5 feluri sănătoase de mâncare în acest sezon

Toamna și-a făcut simțită prezența, iar odată cu sosirea ei, și schimbarea preferințelor în materie de mâncare. Nu doar înlocuirea garderobei este necesară, dar și cea a dietei alimentare, pentru ca organismul să supraviețuiască variațiilor mari de temperatură.

De când vezi frunzele colorate şi căzute te gândești instant la dovlecei, morcovi, fasole, supe calde, care ung şi încălzesc sufletul în zilele friguroase, atunci când ajungi acasă, după birou. Pe măsură ce se face tot mai frig și se apropie iarna, organismul are nevoie de substanțe nutritive, care să îl protejeze de frigul aspru, care să îl imunizeze și să îl facă mai rezistent.

Toamna sunt vitale fructele și legumele de sezon. Spre exemplu, salata verde şi roşiile nu mai au aceleași beneficii pentru corp, pentru că le scad proprietăţile care ajută la îmbunătățirea sistemului imunitar, tocmai din cauza trecerii sezonului acestora.



Însă care sunt alimentele pe care ar trebui să le consumi toamna?

Există câteva alimente pe care ar trebuie să le integrezi în dieta ta de toamnă, cum ar fi: cartofii dulci, orezul brun, ovăzul, meiul, broccoli, spanacul, citricele, ghimbirul, turmericul, năutul și soia.

Iată cinci feluri de mâncare pe care trebuie să le încerci neapărat acasă, pentru masa de cină, atunci când te întorci obosită de la muncă, pentru că îți vor încălzi corpul și îți vor sta o stare generală bună.

1. Supă de dovlecei și turmeric

O supă aromată și fierbinte este ideală pentru o seară friguroasă de toamnă. Este esențială dacă vrei să te încălzești, să îți desfunzi sinusurile și să îți îmbunătățesti sistemul imunitar. Turmericul ajută la reducerea durerilor reumatice, care pot apărea în această perioadă, reduce simptomele răcelii și gripei și tratează problemele digestive.

2. Risotto cu dovleac

Un fel de mâncare consistent și cremos, risotto este preferat de multă lume deoarece se poate găti ușor, simplu și are un gust delicios. În combinație cu dovlecei, dă o aromă aparte și este ideal pentru cină, acesta fiind bun la digestie, întărind sistemul imunitar, ajutând la îmbunătățirea vederii și chiar și la stimularea pierderii în greutate.

3. Pui prăjit

La un astfel de mâncare poți adăuga câteva ingrediente suplimentare, pe lângă sare și piper, pentru a spori aroma. Poți stoarce și o lămâie pentru a-i da o notă subtilă de gust acrişor. Acest fel de mâncare este ideal pentru sezonul de toamnă, deoarece îți oferă aportul necesar de substanțe nutritive de care organismul tău are nevoie. Ca garnitură poți opta pentru spanac fiert cu puțin usturoi, benefic pentru prevenirea răcelii și gripei.

4. Supă de porumb cu cartofi și ceapă

Această supă bogată și cremoasă este ideală pentru cină, deoarece îți va da senzația de saţietate și îți va încălzi stomacul, fără să o digeri cu greu. Porumbul este bogat în nutrienți și antioxidanți și este ideal pentru digestie.

5. Tocană de cartofi, morcovi și năut

Această tocăniță dulce, aromată și consistentă este ideală pentru masa de cină, într-o seară rece de toamnă, iar ca meniul să fie complet, poți savura alături de tocăniță și un pahar de vin roșu. Năutul are beneficii asupra sănătății inimii, oaselor, activității cerebrale și ajută la digestie.