Miercuri, 8 iulie, la Cité Internationale Universitaire de Paris, Pierpaolo Piccioli a livrat cea mai așteptată colecție a anului. A fost frumoasă. A fost impecabil construită. Și a lăsat în aer o tensiune pe care nimeni din primul rând nu a răstit-o oficial cu voce tare. Un nou Balenciaga sau un Valentino mutat la altă adresă? Răspunsul stă în detalii, iar detaliile merită citite atent.
Deschiderea a spus mult. O pereche uriașă de pantaloni chino, un tricou alb lucrat în regim couture din satin duchesse și un bolero-bomber acoperit de pene portocalii. Look-ul era ancorat de mănuși de operă din piele verde-pădure și de un pantof din piele întoarsă violet închis. Volumul istoric al lui Cristóbal era acolo, dar tratat conversațional. Piccioli refuză teatrul conceptual al erei Demna și pune haina înapoi în centru. Metoda lui, explicată chiar de designer, ține de inginerie: croiuri calculate, puține materiale, fără structuri adăugate, totul topit într-un singur gest.
Arhiva, citită la literă
Colecția, a 55-a couture din istoria casei, a lucrat direct pe documentele lui Cristóbal. Silueta balon, introdusă în 1953, a fost reluată în jachete și fuste supradimensionate.
Rochia creată în 1950 pentru Hattie Carnegie a fost rescrisă ca rochie de seară neagră din voal de mătase.
Capa emblematică a devenit un compleu din tafta de mătase.
Rochia-sac a fost adaptată pentru o purtătoare contemporană, dublată de o rochie-tricou din mătase și lână și de o rochie amplă din paiete galben intens.
Look-ul purtat de Gigi Hadid la final venea tot din arhivă: o siluetă din 1967 cu o masă voluminoasă de material în jurul feței, reinterpretată acum în pene de cocoș.
Punctul tehnic cel mai înalt a stat în atelier, ca întotdeauna la couture. La preview, Piccioli a arătat un manechin Stockman cu gât-tunel și spate bombat, pe care croitoresele mulau manual piele și cașmir.
Paltoanele rezultate aveau un profil memorabil, la fel ca bomberele din gazar de mătase cu mâneci bufante și spate arcuit, piese care vor aduna comenzi.
Un palton-cocon mulat din cașmir alb se deschidea la guler cât să dezvăluie un maiou din georgette de mătase lila, peste pantaloni brodați cu petale de organza răsucite. Iar cifra care rezumă economia întregului exercițiu: 24.150 de petale de gazar tăiate manual pe o singură rochie strapless, mișcate de briza curtea Cité Universitaire. Couture-ul se justifică prin ore de lucru manual pe care Piccioli le-a pus la vedere.
Accesoriile au dus argumentul cromatic mai departe decât hainele. Mănușile de operă din piele au funcționat ca semnătură recurentă: roz șocant la look-ul șase, ultraviolet lângă bordeaux, negru din piele de miel lângă lâna melton sculptată. Combinațiile erau deliberat imposibile pentru Cristóbal: mănuși mov cu pantaloni roșii, palton galben fosforescent cu pantaloni din pene lila.
Încălțămintea a mers pe același fir, cu o sanda din piele întoarsă burgund, brodată cu pene.
Pălăriile au venit dintr-o colaborare cu Philip Treacy, forme sculpturale din pene care chestionează granița dintre pălărierie și veșmânt. Penele, scria Piccioli în note, sunt o metaforă: lipsite de greutate, delicate, dar cu rezistență la tracțiune.
Emoția are copyright
Anohni, vocea care i-a însoțit marile momente de la Valentino, a cântat și de data asta. La final, Piccioli a ieșit la aplauze cu întregul atelier în halate albe, ritual adus intact de la Roma. Penele de struț, culoarea saturată, maiourile de mătase purtate cu fuste de seară: tot vocabularul e cel patentat în Piazza Mignanelli. Un debut la o casă nouă ar trebui să sune ca o casă nouă. Acesta a sunat ca un designer care s-a mutat cu tot cu mobilă.
Contraargumentul există și merită luat în serios. Înainte de Demna, Balenciaga era o casă de haine splendide, cărora nu le lipseau nici culoarea, nici structura. În 2018, la New York, Piccioli a fotografiat o rochie de mireasă Balenciaga din 1967 și a făcut din ea primul lui post pe Instagram, cu un citat din Brâncuși: simplitatea este complexitatea rezolvată. Se poate susține că Piccioli a ajuns doar la sursa din care se hrănea de douăzeci de ani.
Rupturile față de tradiția recentă a casei sunt, totuși, reale. Colecția nu s-a desfășurat în saloanele legendare din Avenue George V 10, ci în jurul unei rotonde înconjurate de verdeață. Piccioli a renunțat la formatul coed al ultimelor prezentări couture și a arătat exclusiv femei, pentru a redefini viziunea asupra femeii în couture. În notele de prezentare, fiecare piesă purta numele meșterului care a lucrat-o. Gestul mută autoritatea de la directorul de creație spre atelier. E cea mai subversivă idee din toată colecția.
Daywear aproape că nu a existat, în afara acelor chino până la podea și a câtorva tricouri couture. Piccioli a spus că vrea să livreze un vis despre această casă. Visul a fost livrat, publicul s-a ridicat în picioare sub soarele de amiază. Rămâne testul următoarelor sezoane: dacă Piccioli va coborî mai adânc în arhiva spaniolă sau va continua să scrie, cu mână sigură, același roman italian.
Sursă imagini: Balenciaga, Vogue
