DRESS CODE-urile pe înțelesul tuturor

Modul în care ne îmbrăcăm nu reprezintă în totaliate un capriciu. Primul impact este cel vizual, iar ținuta este un aspect foarte important și, deși poate părea superficial, hainele vor vorbi înaintea noastră. Stilul vestimentar este un must-have în orice context, dar mai ales în cazul unui eveniment ce impune un dress-code.

Evident, este foarte greu să compuni o ținută potrivită pentru un anumit gen de eveniment, care, bineînțeles, ar trebui să te caracterizeze, dar în același timp să păstrezi prin ea și elementul comun impus. Așa că ți-am pregătit o listă cu câteva ”reguli de aur” pentru fiecare dresscode, cu care nu ai cum să dai greș, indiferent de eveniment.



White Tie

Atât Black Tie, cât și White Tie sunt coduri vestimentare care înalță eleganța la rang de artă, reprezentând un simbol al distincției și bunului-gust. Principala deosebire dintre ele este funcția socială, din care se poate distinge și diferențele de detalii în compunerea ținutelor.

Codul vestimentar „White Tie” este de departe cel mai formal, redând un rafinament aparte celei/celui care alege o astfel de ținută. Atfel spus, ținutele „White Tie” sunt ținute de gala.

În ceea ce îi privește pe bărbați, outfit-urile sunt compuse din frac negru sau de culoarea „midnight blue”, cu revere, nasturi și marginea buzunarelor îmbrăcate în mătase, iar pantalonii urmăresc aceeași notă elegantă. Cămașa din bumbac alb de cea mai bună calitate, cu guler de tip „wing”, pentru papion este un must-have. Și „desuurile” sunt parte importantă din ținută, iar șosete trebuie să fie neapărat lungi, și să aibă aceeași culoare cu cea a pantofilor.

În cazul doamnelor, protocolul acestui dresscode impune o rochie elegantă, căreia i se asortează un șal și mănuși lungi (obligatoriu albe și până la cot). Atenție doamnelor, la unele evenimente, expunerea umerilor și a brațelor poate să nu fie permisă.

Black Tie

Black Tie impune o ținută formală, dar nu la fel de riguroasă ca în cazul„White tie”. De altfel, de-a lungul istoriei, acest cod vestimentar a fost considerat semi-formal. Evenimentele la care se impune stilul „Black tie„ sunt high class, formale, de seară, precum balurile, dineurile caritabile, premierele de film sau de teatru.

Bărbații trebuie să poarte obligatoriu un smoking negru sau în nuanțe închise, la care să pună o cămașă albă, încheiată cu butoni în stil franțuzesc, pentru un plus de eleganță. Papionul sau cravata este o necesitate absolută pentru un eveniment la care se impune un astfel de dresscode. Completează ținuta cu o pereche de pantofi negri din piele, de tip „Oxford”.

În cazul doamnelor sunt acceptate atât rochiile lungi de seară, cât și cele tip cocktail, până la genunchi, atâta timp cât păstrează senzualitatea. În ce privește accesoriile, poșete de tip plic și șaluri elegante sunt cele mai bune și corecte alegeri. De asemenea, sunt „impuse” coafurile îndrăznețe și machiajul de seară.

Dress Code: Business

Look-ul business impune ideea de putere, seriozitate și respect. Dar cu toate astea, nu trebuie să ne limităm la un costum simplu negru în cazul bărbaților, și deux-piece în cazul femeilor. Jonglează cu diferite combinații formate din sacou și o rochie versatilă, sacou și fustă sau sacou-pantaloni, cu croiuri inedite. Evită însă îmbrăcămintea transparentă, strâmtă, prea decoltată sau prea scurtă, și ai grijă să expui cât mai puțină piele.

Casual

Casual se traduce prin haine confortabile, simple care pun în valoare silueta și îți lasă perfectă libertate de mișcare. Stilul casual este unul cât se poate de lejer, însă încearcă să nu îl aduci în zona sport, atunci se asociază cu un stil superficial, uneori în combinații nefericite poate păreaun look neîngrijit. Folosește-te de rochii lejere, din bumbac, mătase, sacouri oversized, topuri, jeanși, fuste lungi sau scurte, uni sau cu diverse imprimeuri, bluze și cămăși lejere, pantaloni scurți. Pune-ți ținuta în valoare prin accesorii simple, bijuterii, pălării, eșarfe, astfel încât să eviți banalul și monotonia. Personalizează-ți ținuta conform stilului tău.

Smart casual

Smart casual este un stil puțin mai rafinat. Haine comode, simple combinate într-o notă chic. Alege piese vestimentare în culori uni, dar și imprimeuri, croială extrem de precisă, accesorizate cu centuri și curele simple.

Text: Monica Toader