Ce sa ierti si ce sa nu ierti intr-o relatie

decupat_Ce sa ierti si ce sa nu ierti intr-o relatieSe spune ca dragostea este oarba si asa si este! Daca, in mod normal, avem o lista clara a caracteristicilor ideale ale unui barbat, o definitie exacta a fericirii sau, chiar mai mult, o limita bine definita a tolerantei intr-o relatie, iata ca, atunci cand ne indragostim si ajungem pana la stadiul de iubire, trecem peste toate aceste aspecte si devenim, fara sa vrem, mult mai ingaduitoare. Este normal si chiar recomandat sa invatam jocul la dublu, insa, in acelasi timp, trebuie sa respectam intocmai si regulile. Trebuie sa tinem cont ca „a ierta” nu este sinonim cu „a ierta orice”. Astfel, va prezentam o lista de situatii care pot interveni intr-o relatie si, totodata, va sfatuim ce este bine sa iertati si ce nu.



Violenta

Nu, violenta nu se iarta, indiferent de motivele care au dus la o astfel de manifestare. Cine a dat astazi o palma, mai tarziu va da un pumn. Orice ar spune iubitul tau, nu exista scuze, asa ca, de la prima reactie de acest fel, pune punct relatiei si nu astepta sa ajungi plina de vanatai.

Gelozia

Sunt anumite imprejurari in care gelozia este acceptata. De asemenea, mai conteaza si cantitatea de gelozie pe care trebuie sa o suporti. Intr-o oarecare masura, este normala, insa dusa la extrem, este considerata o adevarata boala. Tine cont ca un barbat adevarat niciodata nu-ti va interzice sa iesi cu prietenii tai. In plus, faptul ca nu are incredere in tine se traduce prin lipsa de incredere in el. Nu tolera mai mult decat trebuie acest sentiment si nu trece peste izbucniri de furie cauzate de gelozie.

Lipsa de respect

Din nou, nu! Lipsa respectului nu trebuie trecuta cu vederea intr-o relatie. Iubirea inseamna respect si intelegere, inainte de pasiune, sprijin si incredere, asa ca un barbat care nu te respecta nu va putea vreodata sa te faca pe deplin fericita. Respectul se traduce prin multe sinonime, iar aprecierea persoanei iubite este esentiala in mentinerea unei realatii.

Manipularea

Desi poate fi greu sa ne dam seama daca avem langa noi un manipulator, este bine sa dezlegam acest mister, caci daca te lasi, chiar si inconstient, manipulata, in timp, iti vei pierde stima de sine si, la fel de important, increderea in propriile forte. Un astfel de barbat te vrea dependenta de el pentru propriul sau confort psihic. Da, se poate ierta o pornire manipulatoare cu o singura conditie: ca el sa-si revizuiasca acest tip de comportament.

Increderea

Increderea nu se primeste gratis, ci se castiga, asa ca nu-l poti condamna daca la inceput nu simte sa-ti acorde toata increderea din lume. Este adevarat ca, fara justificare, nu ar trebui ca el sa simta asta, insa acesta este cu totul alt subiect. Daca insa, cu toate dovezile din lume, el continua sa nu-ti acorde votul sau de incredere, sfatuieste-l sa mearga la un psiholog; in caz contrar, se va crea un fond prielnic aparitiei certurilor si chiar violentelor.

Egoismul

Nu! Nu poti sa stai langa un partener egoist pentru ca aceasta trasatura de caracter se poate manifesta negativ in multe domenii din viata. De exemplu, din egoism, te poate indeparta de prieteni sau familie, te poate neglija in momentele realmente importante sau te poate dezamagi profund atunci cand el face doar ce, cand si cum ii place, ignorandu-te total. Cere-i sa se schimbe sau propune-i despartirea.

Banii

Banii sunt un subiect greu de balansat pentru ca depinde foarte mult de la cuplu la cuplu. Unii prefera sa tina banii la comun, altii prefera sa-si imparta cheltuielile, insa, oricum ar fi, nu accepta ca el sa-ti controleze finantele sau sa te critice pentru un moft pe care ti-ai dorit sa ti-l faci. Mai grav de atat ar fi ca el sa traiasca pe spinarea ta sau sa-ti administreze integral propriul venit.

Text: Madalina Manole