Andreea Marin, speaker in cadrul workshopului AtelierEle

Prezenta in calitate de speaker pentru a impartasi experientele sale in ceea ce priveste detoxifierea in cadrul workshopului AtelierEle cu tema „Traieste sanatos”, Andreea Marin ne-a dezvaluit care sunt principiile dupa care se ghideaza in viata, cum s-a hotarat sa abordeze un stil de viata sanatos si cum o educa pe fiica sa, Violeta, in acest sens. Andreea nu mai are nevoie de niciun fel de prezentare, insa ne-a marturisit ca la 38 de ani s-a hotarat sa-si schimbe radical stilul de viata, cultiva in propria sa gradina legume, planteaza pomi fructiferi, consuma alimente cat mai aproape de forma lor naturala si se simte minunat. Despre viata, fericire si altele cu Andreea Marin.

 

Tonica TV: Ce presupune un stil de viata sanatos?

Andreea Marin: As vrea sa existe o reteta, dar cu siguranta inseamna un echilibru minte, trup si suflet si pentru asta eu zic ca meritam sa depunem un efort la orice varsta. Uite… eu mi-am schimbat stilul de viata la 38 de ani si jumatate si implinesc peste o luna 40 si totul este mult mai bine decat acum 10 ani, asta pentru ca am inteles ca merit si eu sa ma iubesc, am inteles ca merit sa-mi acord timp, sa-mi acord ingrijire, sa mananc sanatos, sa fiu un model pentru copilul meu.

 

Tonica TV: La ce alimente ai renuntat cu totul?

Andreea Marin: Nu am renuntat la nimic cu totul, dar evit carnea si zaharul in mod special. Dar daca mi-e pofta la un moment dat la o petrecere in familie sau cu prietenii de o bucatica de tort cu zahar, imi permit acest lux, dar nu mananc tot tortul. Apoi recuperez cu o dieta sanatoasa in zilele ce urmeaza. Nu sunt vegetariana, dar in proportie de 80% mananc corect, mananc sanatos, fac sport, fac miscare, citesc ceea ce ma inspira si caut sa fac lucrurile bine pentru mine si pentru cei dragi.

 

Tonica TV: Cum te intretii?

Andreea Marin: E foarte important sa ai grija de sufletul tau si nu am inteles asta decat poate prea tarziu, la 40 de ani. E foarte important sa-ti acorzi atentia cuvenita si sa lasi sa intre in viata ta numai ce-ti face bine, pentru ca de multe ori suntem cu bratele deschise catre orice si catre oricine si primim anumite lovituri de la viata. Am inteles ca in viata trebuie sa facem alegeri si am ales in ultimul timp ceea ce mi se potriveste si ceea ce imi face bine, atat mie cat si familiei mele.

 

Tonica TV: Cum o educi pe Violeta in acest sens?

Andreea Marin: Practic, prin puterea exemplului. Ceea ce fac eu, ea vede si urmeaza.

 

Tonica TV: Care este cel mai important lucru pentru tine, in viata?

Andreea Marin: Dragostea si sanatatea.

 

Tonica TV: Un mesaj pentru fanii tai…

Andreea Marin: Sa fiti sanatosi ca e mai important decat orice si iubiti-va… va veni si iubirea cuiva din jurul vostru daca o atrageti in felul acesta.

 

Text: Ruxandra Dumitrescu

Nota pentru articolul «Andreea Marin, speaker in cadrul workshopului AtelierEle»:5.00/ 5 (1 vot)