Roberto Cavalli – un brand de lux şi o viaţă tumultoasă

Roberto Cavalli

Creatorul de modă italian Roberto Cavalli, cunoscut pentru stilul său inovator și plin de farmec, cel care a transformat industria modei în anii ’70 cu creațiile sale extravagante, a murit la vârsta de 83 de ani. “Compania Roberto Cavalli împărtășește condoleanțe cu familia îndurerată a domnului Cavalli”, a declarat directorul general Sergio Azzolari pe Instagram.

Cavalli, care și-a fondat brandul la începutul anilor 1970, a murit în locuința sa din Florența, a relatat agenția italiană de presă ANSA. El era bolnav de ceva timp, iar starea sa de sănătate se înrăutățise semnificativ în ultimele zile, a adăugat aceasta. El a fost inmormântat la Florența, potrivit presei.



Cavalli în cuvintele vedetelor

“Talentat și creativ din fire, Roberto credea că oricine poate descoperi și cultiva artistul din el însuși. Moștenirea lui Roberto Cavalli va dăinui prin creativitatea sa, dragostea sa pentru natură și prin familia sa pe care a prețuit-o.”

Rilastil este o gama completa de dermatocosmetice ce ofera solutii atat pentru problemele tenului  cat si pentru cele ale pielii.

Într-o postare împărtășită de contul Armani de pe X, colegul designer Giorgio Armani a spus: “Nu-mi pot imagina o viziune a modei mai îndepărtată de a mea decât cea a lui Roberto Cavalli, dar am avut întotdeauna un respect enorm pentru el: Roberto a fost un adevărat artist, sălbatic și minunat în utilizarea imprimeurilor, capabil să transforme fantezia în haine seducătoare. Am aflat cu mare tristețe de dispariția sa: verva sa toscană ne va lipsi foarte mult.”

Cântăreața și actrița americană Jennifer Hudson a scris pe X: “Roberto Cavalli a fost întotdeauna unul dintre designerii mei favoriți. Un adevărat artist în toate sensurile cuvântului! El a făcut lumea un loc mai frumos și ne va lipsi mult. Fie ca el să se odihnească în pace!”

Creatorul animal print şi al blugilor sablaţi

Cavalli era cunoscut pentru modelele sale cu animal print, iar printre vedetele care i-au purtat creațiile s-au numărat Brigitte Bardot, Sophia Loren, Beyonce, Kim Kardashian și Taylor Swift.

Zendaya şi Jennifer Lopez în creaţii Cavalli
Zendaya şi Jennifer Lopez în creaţii Cavalli

Creatorul Italian renumit pentru ca lucra cu texturi, aplica paiete pe pantaloni, el a creat un denim în care erau dezvoltate desene care imitau piei de animale, cum ar fi zebra sau leopardul. Experimenta cu diferite culori, făcând din animal print imprimeul său preferat și, astfel, semnul distinctiv al brandului său. El a fost şi pionierul blugilor sablați.

Compania pe care a fondat-o vinde îmbrăcăminte de lux, genți, pantofi și parfumuri.

Modelele Roberto Cavalli sunt vândute în peste 50 de țări din întreaga lume. El creează, de asemenea, linia pentru bărbați RC Menswear, Just Cavalli pentru adolescenți și tineri adulți, Angels & Devils pentru copii și Class Line, care include lenjerie intimă, pantofi, ochelari, ceasuri și parfumuri. Popular printre vedete, este popular și în rândul publicului larg, după cum a demonstrat-o colecția sa capsulă pentru H&M în 2007, care s-a epuizat în câteva ore.

Naomi Campbell şi Zendaya în Cavalli
Naomi Campbell şi Zendaya în Cavalli

Pe lângă magazine, brandul a deschis cafenele, discoteci, showroom-uri și chiar a început să colaboreze cu industria muzicală în 2007. Christina Aguilera, Jennifer Lopez și Spice Girls sunt câteva dintre artistele care au purtat hainele designerului pentru concertele lor, iar celebrități precum Beyoncé, Michael Jackson, Madonna și Lenny Kravitz se numără printre ambasadorii brandului.

El folosea culori vii și efecte de patchwork în desenele sale, purta ochelari colorați și fuma trabuc.

3 soţii, 6 copii

Roberto Cavalli s-a născut la Florența, în Toscana. În timpul studiilor sale de artă, a dezvoltat o pasiune pentru imprimarea textilelor. A deschis o fabrică în 1966, a inventat și a patentat o tehnică revoluționară de imprimare a pielii care a cucerit marile case de modă, precum Hermès și Cardin. În 1970, și-a prezentat prima colecție și a deschis primul său boutique în 1972 în Saint-Tropez, locul ideal pentru colecțiile sale flamboaiante. Designerul a revenit în prim-plan în anii ’90 prin încorporarea Lycra în denim, inventând blugii elastici. Apoi a prezentat modele de blugi antichizaţi și albiți prin sablare, care au avut un succes uriaș. A creat marca Cavalli Jeans.

Roberto Cavalli cu cea de-a doua soţie, Eva Düringer, şi cu ultima iubită, Sandra Nilsson

În 1964, Cavalli s-a căsătorit cu Silvanella Giannoni, cu care a avut doi copii, înainte de a divorța în 1974. În 1977, în timp ce era jurat la concursul Miss Univers, a cunoscut-o pe concurenta Eva Düringer, cu care s-a căsătorit în 1980. Împreună, au avut trei copii, iar Düringer i-a devenit parteneră de afaceri. Au lucrat împreună până când au vândut afacerea. Au divorțat în 2010. În 2023, Cavalli a anunțat nașterea celui de-al șaselea copil al său, cu partenera sa, modelul și actrița suedeză Sandra Nilsson.

De-a lungul anilor, brandul a trecut prin schimbări de proprietate și restructurări, dar a continuat să rămână o prezență puternică în lumea modei. Roberto Cavalli este considerat unul dintre cei mai importanți și influenți designeri de modă italieni, contribuind la definirea esteticii extravagante și senzuale a modei de lux.

Astfel, povestea lui Roberto Cavalli este una despre creativitate, inovație și pasiune pentru designul de modă, care a inspirat și a influențat generații întregi de designeri și iubitori ai modei.

Cristina Dudău

Foto Hepta