Zâna Surprizelor revine la TVR?

Anunţ surprinzător din partea şefului de comunicări al TVR. Andreea Marin, Zâna Surprizelor, cum mai este aceasta cunoscută, se întoarce la televiziunea care a făcut-o celebră.

Mircea Radu, șeful comunicării din TVR, i-a anunţat revenirea printr-o postare pe Facebook, care, ulterior, a fost ştearsă de pe social media. Se pare că Andreea Marin urmează să acopere un tronson de după-amiază, însă informaţia a fost divulgată prea devreme, deşi vedeta a confirmat deja proiectele sale pentru Televiziunea Română.

Andreea Marin a declarat, într-un interviu, că emisiunea va purta titlul „Nu exista nu se poate!” și va fi pe TVR 2, de luni până joi, de la ora 18:00, începând cu luna octombrie.

De asemenea, vedeta lucrează și la al doilea format, de aceasta dată pentru TVR1. „Eu aleg să fac un program TV pe care să-l poată urmări orice om, de orice vârstă, alături de familie, cu șansa de a fi inspirat, încantat, motivat, de a afla ceva nou ce l-ar putea ajuta în mod concret în propria viață. Deci nu audiența cu orice preț e propunerea mea. Ci bucuria de a trăi frumos și demn, de a găsi împreună căi spre a evolua, spre binele nostru”, a spus Andreea Marin pentru Unica

După încheierea emisiunii care a făcut-o celebră, “Surprize, surprize”, Andreea Marin, în vârstă de 45 de ani, a mai avut o revenire la TVR, în 2016, când a realizat emisiunea “Prețuiește Viața”.

Surprize, surprize a fost o emisiune de televiziune difuzată în fiecare sâmbătă pe TVR1, realizată de Andreea Marin. Emisiunea a rulat începând din anul 1999, timp de 9 ani, în 18 sezoane și a fost unul dintre cele mai populare spectacole de televiziune din România.

Photo: Protv