Cum ne influenţează COVID-19 ritualurile de îngrijire

Trăim altfel de timpuri, iar adaptarea la noua normalitate se va face treptat. Pandemia ne influenţează deja ritualurile de înfrumuseţare şi uşor începem să ne adaptăm la noile regimuri de îngrijire. Din păcate, pe perioada lockdown-ului, business-urile mici care produc şi comercializează produse de îngrijire, dar şi saloanele de înfrumuseţare au avut de suferit.

Specialiştii în hair styling observă deja schimbări în industrie şi spun că odată cu izolarea oamenii au început să pună mai mult preţ pe emoţii, pe relaţiile interpersonale, decât pe aspectul lor fizic. O reprezentantă Urban Retreat spune că oamenii nu mai acordă interes pentru frumuseţe, pentru că aceasta este considerată superficială, în aceste zile.

Conform raportului Value of Beauty, pentru evenimentul BRIT de anul trecut s-au investit peste 27.2 miliarde de lire în produse şi servicii de beauty.

Deşi specialiştii se plâng de aceste schimbări, un studiu realizat de Revolut arată că în cele două luni de izolare, românii au făcut tranzacţii în valoare 1,27 de milioane de euro pe magazinele online cu produse de beauty. Vânzările din mediul online pe industriile de fashion şi beauty crescând cu 200%.

Vezi ce influenţă are pandemia asupra stilului nostru!

Un alt raport realizat de No7 susţine că 82% dintre femeile intervievate folosesc mai puţin make-up în această perioadă, iar 52% dintre ele au declarat că şi-au schimbat priorităţile în materie de beauty de când a început pandemia. Specialiştii din industrie spun că şi atunci când restricţiile vor fi mai relaxate, tot va exista o anumită distanţare socială, iar acest lucru nu va mai încuraja vânzarea produselor de îngrijire.

Chiar dacă video-callurile au crescut interesul pentru intervenţiile chirurgicale, reprezentanţii industriei spun că odată cu explozia platformei Zoom, lumea a devenit mai relaxată de felul în care arată şi nu mai apelează la aşa multe trucuri de înfrumuseţare. În acest context se speră ca în viitorul apropiat să apară nişte cifre pozitive şi pe rapoartele terapeuţilor privind stima de sine a pacienţilor. Citeşte mai multe AICI!  

Ca estimări ale specialiştilor… odată cu purtarea obligatorie a măştilor şi a mănuşilor s-ar putea să se observe o creştere la vânzarea produselor dermatologice de hidratare a pielii, pentru ten şi mâini.

Iată cum poţi să-ţi protejezi tenul atunci când porţi mască, dacă ai pielea sensibilă!

De asemenea, aceştia cred că o creştere a vânzările va putea fi observată şi la produsele de ochi şi sprâncene, precum creme pentru cearcăne, farduri de pleoape, eyelinere şi mascara. Ochii fiind singurii neacoperiţi de mască. În această perioadă a crescut interesul pentru machiajul ochilor, potrivit căutărilor din Google.

Producători mari de produse cosmetice, precum MAC, Chanel, Estee Lauder, Maybelline sau L’Oreal au creat aplicaţii mobile pentru a încerca diferite machiaje cu produsele lor, virtual. Reprezentaţi ai brand-urilor enumerate anterior susţin că în aceste zile numărul de descărcări ale aplicaţiilor a crescut cu aproximativ 133%.

O altă creştere, estimează specialiştii, va exista şi pentru produsele de îngrijire corporală de relaxare: uleiuri aromate, geluri revitalizante, creme cu scrub, dar şi măşti faciale. Femeile simt nevoie de a evada de acasă, însă cum încă mai există restricţii de călătorie şi faptul că spa-urile sunt închise, relaxarea acasă, în cada proprie, este soluţia de moment.  

Text: Bettina Cristea

Photo: Freepik