Combate transpiratia excesiva

Combate transpiratia excesiva Principala 2Atunci cand temperatura corpului creste, indiferent ca vorbim despre caldura de afara, stres, sport sau sarutari pasionale, creierul avertizeaza intreg sistemul ca se supraincalzeste. Mesajul este transmis de catre nervi glandelor sudoripare de sub piele. Pentru a se racori, apar acele broboane de sudoare. Asadar, prin transpiratie, organismul isi pastreaza temperatura constanta. Atunci cand insa transpiram in exces, problema devine sacaitoare si neplacuta.



Ce este, de fapt, transpiratia?

Transpiratia contine apa, saruri si electroliti si capata un miros specific atunci cand intra in contact cu bacteriile de la suprafata pielii. Exista doua tipuri de glande sudoripare, cele ecrine, care regleaza temperatura despre care vorbeam mai sus, si cele apocrine, care se dezvolta in timpul adolescentei si secreta un amestec vascos ce contine proteine si grasimi. Daca este normala, transpiratia semnalizeaza functionarea normala a organismului.

Transpiratia excesiva, semn de avertizare

Hiperhidroza nu doar ca ne pune in situatii jenante, dar poate indica si existenta unor probleme de sanatate. Printre acestea se numara bolile endocrine, afectiunile neurologice, infectiile cronice, dar si reactiile in urma administrarii anumitor tratamente medicamentoase. Hiperhidroza nu isi face simtita prezenta doar in zona axilelor, ci si in palme si talpi. Daca observi ca transpiri in exces, atunci trebuie sa te adresezi medicului specialist. Pe langa acest aspect, mai exista si cateva schimbari pe care le poti face in ceea ce priveste stilul de viata si nu numai.

Evita consumul de alimente picante si de cafea

O cafea tare sau un burrito picant s-ar putea sa-ti faca papilele gustative fericite, insa, in acelasi timp, ar putea stimula glandele sudoripare. Aceste alimente pot activa neurotransmitatorii numiti acetilcoline. Acetilcolinele sunt situate in sistemul nervos simpatic care trimite semnale nervoase glandelor sudoripare ecrine. In plus, alimentele cu un miros pronuntat pot da un iz neplacut transpiratiei. Asadar, trebuie sa acorzi o importanta deosebita acestui aspect.

Combate transpiratia excesiva - Secundara ceai salvie 2Ceaiul de salvie

Ceaiul de salvie s-a dovedit a fi un remediu eficient in ceea ce priveste transpiratia excesiva. Bea ceai de salvie deoarece planta este bogata in magneziu si vitamina B, reducand activitatea glandelor sudoripare. In plus, frunzele de salvie au proprietati antibacteriene si antifungice. Ia cateva frunze de salvie si adauga-le in apa clocotita. Infuzia trebuie sa se „odihneasca” timp de 10 minute. Poti adauga putina lamaie si miere pentru savoare. De asemenea, ceaiul de salvie poate fi utilizat si extern, prin aplicarea la subrat cu ajutorul unui disc demachiant.

Piatra de alaun

Piatra de alaun este un hemostatic natural (are insusirea de a opri o hemoragie, respectiv contractia vaselor de sange). Are efect antibacterian, inhiband astfel bacteriile responsabile de producerea mirosului neplacut al transpiratiei. Piatra de alaun este un mineral care poate fi utilizat ca deodorant, nu are parfum, calmeaza pielea, are efect astringent asupra porilor. Se prezinta, de obicei, sub forma unui stick ce se obtine prin taierea pietrei brute. Permite pielii sa respire, nu pateaza hainele si regleaza transpiratia.

Botox impotriva hiperhidrozei

Injectarea botoxului blocheaza secretia glandelor sudoripare. Este o metoda non-invaziva, care dureaza, de obicei, mai putin de o ora, dar este foarte importanta si zona injectata. Sigur, rezultatele nu sunt permanente − in functie de doza, efectele pot dura in jur de sapte-opt luni. Efectele secundare sunt, de obicei, minime, adesea apar vanataile si un usor disconfort.

Beauty adviserii Catena recomanda produsele Gerovital. Daca iti doresti sa combati eficient transpiratia, atunci cu siguranta vei fi incantata de deodorantul antiperspirant GH3 Fresh de la Gerovital! Mai multe detalii despre produs gasiti aici.

Text: Ruxandra Dumitrescu