Criza de varză murată?

În mod normal, gospodinele din Coreea de Sud cumpără en-gros în această perioadă varză pe care o pun la fermentat ca să aibă anul viitor cu ce prepara kimchi.

Tradiția este trecută de la o generaţie la alta timp de peste un secol. Iar în fiecare gospodărie din Coreea de Sud are un frigider special, dedicat depozitării de kimchi la o temperatură ideală.



Criza națională

2020 a fost anul cu cel mai lung sezon ploios din istorie și, pe deasupra, a mai adus și trei taifunuri puternice. Toate acestea au provocat inundaţii în august şi septembrie, afectând grav culturile de varză napa – soiul de varză cultivat în Coreea de Sud și folosit pentru kimchi. Iar acest lucru a declanșat o adevărată criză în industria alimentară coreeană.

Kimchi – varză murată cu usturoi, ardei iute și alte condimente – este emblema bucătăriei coreene și un fel aproape nelipsit de pe mesele coreenilor; mulți mănâncă kimchi în fiecare zi, iar pentru ei, acest aliment este legat de identitatea națională.

Varza murată – beneficii dincolo de granițe

De ce este interesantă această știre pentru cititorii din România și nu numai? Pentru că oamenii mănâcnă varză murată de mii de ani. Iar la noi varza murată este un preparat tradițional și acum suntem în plin sezon al preparării murăturilor.

Ce conține varza murată?

Fibre alimentare (combat constipația, detoxifică colonul)

Minerale (potasiu, magneziu, calciu)

Antiinflamatori antioxidanți (vitamina A, C, E, zinc)

Compuși anticancerigeni și hepatoprotectori

Acid lactic (reglator al microflorei intestinale, întărește sistemul imunitar)

Beneficii și contraindicații pentru varză

Cercetătorii care studiază impactului consumului de varză murată asupra dezvoltării cancerului afirmă că prin prezența compușilot antioxidanți pe care îi conțin (ca toate legumele crucifere), radicalii liberi pot fi eliminați, aceasta fiind una din principalele cauze din spatele formării celulelor canceroase.

În ciuda tuturor acestor beneficii pentru sănătatea organismului, varza murată conține mult sodiu, care poate fi periculos pentru persoanele ce suferă de boli cardiovasculare sau renale. Iar persoanele care suferă de hiper- sau hipotiroidie trebuie să o consume cu precauție.

Text Cristina Dudău

Foto Shutterstock