Paul Smith – Get the London look!

-0a0a0a0a0a0a0a0a0a0a0a0a0a0a0a0a0a0a0a0a0asdfffsd7Sir Paul Smith este un designer britanic si presedintele brandului cu acelasi nume. S-a nascut pe 5 iulie 1946 in Nottingham. A inceput sa-si castige existenta de la varsta de 16 ani, lucrand la un depozit de haine, sub indrumarea tatalui sau. Desi isi dorea sa devina sportiv de performanta (ciclist), un tragic accident i-a schimbat total destinul. In perioada spitalizarii, si-a facut multi prieteni, majoritatea studenti la arte.

Viziunea artistica si idealismul acestora au fost determinante pentru Paul, care a realizat ca vrea sa devina unul dintre ei. In 1970, incurajat si sustinut de iubita si actuala sotie, Pauline Denyer, si-a deschis primul magazin Paul Smith, in orasul natal Nottingham. Au urmat cursurile de croitorie, insa perseverenta si talentul creator si-au spus cuvantul in 1976, la Paris, prin prezentarea primei colectii Paul Smith destinata barbatilor.

 

Eleganta clasica transcende timpul

Designerul Paul Smith este renumit pentru apartenenta sa la stilul clasic, traditionalist si cu influente masculine. Viziunea sa intuitiva si transpunerea in contemporaneitate l-au propulsat in topul celor mai influenti designeri din Anglia si nu numai. Eleganta british, romantismul subtil, atitudinea conservatoare si nonconformismul sunt trasaturile distinctive ale brandului. In colectia pentru femei, eleganta si feminitatea sunt contrastate de influentele masculine, o abordare declarativa a stilului Paul Smith. Trench-urile si jachetele in diferite lungimi, fusta creion, pantalonii empire, costumele clasice, asimetriile, imprimeurile umoristice, materialele calitative (lana, stofa, tafta, dantela, piele, bumbac), ornamentele si accesoriile atent alese (papion, cravata, palarii, manusi, carouri, dungi, buline, jambiere) si cromatica sobra sunt atributele care i-au adus consacrarea internationala.

Un veritabil icon al modei britanice, Paul Smith a castigat atat admiratia publicului, cat si pe cea a Reginei Elizabeta a II-a, care, in anul 2000, i-a oferit titlul de Cavaler, pentru activitatea sa memorabila din moda. Brandul Paul Smith detine in prezent peste 200 de magazine la nivel mondial si 12 linii de produse, printre care accesorii, ceasuri, jeansi, parfumuri, obiecte de mobilier, incaltaminte si o linie care se gaseste exclusiv in Japonia, “R. Newbold by Paul Smith”.

 

Text: Alexandra Lupu

Surse: www.paulsmith.co.uk

Credit foto: www.vogue.fr