Datele despre obezitate arată însă că fenomenul este mult mai complex. În 2022, una din opt persoane din lume trăia cu obezitate, iar aproximativ 2,5 miliarde de adulți erau supraponderali. Dintre aceștia, 890 de milioane aveau obezitate. Față de 1990, prevalența obezității s-a dublat în rândul adulților și a crescut de patru ori în cazul adolescenților.
În același timp, obezitatea infantilă avansează într-un ritm fără precedent. Proporția copiilor de vârstă școlară care trăiesc cu obezitate a crescut de la aproximativ 4% în 1975 la aproape 20% în 2022. Aceste cifre sugerează că problema nu poate fi explicată exclusiv prin alegeri individuale sau prin lipsa voinței.
În cartea „De ce mâncăm (prea mult). Noua știință a apetitului”, chirurgul bariatric Andrew Jenkinson analizează mecanismele biologice, hormonale, genetice și de mediu care influențează apetitul și greutatea corporală.
Corpul încearcă să își apere greutatea
Una dintre ideile centrale explicate de autor este existența unui „punct de echilibru al greutății”, cunoscut și sub denumirea de „set point”. Acesta poate fi înțeles ca intervalul de greutate pe care organismul încearcă să îl mențină prin reglarea foamei, sațietății și consumului de energie.
Atunci când o persoană reduce drastic numărul de calorii și pierde în greutate, corpul nu interpretează întotdeauna schimbarea ca pe un succes. Din punct de vedere biologic, aceasta poate fi percepută ca o amenințare sau ca o perioadă de lipsă a hranei.
În consecință, organismul poate reacționa prin creșterea senzației de foame, diminuarea sațietății și reducerea consumului energetic. Persoana ajunge să se gândească mai des la mâncare, să se simtă mai puțin satisfăcută după masă și să consume mai puțină energie decât înainte.
Aceste mecanisme pot explica de ce slăbitul este dificil și, mai ales, de ce menținerea noii greutăți devine o luptă continuă.
De ce dietele restrictive eșuează frecvent
Regula „mănâncă mai puțin și fă mai multă mișcare” pornește de la un principiu real, acela al echilibrului energetic. Totuși, ea nu surprinde modul în care organismul se adaptează la restricție.
După o dietă severă, corpul poate răspunde prin modificări hormonale care stimulează apetitul și favorizează recâștigarea greutății. În același timp, restricțiile alimentare prelungite pot transforma mâncarea într-o preocupare permanentă.
Andrew Jenkinson pornește de la experiența pacienților săi, mulți dintre ei trecuți prin numeroase diete. Aceștia reușeau să slăbească temporar, însă kilogramele reveneau, uneori împreună cu un puternic sentiment de eșec.
„De ce nu izbutesc oamenii să-și mențină greutatea după ce slăbesc? Cum se face că pierderea în greutate urmând o dietă este atât de dificilă, încât oamenii recurg la măsuri extreme?”, se întreabă autorul.
Problema nu este, așadar, doar capacitatea de a respecta temporar un plan alimentar, ci reacția biologică a organismului la pierderea în greutate.
Foamea nu este doar o decizie conștientă
Apetitul este reglat de o rețea complexă de semnale între creier, stomac, intestine, țesut adipos și sistemul hormonal. Senzația de foame nu apare doar pentru că vedem un aliment apetisant și nici nu dispare automat după ce am consumat un anumit număr de calorii.
Creierul primește permanent informații despre rezervele de energie, volumul alimentelor ingerate și compoziția meselor. Pe baza lor, influențează cât de des ne este foame, când apare sațietatea și câtă energie consumă corpul.
Somnul insuficient, stresul, alimentele foarte procesate, accesul constant la gustări și mesele cu o capacitate redusă de a induce sațietate pot perturba această reglare.
Astfel, a mânca prea mult nu este întotdeauna rezultatul unei alegeri deliberate. Poate fi efectul unui sistem biologic care transmite semnale puternice de foame într-un mediu în care alimentele concentrate caloric sunt disponibile permanent.
Genetica influențează greutatea, dar nu acționează singură
Unele persoane sunt mai vulnerabile decât altele la creșterea în greutate. Genetica poate influența apetitul, distribuția grăsimii, răspunsul la anumite alimente și felul în care organismul consumă sau stochează energia.
Acest lucru nu înseamnă că greutatea unei persoane este stabilită definitiv de gene. Mai degrabă, predispoziția genetică interacționează cu mediul.
O persoană poate avea o tendință biologică de a stoca eficient energia, un avantaj în perioadele istorice de foamete, dar o vulnerabilitate într-o societate în care hrana densă caloric este ieftină, accesibilă și promovată constant.
Cartea explorează inclusiv teoria „genei economice”, potrivit căreia organismele capabile să acumuleze rapid rezerve de grăsime ar fi avut șanse mai mari de supraviețuire în perioadele în care hrana era greu de găsit.
În prezent, același mecanism poate favoriza creșterea în greutate, deoarece perioadele de abundență nu mai sunt urmate, de regulă, de lipsuri alimentare îndelungate.
Mediul modern ne încurajează să mâncăm mai mult
Biologia umană nu s-a schimbat radical în ultimele câteva decenii, însă mediul alimentar s-a transformat profund. Porțiile au devenit mai mari, gustările sunt disponibile permanent, iar produsele bogate în zahăr, grăsimi și sare sunt concepute pentru a fi foarte plăcute la gust.
În același timp, activitatea fizică spontană s-a redus. Munca sedentară, transportul motorizat, timpul petrecut în fața ecranelor și lipsa somnului creează un context care favorizează dezechilibrul ponderal.
Copiii sunt expuși acestui mediu de la vârste tot mai mici. Preferințele alimentare, obiceiurile familiei, publicitatea și accesul la produse ultraprocesate pot influența relația lor cu hrana înainte ca aceștia să poată înțelege consecințele pe termen lung.
De aceea, obezitatea infantilă nu poate fi abordată doar prin recomandarea ca un copil să „mănânce mai puțin”. Sunt necesare schimbări care implică familia, școala, accesul la alimente, educația nutrițională și mediul social.
De ce revenim la greutatea inițială după dietă
Recâștigarea kilogramelor nu indică neapărat că persoana „a renunțat”. După scăderea în greutate, organismul poate continua luni sau chiar ani să trimită semnale care favorizează revenirea la greutatea anterioară.
Foamea poate deveni mai intensă, iar cantitatea de energie consumată în repaus poate scădea. Cu alte cuvinte, persoana trebuie să depună mai mult efort pentru a menține un corp care consumă mai puțină energie și solicită mai multă hrană.
Din acest motiv, două persoane care au aceeași greutate pot avea experiențe complet diferite. Cea care a slăbit recent poate simți o foame mai puternică și poate avea nevoie de un control alimentar mult mai strict decât persoana care s-a menținut natural la aceeași greutate.
Această perspectivă schimbă modul în care ar trebui privite obezitatea și tratamentul ei. În locul blamării, este necesară înțelegerea mecanismelor care fac menținerea greutății atât de dificilă.
Obezitatea este o problemă biologică și de mediu
Mesajul central al volumului este că greutatea corporală nu poate fi explicată printr-un singur factor. Voința contează în alegerile de zi cu zi, dar nu funcționează separat de biologie, hormoni, genetică, stres, somn și mediul alimentar.
A înțelege de ce mâncăm prea mult nu înseamnă a elimina responsabilitatea personală, ci a renunța la explicațiile simpliste. Soluțiile eficiente trebuie să țină cont atât de comportamente, cât și de mecanismele prin care organismul își apără rezervele de energie.
„După ce vei citi această carte, ar trebui să înțelegi mai bine de ce recomandările profesioniștilor din sănătate au fost ineficiente atâția ani în privința pierderii în greutate”, afirmă Andrew Jenkinson.
Recent apărut la Editura Trei (partener al proiectului Biblioteca Tonica), volumul propune o perspectivă accesibilă asupra noii științe a apetitului și explică de ce lupta cu kilogramele nu este doar o confruntare cu propriile obiceiuri. Este și o negociere permanentă cu un organism construit să evite pierderea rezervelor și să supraviețuiască într-o lume foarte diferită de cea în care trăim astăzi.
Foto: Shutterstock
