“Craciunul jucariilor” – primul spectacol pentru copii jucat si cantat de copii

AfisPovestea se petrece in atelierul lui Mos Craciun, unde elfii, spiridusii, zanele mesteresc la crearea unor noi si noi jucarii, care sa fie daruite copiilor sub bradul de Craciun. Personajele principale sunt Mingea, Robotul, Papusa si Cartea, care nu mai vor ca anul acesta sa fie daruite, pentru ca unii copii nu se comporta frumos cu ele, insa Mos Craciun le convinge sa se razgandeasca.

Textul are umor, copiii joaca in forta, cu aplomb si farmec, iar cantecele insufletesc evolutia scenica.

Copiii care joaca in spectacol au intre 7 si 14 ani si sunt elevii Danielei Nane la actorie, ai lui Adrian Daminescu la canto sau ai lui Stefan Soare la balet (elfii mici). Distributia a fost multipla, la fiecare reprezentatie fiecare rol principal fiind jucat de un alt interpret.

Producatorul spectacolului este Asociatia “Studio Daniela Nane”, o organizatie care si-a propus sa aduca la lumina si sa dezvolte potentialul artistic al copiilor, avand in proiect realizarea a cat mai multor spectacole pentru copii jucate de copii. Daniela Nane este actrita la Teatrul Bulandra din 1995, unde a lucrat cu multi dintre cei mai importanti regizori si actori din Romania: Catalina Buzoianu, Horatiu Malaele, Florian Pittis, Adrian Pintea, Ion Besoiu, Maia Morgenstern, Stefan Iordache, Irina Petrescu, Tamara Buciuceanu, Mihai Constantin, Stefan Banica jr., Doru Ana, etc.  De trei ani preda cursuri de actorie pentru copii, ajutandu-i sa descopere noi modalitati de exprimare, sa-si intareasca stima de sine si sa-si petreaca timpul liber intr-un mod creativ, departe de jocuri electronice cu personaje stranii si aproape de literatura de calitate.

Dan Dobos este unul dintre cei mai buni scriitori de literatura SF din Romania, premiat pentru “Abatia” si tradus in strainatate. A scris “Craciunul jucariilor” dintr-o joaca, la cererea unui bun amic, director al Teatrului pentru copii din Iasi. Spectacolul s-a jucat si la Iasi cateva stagiuni, insa acolo a fost jucat cu actori profesionisti, nu cu copii.

Adrian Daminescu este un profesionist cu un backround muzical si cultural remarcabil, interpret si compozitor de calibru, dar si profesor, multi dintre elevii sai fiind premiati la concursuri internationale (“Ti lascio una canzone”, San Remo, Rai 1).

 

Text: Andreea Popescu