In fiecare primavara mi se intampla acelasi lucru: imi amintesc de bunica mea, femeie simpla, care imi spunea atunci cand imi pregatea primele urzici: “Ce bine c-am mai apucat urzicile si anul asta!”. La vremea respectiva, nu prea intelegeam eu ce vrea ea sa spuna de-adevarat. Pentru mine, erau niste urzici si-atat, dar acum imi dau seama ca, pentru ea, aparitia urzicilor si primele zile de primavara insemnau un succes, un triumf, un nou inceput. Intotdeauna imi aducea primele zambile cu o bucurie care ma facea sa le iubesc si mai tare.
Eu, la randul meu, astept in fiecare an cu nerabdare primavara.
Cu nerabdarea ochilor doritori de soare, a narilor pregatite pentru mirosul pamantului reavan si al florilor si a urechilor ciulite in asteptarea cantecului pasarelelor.
In fiecare an, astept primavara cu gandul la urzici si la zambile.
Cu totii o asteptam. Cu totii tresarim la aparitia primului ghiocel si la auzul primului ciripit.
Dar ce asteptam cu adevarat de la ea?
Ce speram de la prima zi a lui martie?
In afara unui martisor prins gingas la rever sau pe unde s-o mai purta el in aceste vremuri, asteptam zile mai lungi si pline de soare, flori, verdeata, bucurie, lumina. Asteptam, oricat de demodat ar suna, un nou inceput, asteptam sa ne dezmortim in bataia soarelui.
Avem alt chef de viata, ne facem planuri cu gandul la zilele insorite ce vor urma, iesim mult mai des cu prietenii, stam mult mai mult pe-afara. Primavara este o izbanda in sine.
O bucurie. Acum inteleg.
Asa ca, …buna primavara!!!
Text: Alina Niculescu