Pierdut loc de munca, ofer recompensa!

shutterstock 9671704Vremurile pe care le traim si experimentam astazi nu ne mai asigura, din pacate, stabilitatea unui loc de munca. Fie pentru ca foarte multe companii isi inchid portile, fie pentru ca, din dorinta de a castiga experienta, oamenii simt nevoia sa migreze de la o organizatie la alta, iar cand vine momentul sa se stabileasca intr-un anumit loc, decizia nu este tocmai cea buna.

Salariul are, de cele mai multe ori, un cuvant foarte important de spus, insa, uneori, lasandu-ne purtati de acest aspect, uitam sa le luam in calcul si pe celelalte.

 

Cauti loc de munca fara succes?

Ai mai auzit, cu siguranta, acest sfat, insa oricat de mult vei incerca sa iti gasesti un job, C.V-ul bine pus la punct este unul dintre cele mai importante instrumente. Niciodata nu trebuie sa minti in C.V-ul tau pentru ca, mai devreme sau mai tarziu, adevarul iese la iveala. Scrisoarea de intentie sau recomandarile telefonice sunt, de asemenea, importante, pentru ca, in momentul in care angajatorul va primi un feedback pozitiv in ceea ce te priveste din partea altor persoane, acest lucru poate fi un plus. Tocmai de aceea este bine sa-ti lasi loc de “buna ziua”. De asemenea, relatiile cu oamenii, socializarea te pot ajuta sa iti gasesti locul de munca perfect.

 

Fii mai aproape cu un pas de jobul dorit

            Niciodata atitudinea ta si discursul tau nu trebuie sa tradeze disperarea gasirii unui loc de munca, pentru ca o persoana care recruteaza din domeniul resurselor umane isi va da imediat seama de punctele tale vulnerabile. Atitudinea trebuie sa transmita celui din fata ca esti persoana potrivita pentru jobul la care ai aplicat. Trebuie sa iti pui foarte bine in valoare calitatile, sa fii motivat, sa punctezi aspectele importante, cum ar fi de ce ai aplicat pentru jobul respectiv, sa te informezi, sa fii la curent cu noutatile companiei, sa nu fii vulnerabil, asa cum spuneam si mai sus, nici macar o secunda. E simplu, trebuie doar sa transformi calitatile in adevarate atuuri, in favoarea ta. Daca iti doresti sa ajungi sa lucrezi intr-o companie anume, nu trebuie neaparat sa astepti sa apara oferte de joburi pe site-urile specializate sau in ziare, ci poti trimite un e-mail sau poti da un telefon. Astfel, vei afla daca exista vreun post disponibil in ale carui cerinte sa te incadrezi.

Lasa stresul deoparte!

Nu stiu daca ai observat, dar oamenii stresati, care isi fac tot felul de probleme si care se gandesc numai la faptul ca nu au un loc de munca, sunt cei care gasesc cel mai greu  un job. Este adevarat, situatia nu este una usoara, am putea spune ca este una chiar foarte dificila, insa incearca sa privesti intotdeauna partea plina a paharului. Nu e o rusine sa iti anunti prietenii sau rudele ca nu mai ai un job, exista inca oameni dornici sa ajute, care iti pot da un telefon in cazul in care afla de un loc de munca disponibil in domeniul tau. Persoanele care insa sunt detasate rar se confrunta cu aceasta problema, tocmai pentru ca au puterea de a privi spre ziua de maine.

Buuuun, acum ca ai prins mai multa incredere in tine, in timpul in care esti in cautarea unui job, incearca sa intreprinzi activitati care sa iti foloseasca pe mai departe. Inscrie-te intr-o organizatie non-guvernamentala, poate chiar una sustinuta de straini, fa-ti un blog, citeste, ocupa-ti timpul si descopera. Succes!

Text: Ruxandra Raica