1. Dezrădăcinații, de Cătălin Ceaușoglu – un puzzle al memoriei și al răului difuz
Dacă ai crescut cu senzația că misterul autentic vine din tăceri și spații nespuse, romanul lui Cătălin Ceaușoglu îți va da acea stare neliniștitoare de „ceva e în neregulă, dar nu știu exact ce”. Dezrădăcinații e o poveste cu iz de thriller psihologic și atmosferă de Twin Peaks în Govora. O jurnalistă franceză, o dispariție în România anilor ’80, o pădure care absoarbe și reține adevăruri pe jumătate spuse. E un roman al exilului interior, al anchetelor care te obligă să te întrebi cât din realitate e memorie și cât e proiecție.
„Răul din Dezrădăcinații nu aparține unui singur personaj. E pretutindeni. În sistem. În ce nu se spune. În ce lipsește”, notează cu finețe Livia Ștefan. Iar lipsa – în special cea a Anei, personajul dispărut – devine instrument de tortură lentă pentru ceilalți.
Este o lectură densă, cinematografică, care sapă în psihologia personajelor și în straturile memoriei colective. Te lovește cu decizii reci, calculat de crude, dar te ține prins tocmai prin tăcerea care apasă fiecare replică.
Cătălin Ceaușoglu (n. 1973) și-a făcut debutul editorial cu volumul de proză scurtă Șapte povești care nu se termină bine pentru toată lumea, premiat drept Cartea discretă a anului. Este un autor care se citește cu atenție, pentru că fiecare frază îți poate schimba percepția despre restul poveștii.
2. Degeaba ai citit atâtea cărți, de Remus Boldea – ironie, confesiune și o voce imposibil de ignorat
Dacă vrei o carte care să te facă să râzi sincer, dar și să te gândești serios la ce înseamnă să citești, să trăiești sau să nu fii „bun la fotbal”, Remus Boldea e omul tău. Noul său volum, Degeaba ai citit atâtea cărți, este continuarea firească – dar și perfect autonomă – după A râs și tata (2022), și vine cu acea doză rară de sinceritate autoironică și umor inteligent.
„Cred că m-am apucat de citit dintr-un soi de incapacitate… Probabil că Dumnezeu mi-a observat lipsa cronică de talent, apoi s-a scărpinat în barbă… și a trimis un înger să-mi pună o carte în mână.” Așa începe una dintre cele mai savuroase confesiuni din literatura română recentă. E tandră, e autoironică, dar și dureros de onestă.
Remus Boldea (n. 1993) vine din Motru, a absolvit Filosofia și a trecut prin creative writing, tabere de scenaristică și podcasting. E vocea unei generații care a crescut între glume, deziluzii și prea multe așteptări. Nu e genul care predică din turnul de fildeș, ci unul care îți povestește din bucătăria fără cărți a copilăriei sale, acolo unde a descoperit prima oară ce înseamnă să citești până uiți de tine.
3. Femei la graniță. Ce ne scriem când nu ne citește nimeni, de Maria Tănăsescu și Alexandra Rusu – o corespondență care se transformă în oglindă
Într-o lume în care scrisul de mână a fost înlocuit de emoji-uri și notificări, această carte vine ca o respirație lungă și profundă. Este o corespondență reală între două femei, două prietene, două inteligențe limpezi care aleg să se dezvăluie una alteia – și, prin ricoșeu, cititorului.
Anastasia Gavrilovici scrie despre carte că „îți dă senzația unei apropieri în care, ținându-ți respirația, nu pot fi spuse decât lucrurile esențiale”. Și într-adevăr, pe măsură ce parcurgi scrisorile, vocile celor două autoare – Maria Tănăsescu și Alexandra Rusu – se contopesc într-un flux de idei și stări care, la un moment dat, devine și al tău.
Este o carte despre ceea ce nu se spune în public, despre granițele fragile ale feminității, maternitate, neîmpliniri, sens, intimitate. Este și o invitație la reflecție: cum ar fi să îi scrii cuiva exact ceea ce gândești, fără teamă că vei fi citit prea devreme?
Alexandra Rusu (n. 1981) are o carieră editorială vastă, a publicat articole în presa culturală și a scris pentru copii. Maria Tănăsescu (n. 1979) este traducătoare, editor și prozatoare, și a crescut cu ochii mari și curioși ai unei fetițe din Bratovoești, sat pe care nu l-a uitat nici azi. Împreună, cele două construiesc o formă literară de încredere reciprocă – și de adevăr spus în șoaptă.
De ce merită să le citești?
Pentru că literatura română contemporană are voci care nu mai stau cuminți în raftul de jos al librăriei. Pentru că poți găsi suspans de calitate, confesiune autentică și o intimitate rară. Pentru că îți vei dori să dai aceste cărți mai departe – și nu doar ca recomandare, ci ca semn de prietenie. Iar vara, cu toată lejeritatea ei aparentă, e uneori cel mai bun moment pentru a citi exact ce contează.
Foto Shutterstock si PR
