
Ochelarii de soare au fost creați pentru funcționalitate, însă au trecut multe veri de când aceștia erau doar un scut împotriva soarelui. Accesoriul nelipsit al verii a evoluat într-una dintre cele mai expresive extensii ale esteticii personale, reflectând direcțiile modei actuale și ale identității individuale. Iar în vara lui 2025, atmosfera pe care o dictează întregii ținute se află între nostalgie retro și minimalism futurist.
Dacă în anii anteriori tendințele oscilau între minimalism discret și reinterpretări retro, vara aceasta aduce o diversitate neașteptată: forme sculpturale, culori expresive, influențe cinematografice și o sofisticare metalică ce evocă anii ’90 și începuturile mileniului.
Privind înapoi la verile trecute, putem observa o tranziție clară: de la rame groase din acetat și forme clasice (cat-eye, wayfarer) spre o estetică mult mai îndrăzneață și fluida. Dacă în 2023 încă predomina influența nostalgic-urbană Y2K, iar în 2024 am asistat la o reîntoarcere la neutralitate și simplitate scandinavă, vara 2025 propune o fuziune între trecut și viitor, rafinată de tehnologie, reinterpretări culturale și microtrenduri virale.

Galbenul și nuanțele solare
Tendința dominantă în paleta cromatică este galbenul, de la tonuri pale de unt și muștar prăfuit, până la galben canar intens. Acest trend pornește din colecțiile ready-to-wear (Jacquemus, Coperni, Blumarine) și se reflectă în accesorii, mai ales în ochelarii de soare. Ramele semi-transparente sau lentile în nuanțe solare creează o estetică jucăușă, dar controlată, perfectă pentru ținutele monocrome sau casual, dar elevate. Cu modele precum Carrousel și Saint Georges de la Alhem sau Shade și Kate de la SAINT LAURENT care acoperă un spectru larg de preferințe, nu poți da greș vara aceasta. Iar Cutler and Gross, un brand de nișă cu modele produse exclusiv de artizani, îți va transforma alegerea în subiectul principal de discuție.

Ochelarii de soare cu inspirație Matrix
Silueta alungită, aproape neo-noir, inspirată din filmul The Matrix, revine în forță și nu ca o relicvă cyberpunk, ci ca o declarație de rafinament minimalist. Khaite și Oliver Peoples semnează una dintre cele mai dorite colaborări ale anului în acest sens, însă, brandul de ochelari propune modele ovale care domină feedurile de Instagram și în colecția de bază, precum Kondor.

Supradimensionare elegantă în stil Jackie O
Dacă ești adepta eleganței fără efort, trendul cheie oversized reinterpretat în 2025 este alegerea ideală. Ray-Ban oferă o versiune modernă a ochelarilor purtați odinioară de Jacqueline Kennedy Onassis, iar forma rotundă, cu volum controlat, oferă un aer de mister și autoritate estetică și în cazul modelelor Edie, Jadan și Icon Round de la Tom Ford.

Rame de metal pentru rafinament aproape invizibil
După dominația acetatului, ramele fine din metal revin ca semn al sofisticării moderne. Versiunile minimaliste semnate Gucci sunt omniprezente pe chipurile celebrităților: de la Suki Waterhouse la Sofia Richie. Cei care vor o eleganță subtilă, dar cu impact știu că cele mai sigure opțiuni însă, se găsesc la Cartier. Colecția PREMIÈRE DE CARTIER livrează modele potrivite oricărei fizionomii din familia acestui trend.

De la protecție funcțională la estetică de scut
Trendul sport-tech, inspirat probabil de viteza lumii actuale, aduce în prim-plan ochelarii shield: voluminoși, colorați, cu aer funcționalist. Încă din 2018 se simte o schimbare în abordarea promovării lor de către branduri, mai exact de când ochelarii de soare “atletici” sunt integrați de surorile Kardashian, Hadid, Jenner, de Rihanna și Beyonce în ținutele de scenă, evenimente cât și în cele de zi cu zi. Și nu, colegul tău ciclist, deși este un veteran al stilului, nu a avut niciun aport în popularitatea trendului. Ochelarii mască sunt contrapunctul perfect costumelor sobre iar Balenciaga, Dior, Etro, Missoni, Tom Ford, Gucci, SAINT LAURENT și bineînțeles Oakley, sunt doar câteva din brandurile care oferă versiuni în culori și forme diverse, ideale pentru ținutele de gen, dar și în cele casual de vară.

Ochelarii de soare aviator nu se vor demoda, se vor adapta
Din start când mă gândesc la ei, mă gândesc negreșit la Carrera, Cartier Santos și Ray Ban. Însă deși par eterni, ochelarii aviator nu se blazează. Anul acesta, însă, au o revenire spre glamourul vintage, cu un twist contemporan pe care toate brandurile au îmbrățișat-o. Trendul se conturează în linii mai moi, lentile gradient și rame inspirate din anii ’70.

Pentru cei care își doresc o pereche de ochelari de soare care să bifeze toate criteriile – stil, calitate, confort și inovație – magazinul Opticris rămâne destinația de referință. Aici, toate brandurile menționate își găsesc locul alături de multe altele, într-o selecție atent realizată și bine curatoriată, care acoperă atât cele mai noi modele, cât și opțiuni clasice, pentru toate bugetele. Clientul Opticris nu are vârstă, el este definit de claritate în alegeri: își dorește cele mai bune servicii medicale, ochelari adaptați perfect stilului și nevoilor sale, siguranță, confort, noutăți din domeniu și, mai presus de toate, bun gust. Cu o echipă formată din optometriști și oftalmologi dedicați, experiența în magazin devine o consultație de stil, nu doar una de vedere. Aici, estetica nu se negociază, se rafinează pentru că Opticris are grijă de ochii tăi!
Vara 2025 este despre alegere și atitudine. Ochelarii de soare nu mai sunt doar un „final touch”, ci pot dicta întregul ton al unei ținute. Indiferent dacă alegi o siluetă oversized cu influențe 60s sau un model sportiv-futurist în galben neon, cheia este să porți ochelarii cu încredere, asumare și un strop de ironie. Pentru că în 2025, stilul se poartă pe față – la propriu.
Surse imagini: GETTY IMAGES, Hepta, Shutterstock, Instagram @kimkardashian @sofiagrainge @sukiwaterhouse














