Conflictele dintre generații sunt omniprezente. Comunicare anevoioasă, conflicte, tensiuni între vârste diferite, mentalități și principii care pare că nu se vor alinia niciodată, indiferent de eforturile noastre în relația cu părinții, bunicii, copiii, cu partenerii de viață și, uneori, chiar și cu prietenii buni.
Totuși, în era deschiderii către analiza de sine și a conștientizării problemelor, a timpurilor în care încercăm să ne găsim liniștea interioară mai mult ca niciodată, avem informație de calitate oferită de oameni pregătiți în psihologie, care ne pot oferi cele mai bune variante de a aborda și rezolva conflicte care par de nerezolvat.
6 discuții esențiale și modul în care te pot ajuta
Am avut o discuție extrem de interesantă cu doamna psiholog Bianca Poptean pe tema acelor conversații esențiale pe care trebuie nu numai să le purtăm cu oamenii de care ne pasă cu adevărat, dar și referitor la modul profund în care ne poate ajuta comunicare de acest tip.
Bianca Poptean (foto) este psihoterapeut integrativ relațional, cu specializare în psihogenealogie și traumă transgenerațională, psiholog clinician, psiholog educațional în psihopedagogie specială, absolventă a Mindsight Institute SUA. Este, de asemenea, gazdă a emisiunii de psihologie, “Minți strălucitoare”, la MedikaTV, a rubricii “Cu mințile curate”, la matinalul Deșteptarea (Europa FM), gazdă a podcastului “La Psiholog”, jurnalist medical&speaker TEDx, și nu în ultimul rând membru fondator al Institutului de Neuroștiințe Comportamentale.
Iată detaliat care sunt cele 6 tipuri de discuții pe care este necesar să le avem cu părinții noștri, copiii la diferite vârste, parteneri de viață, bunici și buni prieteni. Acestea ne pot ajuta la o mai bună comunicare și, implicit, la rezolvarea măcar parțială a neințelegerilor, dezamăgirilor care ne amărăsc viața de multe ori:
Discuția cu copilul mic
De ce este important să le explicăm copiilor de la vârste cât mai fragede că nu trebuie să se sperie/supere atunci când cineva nu este de acord cu ei sau când apar neînțelegeri ori discuții în contradictoriu?
“Explicarea conflictului de la vârste fragede îi ajută pe copii să normalizeze diferența de opinii și să nu o perceapă ca pe o amenințare la propria valoare. Terapeuta americană pentru copii și adolescenți Violet Oaklander, în volumul “Ferestre către copiii noștri”, subliniază importanța dezvoltării unei stime de sine sănătoase prin validarea experiențelor emoționale și prin încurajarea exprimării acestora. Copilul învață astfel că emoțiile sunt acceptabile și că dezacordul nu înseamnă respingere.
Totuși, nu doar explicarea este importantă, ci și comportamentul nostru ca adulți în astfel de situații. Mai mult decât să le spunem copiilor că e în regulă să existe neînțelegeri, este esențial ca noi să rămânem calmi și empatici atunci când ei nu fac ceea ce ne așteptăm. Astfel, prin modelare, copilul învață că un dezacord nu este periculos și că apropierea emoțională se poate păstra și în conflict.
Exemplu: Dacă un copil de 5 ani își exprimă dorința de a se juca mai mult în parc, iar părintele insistă că e timpul să plece acasă, copilul poate deveni frustrat și supărat. Dacă părintele se supără și ridică tonul („Ți-am spus că plecăm acum!”), copilul învață că exprimarea dorinței duce la reacții negative. În schimb, dacă părintele rămâne calm, recunoaște emoția copilului („Văd că îți place joaca și îți e greu să pleci acum, te înțeleg”), atunci copilul asimilează că poate exista un dialog chiar și în dezacord.
Cum le influențează înțelegerea acestui aspect dezvoltarea emoțională?
Copiii care învață că este în regulă să fie în dezacord și că relația cu adultul nu este pusă în pericol de conflict își dezvoltă un “copil-lumină” puternic, capabil de relații sănătoase și autonomie emoțională (așa cum spune psihologul și psihoterapeuta Stefanie Stahl în “Vindecarea copilului interior”).
E important să înțelegem că nu doar mesajele explicite, ci și reacțiile emoționale ale adulților influențează puternic această dezvoltare. Atunci când copilul vede că părintele nu se supără, nu pedepsește și nu își retrage afecțiunea în momente de neînțelegeri, el interiorizează ideea că poate fi el însuși în siguranță. Din contră, reacțiile negative sau disproporționate ale adultului întăresc în copil convingerea că emoțiile sale sunt periculoase și că trebuie să le suprime, ceea ce duce în timp la formarea unui “copil-umbră” reprimat, predispus la anxietate și dependență afectivă.
Discuția cu un adolescent
Cum le explicăm adolescenților că este necesar să învețe să spună când îi deranjează ceva și să-și exprime emoțiile echilibrat?
Este esențial să ne amintim că adolescenții nu învață doar din ceea ce le spunem, ci mai ales din ceea ce văd la noi. Comportamentul nostru, felul în care gestionăm propriile emoții și conflicte, devine modelul lor principal de învățare. Dacă le spunem că este bine să fie sinceri, dar noi ne reprimăm emoțiile sau izbucnim în momente tensionate, vor învăța că exprimarea autentică nu este sigură. Pe de altă parte, când văd că adultul vorbește deschis, dar calm, despre ceea ce simte, și caută soluții respectuoase, învață că exprimarea emoțională echilibrată este nu doar posibilă, ci și sănătoasă.
Specialiștii McKay, Wood și Brantley, în cartea “Cum să-ți gestionezi emoțiile copleșitoare”, subliniază importanța validării emoționale în procesul de învățare a exprimării sănătoase a emoțiilor. În plus, este esențial ca adultul să ofere un spațiu sigur în care adolescentul să îndrăznească să spună ce simte, fără teama de a fi criticat sau minimalizat.
Exemplu: Un adolescent le spune părinților că se simte presat să ia note mari și că nu mai face față stresului. Dacă părintele reacționează cu: „Exagerezi, toată lumea a trecut prin asta”, adolescentul va simți că vocea lui nu contează. Dar dacă părintele spune: „Mulțumesc că îmi spui. Și eu simțeam presiune în școală, dar hai să vedem cum te pot susține”, el oferă nu doar sprijin, ci și un model de comunicare autentică și empatică.
Care sunt consecințele pe termen lung ale faptului că adolescenții nu învață sau nu au curajul să-și exprime dorințele și nevoile?
Literatura și practica de specialitate arată că adolescenții care nu își exprimă nevoile dezvoltă adesea tulburări afective (anxietate, depresie), mecanisme disfuncționale de coping și dificultăți în relații intime. Inhibarea emoțiilor poate duce la internalizarea furiei sau tristeții, ceea ce contribuie la formarea unui stil de atașament evitant sau anxios, cu efecte negative în viața adultă.
În plus, reacțiile negative ale adulților față de exprimarea emoțiilor pot accentua retragerea adolescentului. Dacă un adolescent simte că părintele devine distant sau iritat ori de câte ori acesta își exprimă o emoție negativă, va învăța să se izoleze și să nu-și mai împărtășească trăirile. În timp, acest lucru poate duce la alienare emoțională și dificultăți în stabilirea unor relații de încredere.
Exemplu: Dacă un adolescent spune că este furios pentru că simte că este tratat diferit față de un frate și părintele reacționează cu: „Nu te mai plânge, ești suficient de mare să înțelegi!”, adolescentul va învăța că exprimarea sentimentelor duce la respingere. În schimb, un răspuns de tipul: „Înțeleg că simți asta, hai să să îmi spui mai multe să pot înțelege mai bine” menține relația deschisă și încurajează comunicarea sinceră.
De ce este acest moment al vieții adolecenților atât de critic pentru astfel de conversații și cum ar trebui deschisă o astfel de discuție pentru a avea succes?
Adolescența este perioada de reorganizare a identității, o etapă marcată de conflictul „identitate vs. confuzie de rol”, în care tinerii își construiesc imaginea de sine, experimentează valori și roluri și caută apartenență. În adolescență nevoile de autonomie, validare și autenticitate se intensifică și, dacă nu sunt abordate cu empatie, pot duce la dificultăți de adaptare psihosocială.
O discuție eficientă se deschide prin auto-dezvăluire și ascultare empatică, creând o atmosferă de siguranță. Este esențial ca adultul să evite tonul moralizator și să abordeze discuțiile cu curiozitate autentică. În acest fel, adolescentul învață că poate fi acceptat chiar și atunci când exprimă vulnerabilitate sau dezacord.
Exemplu: În loc să întrebi „De ce nu mi-ai spus mai devreme că ești trist?”, o formulare mai deschisă ar fi: „Vreau să înțeleg mai bine ce simți, mă bucur că ai ales să vorbim.” Astfel, dialogul devine spațiu de încredere și construcție relațională.
Discuția cu rudele în vârstă
Cum ajută să-i ceri unei rude vârstnice (parinte/bunic etc) să-și aducă aminte cum gândea/cum se comporta/ce decizii lua la vârsta pe care o avem noi la momentul întrebării?
Atunci când le cerem rudelor în vârstă să își amintească cum erau ei la vârsta noastră, le oferim ocazia de a se reconecta cu propriile experiențe de viață, cu visurile și frământările lor de atunci. Acest tip de discuție nu doar că le conferă un sentiment de valorizare și relevanță, dar deschide și un spațiu de empatie reciprocă.
Reactivarea amintirilor din tinerețe contribuie la integrarea identității și la o mai bună acceptare a trecerii timpului. Pentru cei mai tineri, aceste povești de viață devin o sursă de normalizare a propriilor emoții, temeri sau alegeri, diminuând sentimentul de izolare sau de presiune. Astfel, în loc de sfaturi directe sau critici, se creează o punte autentică prin care două generații se întâlnesc.
Exemplu: Dacă un tânăr adult se simte nesigur cu privire la direcția profesională aleasă, poate întreba: „Tu, la 25 de ani, cum te simțeai în legătură cu viitorul tău?” Această întrebare poate deschide o discuție despre frici, alegeri și adaptări, care apropie și dă sens.
Care ar fi modalitatea prin care putem să stabilim o punte de comunicare eficientă între generații, pentru o mai bună înțelegere reciprocă?
Construirea unei comunicări eficiente între generații începe cu recunoașterea valorii experienței trăite și cu disponibilitatea de a asculta fără a corecta sau judeca. Un instrument extrem de valoros este evocarea și împărtășirea amintirilor semnificative din viața persoanei în vârstă. Acest tip de interacțiune susține sănătatea mintală a seniorilor, ajutându-i să-și reafirme identitatea și să se simtă valorizați, dar contribuie și la dezvoltarea empatiei în rândul tinerilor. Când încurajăm o persoană în vârstă să povestească despre cum a făcut față unui moment dificil, despre o decizie importantă sau o provocare de viață, nu doar învățăm de la ea, ci și o onorăm. Cheia este ascultarea activă și autentică — nu pentru a contrazice sau a corecta, ci pentru a înțelege.
Exemplu: O nepoată care povestește despre dificultatea de a-și găsi locul într-un oraș mare poate primi nu doar înțelegere, ci și o poveste similară de la bunica ei despre mutarea la oraș în tinerețe. Această paralelă întărește legătura și reduce decalajul dintre generații, oferind un sentiment de continuitate și apropiere.
Discuția cu partenerul de viață (pe termen lung):
De ce este relevant să discutăm cu partenerul nostru despre cum se simțea când era certat în copilărie și care este legătura acestui lucru cu conflictele actuale din relație?
Multe dintre reacțiile emoționale pe care le avem în relațiile de cuplu adulte sunt, de fapt, ecouri ale unor răni nevindecate din copilărie. Discuția despre cum a fost experimentată mustrarea, critica sau respingerea în copilărie deschide o cale importantă către înțelegerea rădăcinilor emoțiilor de azi. Psihoterapeutul Franz Ruppert, în „Corpul meu, trauma mea, eul meu”, explică faptul că experiențele timpurii dureroase sunt înregistrate în corp și în sistemul emoțional ca „traume relaționale”, care pot fi reactivate în relația de cuplu atunci când partenerul are o reacție aparent banală, dar care declanșează o amintire afectivă profundă.
Aceste discuții pot aduce claritate și empatie în cuplu. Dacă înțelegem că partenerul se închide sau devine defensiv în timpul conflictului nu pentru că nu ne iubește, ci pentru că, în copilărie, certurile erau însoțite de umilință sau respingere, putem răspunde cu compasiune în loc de reproș. În plus, atunci când noi, ca adulți, ne arătăm vulnerabilitatea și povestim cum am simțit frica sau rușinea în copilărie, îl invităm pe celălalt la o relație mai profundă și mai autentică.
Modelul relațional sănătos nu se bazează pe evitarea conflictelor, ci pe înțelegerea rădăcinilor lor și pe capacitatea partenerilor de a conține și transforma acele răni împreună. Sunt voci în psihologie care susțin că multe conflicte de cuplu sunt conflicte intrapsihice nerezolvate care se proiectează asupra celuilalt. Astfel, discuția despre trecut e o metodă profundă de construire a intimității emoționale și de evitare a ciclurilor disfuncționale.
Exemplu: Dacă într-un conflict partenerul spune: „Când ridici tonul, simt că nu contez”, iar apoi explică că în copilărie era adesea certat cu severitate și ignorat după aceea, celălalt poate înțelege că reacția lui nu este despre acel moment punctual, ci despre o durere veche. Astfel, se pot crea noi moduri de relaționare bazate pe siguranță și sprijin reciproc.
Discuția cu un partener cu care abia începem o relație:
De ce ar fi important să vorbim despre percepția asupra banilor încă de la începutul unei relații romantice și cum poate această conversație să influențeze compatibilitatea pe termen lung?
Percepțiile despre bani reflectă, în profunzime, valorile, fricile și convingerile noastre despre siguranță, control, independență și generozitate. Psihoterapeutul şi formatorul în domeniul psihoterapiei cognitiv-comportamentale Irina Holdevici explică în „Tratat de psihoterapie cognitiv-comportamentală” faptul că diferențele de viziune asupra banilor pot deveni surse majore de conflict în cuplu, mai ales dacă nu sunt discutate din timp. A vorbi despre bani nu înseamnă doar a discuta despre cheltuieli sau economii, ci despre ce simbolizează banii pentru fiecare: libertate, siguranță, putere sau dovadă de iubire.
Această conversație timpurie duce la evitarea neînțelegerilor ulterioare și la clarificarea compatibilității în ceea ce privește stilul de viață dorit, prioritățile de viitor și așteptările reciproce. În plus, dacă putem vorbi deschis despre un subiect adesea considerat delicat sau tabu, cum sunt banii, construim de la început o relație bazată pe onestitate și transparență.
Exemplu: Dacă unul dintre parteneri consideră că este important să economisească în fiecare lună, iar celălalt preferă să trăiască clipa și să cheltuie mai liber, o discuție sinceră de la început poate evidenția aceste diferențe și poate duce la negocieri constructive sau la realizarea faptului că viziunile sunt prea diferite pentru o relație stabilă.
Ajută o astfel de întrebare la identificarea acelor valori și obiective comune care pot sta la baza unei relații echilibrate?
Da, o discuție despre bani este, în esență, o discuție despre valori. A vorbi despre ce este important pentru fiecare – siguranța, aventura, independența, stabilitatea – ne ajută să identificăm acele zone de compatibilitate care pot susține o relație durabilă. Sunt studii care spun că această compatibilitate este un predictor puternic al satisfacției în cuplu. În plus, această conversație poate deveni un indicator al modului în care fiecare gestionează diferențele și dacă există disponibilitate reală de compromis.
Exemplu: Un cuplu care descoperă că ambii apreciază siguranța financiară și planificarea pe termen lung poate începe să construiască împreună obiective – economii comune, planuri de vacanță, investiții. Acest gen de aliniere întărește încrederea și cooperarea în relație.
Discuția cu un prieten care ne-a făcut să suferim:
Cum ne ajută să înțelegem care este schimbul de nevoi emoționale în cadrul unei prietenii, astfel încât să putem repara sau redefini relația după un conflict?
Relațiile de prietenie implică un schimb continuu de susținere, validare și reciprocitate emoțională. Atunci când aceste nevoi nu mai sunt împărtășite echilibrat – fie pentru că nu sunt exprimate, fie pentru că sunt ignorate – apar tensiuni și suferințe. Înțelegerea propriilor nevoi emoționale și a celor ale celuilalt este esențială pentru a decide dacă relația poate fi reparată sau trebuie redefinită.
Un prieten care ne-a rănit nu este neapărat „toxicul” din ecuație – uneori, rana apare tocmai pentru că există așteptări mari și o conexiune profundă. Discuția sinceră despre ce nevoi au fost neîmplinite și cum a fost perceput comportamentul celuilalt poate oferi claritate și poate duce fie la reconstrucția relației, fie la o separare conștientă și matură.
Exemplu: Dacă un prieten nu ne-a sprijinit într-un moment greu, putem spune: „Pentru mine a contat enorm acea perioadă, iar lipsa ta m-a făcut să simt că nu sunt important pentru tine.” Această formulare exprimă durerea fără a acuza, oferind celuilalt șansa să se exprime la rândul său.
În ce măsură ajută sau din contra, poate destabiliza, o discuție sinceră despre schimbările inevitabile care survin într-o prietenie de lungă durată? În ce mod?
Discuțiile sincere despre schimbările care apar într-o prietenie pot fi, de fapt, cheia supraviețuirii acesteia. Relațiile de lungă durată nu pot rămâne neschimbate – contextul de viață, valorile, prioritățile se transformă în timp. Acceptarea schimbării face parte din maturizarea emoțională și relațională. Dacă evităm aceste discuții, ne alimentăm resentimentele și ne îndepărtăm treptat, adesea fără să știm exact de ce.
Pe de altă parte, o conversație sinceră – purtată cu empatie și asumare – poate deschide drumul unei noi forme de relație, poate mai relaxate, mai puțin frecvente, dar încă autentice. Este un mod de a spune: „Te văd, chiar dacă am devenit diferiți.”
Exemplu: Doi prieteni care au fost foarte apropiați în facultate pot spune: „Viața noastră arată diferit acum, dar eu aș vrea să păstrăm legătura într-un mod care să ni se potrivească azi.” Astfel, se evită așteptările nerealiste și se creează spațiu pentru o conexiune adaptată realității actuale.
Foto Shutterstock
Foto psiholog MedikaTV