Există sau nu sex după menopauză?

Potrivit specialiștilor, menopauza aduce cu sine o serie de schimbări fiziologice, care pot afecta sexualitatea feminină. Astfel, lipsa sexului în cuplu poate afecta viața în doi.

Iată ce spun experții! Scăderea producerii de estrogen poate duce la lipsa lubrifierii vaginului. Acest lucru se poate remedia cu ajutorul unor creme speciale, care se comercializează fără prescripție medicală, chiar în farmacii.

Pereții vaginali devin mai strâmți și mai puțin flexibili, cauzând durere, înțepături sau mâncărimi în timpul actului sexual. În mod asemănător, țesutul care acoperă clitorisul se subtiază, producând sensibilitate și iritabilitate. Rezolvarea constă într-o stimulare mai puțin directă și continuă.

O altă problemă sexuală, în cazul femeilor aflate la menopauză, este întârzierea excitării și a obținerii orgasmului. Acest lucru este cauzat de lipsa de comunicare cu partenerul. Pentru aceasta rezolvare, terapia de cuplu este soluția cea mai bună.



Piederea apetitului sexual

Specialiștii spun că toate aceste schimbări fizice pot dura câteva săptămâni, luni sau chiar ani, dar fiecare dintre ele are un remediu. Cea mai dificilă este vindecarea psihologică. Una dintre dezavantajele cele mai grave ale femeilor aflate la menopauză este pierderea dorinței de a face sex, pe care experții o consideră chiar o problemă psihologică.

Nu este vorba despre schimbările corpului sau ale hormonilor. Din păcate, este o combinație a tuturor evenimentelor din viața unei femei trecute de 50 de ani. Ridurile, singurătatea, plecarea copiilor de acasă, moartea părinților, trecerea la statutul de bunică, pensionarea și, mai presus de toate, modificarile corpului sunt tot atâtea motive de stres și de tristețe.

Problemele femeii la menopauză

Una dintre problemele cu care se confruntă majoritatea femeilor de peste 45 de ani este atrofia vaginală. Aceasta este la fel de deranjantă precum bufeurile sau schimbările de dispoziție. Din păcate, atrofia vaginală nu trece de la sine, nu se atenuează în timp, ci se agravează și poate provoca și întreține și alte afecțiuni mai grave.

Aceasta poate provoca dureri și sângerări în timpul sexului, transformând astfel momentul de fericire și tandrețe, într-o experiență neplăcută.

Acceptă schimbările vârstei! Acceptă modificările provocate de menopauză!

Soluția pentru menținerea unei vieți sexuale sănătoase după menopauză este acceptarea schimbărilor și acomodarea cu acestea. Ele ar trebui considerate o formă de autostimă.

Bettina Cristea

StresControl Naturalis este un supliment alimentar cu efect benefic asupra stărilor emoționale și a capacității organismului de a se adapta la situațiile de stres. 

catena.ro/…/strescontrol-naturalis-20-comprimate