ARMAND – nume de poveste si suflet de inger

D    Eram colegi de serviciu. Frumoasa, iubita, inconjurata de admiratori si “foarte maritata”…nu mi-a starnit prea mult interesul…acest barbat frumos si foarte admirat de colegele mele! Pentru mine era doar un coleg educat, manierat, dintr-o familie foarte buna (ceea ce era destul de rar intr-o epoca in care doar cei cu “origini sanatoase” razbeau). Avea insa un nume de poveste, pe care eu (cred ca singura!) il rosteam cu accentul acela frantuzesc   …intocmai cum il rostea, cred, eroina atat de indragita de mai toate adolescentele … “Dama cu Cameli”.

ARMAND era un nume de poveste si colegul meu se apropia de celebrul indragostit macar si pentru  sentimentele cu care-l inconjurau o multime de femei. Caci Armand avea o faima… de mare cuceritor! Anii au trecut si din intamplare (sau nu!) am ajuns sa cunosc … povestea lui. Poveste care m-a impresionat atat de tare incat as dori sa v-o relatez. Dupa un numar de iubiri mai mult sau mai putin patimase, personajul meu, Armand, a intalnit-o pe Ana …femeia care sta acum alaturi de el si care pentru mine e un inger, caci despre ingerii care-i stau acum alaturi lui Armand vreau sa va povestesc!…Nu stiu prea multe despre viata lor de cuplu…pana in momentul cand li s-a intamplat “o minune” …care i-a marcat, transformat si unit! Probabil aveau o existenta …normala, cu certuri de indragostiti, gelozii, despartiri si impacari. Probabil isi doreau cu ardoare un copil  care intarzia sa apara, isi doreau o familie unita, dar tentatiile erau mari…. Si intr-o zi, Dumnezeu a hotarat sa intervina si sa le dea …o mare lectie de viata…dar si un mare cadou! Plecati la un drum lung cu masina, au avut un groaznic accident! Armand a fost la un pas de moarte! A stat zile intregi in coma. Ana, sotia lui (pe care, desi accidentata, Dumnezeu a ajutat-o  sa se vindece mai repede), a stat la capataiul lui asteptand si rugandu-se pentru…un miracol! Nu vreau sa insist povestind suferinta prin care au trecut amandoi…Marile suferinte le traim singuri si nimeni nu poate simti un lucru decat daca il traieste si el. Cert este ca intr-o zi, “de Pasti”, miracolul s-a produs si Armand  s-a trezit din coma!…Si marile bucurii le traim tot singuri, asa ca e inutil sa va povestesc eu trairile celor doi … Au urmat luni grele de recuperare, dar cuplul lor s-a sudat si mai mult. Au inteles amandoi ca aveau o misiune pe acest pamant, si-au facut juraminte numai de ei stiute …si s-au hotarat sa adopte un copil.Si Dumnezeu i-a ajutat sa-si gaseasca copilul potrivit! Le-a scos in cale un ingeras. Oricine ar fi considerat fetita firava care a intins manutele  spre ei “un copil cu probleme”! Ei insa, Armand si Ana, au vazut in micuta lor  doar un sufletel care trebuie sa fie ingrijit cu mai multa atentie si mai multa dragoste! In anii ce au urmat, s-au aplecat cu mare dragoste catre copilul lor…si l-au ajutat sa devina un “copil cu adevarat special”.Intre timp, Dumnezeu, convins ca ei sunt parintii care merita si alte sufletele in grija, le-a dat inca doua fetite minunate! Acum casa lor rasuna de veselie….si asa cum o numeste cu un zambet de iubire in ochi Armand, este … “casa cu trei fete”! Eu le-am ascultat povestea intr-o noapte cu ninsoare, intr-o masina care ne aducea spre casa dintr-un turneu! … Am fost miscata de povestea acestui om, aparent lipsit de griji …si uneori superficial! De povestea acestui barbat frumos, dar mai cu seama cu suflet …de inger! Sunt insa fericita ca are in preajma lui ….in familia lui…patru ingeri!  “Trecutul e istorie, Viitorul e mister, Prezentul e un cadou” (stiu ca-ti place citatul asta). Armand, iti doresc sa ai putere  si sanatate sa poti duce cat mai departe visul frumoasei tale familii…Si totodata ii multumesc prietenului meu cu nume de poveste pentru increderea  destainuirilor lui. Cineva spunea: “Deschide cartea vietii tale doar in fata catorva persoane, pentru ca in aceasta lume putine persoane sunt interesate de ceea ce scrie in ea. In rest, sunt doar curioase.”

Cezara Dafinescu: Intr-adevar, frumoasa aceasta poveste! De cele mai multe ori …aparentele insala! Cine si-ar fi inchipuit ca Armand –cel cu nume de poveste, asa cum l-ai descris – e in stare de atata profunzime?!Parca sunt mai linistita sa constat ca exista astfel de oameni! As vrea sa-i transmit prietenului tau, Armand, o cugetare din Buddha: “Nu trai in trecut, nu visa in viitor, concentreaza-ti toate eforturile in prezent.”

Indrazneste si tu sa ii scrii Cezarei Dafinescu despre problemele care te preocupa! Are raspunsuri minunate, presarate cu un strop de optimism, zambete sincere si toata bunavointa din lume. O parere obiectiva asupra problemei care te macina, comunicata intr-o maniera remarcabila, de catre un om de o asemenea valoare, te poate scoate din impas. Scrie-ne pe adresa  [email protected] si noi vom avea grija sa iti primesti raspunsul de la Cezara Dafinescu. Declarata de-a lungul timpului una dintre cele mai frumoase si mai talentate actrite ale Romaniei, noi adaugam ca este si o femeie de o intelepciune cum rar mai gasesti.