Despre intalnirea cu Gelu

Despre intalnirea cu GeluMarile iubiri raman intotdeauna vii, chiar daca au apus de foarte mult timp, iar sufletele pereche se completeaza si alcatuiesc impreuna un tot. Cezara Dafinescu ne dezvaluie unul dintre cele mai importante momente ale vietii sale: intalnirea cu dragostea vietii ei… Gelu.

Ce i-a unit? Probabil destinul si o dragoste curata, gata sa infrunte si cele mai de temut vijelii. Si daca dragostea a invins, acesta este un exemplu bun de urmat. Cand exista iubire sincera si curata… restul aproape ca nici nu mai conteaza…

Totul a plecat de la o masina

Prin anii ’93-’94, primisem cadou o masina care, pe atunci, dupa faimoasele Volga, Dacia, Lada si Lastun, facea senzatie. Era un FORD GRANADA, olive, cu interior de piele cogniac si insertii de lemn. Era minunata si eu nu ma mai saturam sa merg la plimbare, in viteza, cu pletele-mi blonde in vant. Scapasem cu totii de epoca lui Ceausescu si eram increzatori in viitor. Mai ales, noi, actorii, ne si vedeam jucand in sute de filme de succes… Eu facusem deja filmul HARABABURA, al lui Geo Saizescu, si lucram  cu Mircea Dragan intr-o coproductie cu Moldova-Delta Film in filmul scris dupa un roman al lui George Arion, ATAC IN BIBLIOTECA. Totul mi se parea minunat, eram intr-o stare euforica pe care o traiam din plin, facand slalom intre Teatrul National unde jucam in trei piese de succes si studiourile  BUFTEA. Era vara, se apropia vacanta, faceam planuri… si, deodata, prietenul meu, cantaretul si actorul Cornel Constantiniu, cu care jucasem in filmul CUCOANA CHIRITA, ma anunta ca pleaca in vacanta in Germania si va lipsi mai mult timp. Vestea m-a speriat.

Trebuie sa recunosc, eu sunt sofer… „de duminica” in sensul ca habar nu am sa ma ocup de masina. Bag cheia in contact si pornesc. De rest… Dumnezeu cu mila. Cornel, avand aceeasi marca de masina, ma ajuta mereu… Si acum, inainte de plecare, a vrut sa ma lase in grija “unui mecanic priceput”, pe care-l gasise intr-un service-auto  particular si dorea sa-mi  prezinte pe PATRON, despre care spunea ca este un TIP EXTRAORDINAR. Eu tergiversam intalnirea, pentru ca eram foarte ocupata si mereu intervenea ceva neasteptat in program. In cele din urma, pentru ca ziua plecarii lui Cornel se apropia, am acceptat sa merg cu masina lui sa-l cunosc pe “extraordinarul“ patron care trebuia sa-mi preia in grija lui masina.

Mecanicul de suflete

Era o dimineata insorita, service-ul era undeva pe langa stadionul din Militari… Portile erau deschise larg si in intampinarea noastra, in razele soarelui, s-a ivit silueta inalta si zvelta a unui barbat frumos, blond, imbracat intr-o haina de piele. O clipa… privirile ni s-au incrucisat si ochii lui calzi si verzi m-au cucerit pentru totdeauna. De atunci, masina mea a ramas in grija lui inca 7-8 ani, pana ce moartea ne-a despartit, cum se spune.

            Au urmat zile intregi in care eu stateam in biroul lui, discutand amandoi cate-n luna si in stele (pentru ca puteai sa abordezi cu el orice subiect, in ciuda faptului ca se spune ca inginerii auto sunt destul de limitati). Mai mult de o luna, legatura noastra s-a rezumat la acele discutii interminabile, dar de ale caror subiecte nu-mi aminteam nimic de indata ce ajungeam acasa. A doua zi ne intalneam cu mai mare nerabdare si despartirile, seara, atunci cand fiecare pleca acasa, la familie (pentru ca fiecare eram casatoriti) erau tot mai greu de suportat. In acea perioada, eu eram casatorita cu un coleg, actor si el, si aveam o casnicie  calma, buna, credeam eu, fara prea multa patima, aveam o fata, Raluca… si munca mea care, inainte de GELU, imi ocupa tot sufletul. Gelu era si el casatorit, dar, dupa cum spunea el, era in pragul divortului, credea ca bucuriile  vietii  pentru el s-au sfarsit… se simtea singur, neinteles si… batran, in ciuda formei extraordinare in care era.

Divorturi paralele

           A urmat o perioada in care ne intalneam pe ascuns, minteam, dar eram parca vrajiti. Nu ne interesa decat sa fim alaturi. Mergeam peste tot impreuna parca speriati sa nu ne pierdem unul de altul. De altfel, in toti anii care au urmat, pe langa dorinta nestavilita de a ne atinge, era si spaima de a nu ne desparti. Cred ca, de fapt, era premonitie. Simteam ca nu ne e dat sa fim mult timp impreuna pe acest pamant. Ne tineam de mana oriunde mergeam. Chiar cand sofa, o mana de-a lui era in mana mea. Simteam o mare dorinta de a ne simti, de a fi parca lipiti unul de altul. Stiu ca e urat sa te manifesti in public, dar adevarul trairilor noastre starnea compasiune. De multe ori, oamenii ne zambeau intalnindu-ne pe strada. Au fost cateva luni chinuitoare. Cand ne desparteam sa mergem acasa, era o tragedie. Eu ma descurcam mai bine pentru ca sotul meu mergea mereu in provincie, la  Braila, ca sa puna in scena (abia mai tarziu am aflat ca si el avea o legatura), Gelu insa acasa avea mereu scandal. Desi erau in divort, cum se intampla de obicei, sotia lui vazandu-l cu o aura de lumina pe chip, il chinuia ingrozitor cu gelozia ei.

Dupa cateva luni de cosmar, eu prima  (ca o leoaica ce sunt si cum uram minciuna), la masa, cand sotul meu a… aterizat in sfarsit acasa, dupa luni de absenta, i-am spus clar, calm, cu o voce care m-a inspaimantat  prin hotararea ei: vreau sa divortam! A cazut ca un trasnet replica mea. L-a luat prin surprindere si pe el, care, desi abia astepta sa fie liber ca sa-si consume idila inceputa de mult in secret, a fost socat si jignit de fermitatea mea. Gelu insa a suferit mai mult. Brusc, sotia care tocmai voia sa divorteze s-a razgandit, au urmat scandaluri, amenintari… ma rog, tot tacamul unui divort. El avea si doi baieti care abia au asteptat o situatie mai tulbure in familie care sa le dea ocazia sa se comporte ca niste derbedei… Au inceput sa chiuleasca de la scoala, sa ia note proaste la invatatura. Au ramas repetenti, au inceput sa-si piarda noptile prin baruri. Sotia il arata cu degetul pe Gelu pentru tot raul ce exista in familia lor. El, saracul, suferea, dar clipele petrecute impreuna stergeau tot.

Suflete pereche

     Cand eram impreuna, roiuri de fluturi argintii zburau pretutindeni. Am si acum poze facute in acea perioada… parea ca nimic nu mai conteaza… eram doar noi doi, fericiti, zburand in lumea noastra plina de dragoste si lumina. In acea perioada, dupa certuri violente, fugeam in escapade ori la vila mea de la Sinaia, ori la Marea… mare si neagra, locul unde se nascuse iubitul meu. Atunci, unul in bratele celuilalt, uitam de tot si de toate. Erau clipe imposibil de descris, erau trairi atat de intense ca ne taiau respiratia. In valuri simteam ca doar noi doi eram pe pamant. Zaceam apoi ore intregi pe nisipul fierbinte privind cerul si ochii celuilalt. Ne cufundam in visare, simteam ca suntem nemuritori. Atunci, toti cei rai dispareau si totul era lumina si iubire. La Sinaia mergeam mai ales sa schiem. Mergeam la cota 2000, pe Valea Soarelui, si in jur nu era decat albul zapezii. Dupa o zi intreaga in care nu vedeam decat partia alba, ajungeam seara cu schiurile pana in poarta casei. Apoi, cuprinsi de o oboseala placuta, ne terminam ziua in jurul unui foc de gratar… la un pahar de vin fiert. Deasupra noastra, pe cerul inghetat, erau puzderie de stele. Niciodata de atunci nu am mai vazut atatea stele pe cer… Poate pentru ca fara el, fara iubitul meu, acum, cand sunt singura, nici nu mai exista stelele… Va continua…..

 

Text: Ruxandra Raica

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *