Vlad şi Eliza vor deveni părinţi pentru a doua oară

Actorii Adrian Nartea şi Olimpia Melinte sunt pe cale să devină părinţi pentru a doua oară. Cum este posibil aşa ceva? Simplu. Soţia actorului este însărcinată şi la fel se întâmplă şi cu partenera sa de platou.

Invitați în platoul emisiunii “Noroc cu Măruță”, Adrian și Alina au dezvăluit că vor deveni din nou părinți de fetiţă. Alina este însărcinată în 5 luni. Cuplul mai are o fată de 3 ani, pe Mara. Cei doi au aniversat 10 ani de relaţie în iarna acestui an.

“N-a fost nimic în plan. Ne doream amândoi, dar cumva s-a întâmplat și ne-a surprins pe amândoi. Când am aflat a fost așa o surpriză. Cred că eram la filmări. Și la Mara eram undeva la filmări prin Veneția, filmam o reclamă, și la cea de-a doua eram plecat și m-a sunat. Mi-a trimis poză pe What’s App”, a spus actorul în emisiune.

Pe de altă parte, partenera lui Adrian pe platourile de filmare ale serialului Vlad, Olimpia Melinte a realizat un interviu pentru revista “Viva!” şi a mărturisit că este din nou însărcinată. Ea recunoaşte că primele trei luni de sarcină au fost foarte grele.

“A fost o perioadă grea, în care m-am luptat și cu grijile, și cu decepțiile profesionale, care au intervenit în urma restricțiilor de călătorie, și cu multe alte neîmpliniri care au derivat cumva din problemele cu care se confruntă societatea. Dar acest bebeluș, care crește acum în mine, mi-a adus liniștea și echilibrul de care aveam nevoie și speranța că, totuși, mai devreme sau mai târziu, va fi bine.

Primele trei luni mi-au dat mari bătăi de cap. Îmi părea așa de rău că nu mă puteam bucura realmente de ceea ce mi se întâmplă! Au fost grețuri, imposibilitatea de a mânca și o sensibilitate foarte mare la orice fel de miros, așa că singurul loc în care mă simțeam bine era afară, la aer curat. Doar că, ironia sorții, acolo nu eram în siguranță. Dar acum deja mă simt mult mai bine și mă pot bucura de mica mea minune”, a spus actrița în interviu. Vedeta mai are un băiat, pe Sasha, în vârstă de 6 ani.

Photo: playu.ro, adevarul, playtech.ro, libertatea