dintre tarile de unde se da ora exacta in moda, se pare ca, in vremurile de mult apuse, in nicio tara din Europa nu se punea pret pe moda la fel ca in Italia. Cat despre dreptul primei elegante in moda… acest drept il detine desigur Egiptul, eleganta egipteana fiind recunoscuta prin podoabele de aur, pietrele scumpe si broderiile de perne.

Moda se caracterizeaza insa prin ansamblul de preferinte si deprinderi care predomina in societate. Cu toate acestea, ea tine de voga, dar si de ceea ce ti se potriveste si de ceea ce te caracterizeaza. Mediul in care iti petreci cea mai mare perioada din zi, adica serviciul, impune si el o anumita tinuta si o anumita decenta in abordarea unor piese vestimentare. Asadar, lucrurile stau foarte simplu… daca simti ca o haina nu te caracterizeaza, atunci nu o purta. Bunul gust este o chestiune de educatie, insa poate fi instruit.

Exista si un vechi proverb a carui povata ar fi bine de luat in calcul: „Nebunii inventeaza modele, cei intelepti le urmeaza… dar de la o anumita departare.”

 

Text: Ruxandra Raica