Sănătate > Nutriție

Fără zahăr de Crăciun?

Dacă și tu ai început deja să te pregătești de „summer body”, perioada sărbătorilor poate fi dificilă în materie de meniuri. Cu toate acestea, există câteva opțiuni sănătoase și gustoase prin care poți înlocui rețetele tradiționale de dulciuri de Crăciun.

7 minute timp de citire
Share on Facebook Share on WhatsApp


Crăciunul este sărbătoarea mea preferată din an. Dintotdeauna am fost atrasă într-o atmosferă pe care nu o pot explica ușor, dar pe care o simt din plin. Totul devine special, de la amenajarea casei, lista de cadouri, până la meniul de Crăciun. Când eram copil, știam că de Crăciun mâncăm în familie cele mai bune preparate, sau cel puțin așa le percepeam. Poate erau cele mai bune și pentru că le serveam o singură dată pe an. Cu timpul, lucrurile s-au schimbat, iar acum privesc puțin altfel meniul sărbătorilor.

Adaptarea Crăciunului la regimul ales

În ultimele luni am adoptat un regim „lactose free”, „sugar free” și, ocazional, „gluten free”. M-am întrebat în primele săptămâni care sunt opțiunile mele culinare, temându-mă că voi fi privată de tot ce adoram. Lucrurile s-au dovedit diferite și am găsit înlocuitori pentru aproape fiecare aliment. Din acest motiv, adaptarea a fost mult mai ușoară decât credeam.

Totuși, sărbătorile se apropie. Nu pot spune „nu” la tot ce îmi pune mama pe masă, cum nu îi pot spune „nu” nici bunicii când ajung în vizită, însă sunt câteva preparate tradiționale pe care le pot înlocui: dulciurile. Pentru că în această perioadă este recomandat să mâncăm responsabil și să evităm excesele care ne pot destabiliza organismul, prefer să îmi păstrez disciplina alimentară.

Adaptarea Crăciunului la regimul fără zahăr

Sunt o iubitoare a deserturilor, iar zahărul a fost cel mai greu de eliminat. Recunosc însă că mănânc ceva dulce în acea perioadă a lunii, când corpul trece prin schimbări hormonale puternice. În rest, am reușit să îmi fac o listă cu deserturi delicioase, preparate în casă, pe baza unor ingrediente sănătoase. Aceste rețete vor fi și pe masa de Crăciun, iar modul de preparare este simplu și rapid în majoritatea cazurilor.

Kim Kardashian, criticată dur de PETA după ce le-a cumpărat copiilor căței de Crăciun


Banana bread cu făină integrală și stevia

Banana bread este acum printre deserturile pe care le fac cel mai des, fiind ușor de pregătit și rapid. Transformă un desert clasic într-o versiune mai sănătoasă, potrivită pentru micul dejun sau pentru o gustare.

Ingrediente

2–3 banane bine coapte
2 ouă
făină integrală sau de ovăz
praf de copt
scorțișoară
îndulcitor natural, precum stevia sau eritritol
nuci, alune sau ciocolată neagră fără zahăr (opțional)

Mod de preparare

Zdrobește bananele și amestecă-le cu ouăle. Adaugă ingredientele uscate și omogenizează. Toarnă compoziția într-o tavă de chec și coace timp de aproximativ o oră la 180°C, până devine rumenă și pufoasă.

Bile cu cocos și curmale

Aceste gustări rapide nu necesită coacere și sunt perfecte pentru pofta de dulce de la prânz.

Ingrediente

curmale fără sâmburi
fulgi de cocos
nuci (migdale sau caju)
cacao pudră

Mod de preparare

Înmoaie curmalele în apă caldă, apoi mixează-le într-un blender împreună cu nucile, cacao și o linguriță de ulei de cocos, până obții o pastă omogenă. Modelează biluțe și trece-le prin fulgi de cocos. Lasă-le la frigider câteva ore. Desertul are fibre, magneziu și grăsimi sănătoase, fără zahăr rafinat.

Felicitare de Crăciun: Kim Kardashian „chiar a încercat”


Tartă cu fructe vegană

Chiar dacă ții post sau nu, această tartă vegană cu fructe și cremă de vanilie este un desert potrivit pentru masa de sărbători. Combinația dintre acrișorul fructelor și finețea cremei de vanilie este foarte reușită. Blatul este pe bază de ovăz, crema din caju și cocos, iar vanilia se prepară cu amidon și lapte de migdale.

Ingrediente pentru 10 porții

Crustă vegană:
750 g fulgi de ovăz
225 ml ulei de cocos extra virgin
100 ml apă
3 linguri îndulcitor lichid natural

Cremă de vanilie:
2 cutii cremă de cocos
600 ml lapte vegetal (migdale)
5 linguri esență de vanilie
100 g curmale sau xilitol
sucul de la o lămâie
7 lingurițe amidon bio de porumb

Mod de preparare

Pentru blat, fulgii de ovăz se mărunțesc în robot până devin fini, apoi se adaugă apa și uleiul, amestecând până se obține un aluat omogen. Aluatul se pune într-o formă unsă și se coace 10 minute la 180°C. Pentru cremă, amidonul se amestecă cu o parte din lapte, iar restul ingredientelor se pun la foc mic, adăugând pasta de amidon. Se amestecă până se îngroașă, se adaugă vanilia și se lasă la răcit, apoi la frigider aproximativ o oră.

Tartă cu lime vegană

Tarta cu lime este primul desert pe care l-am făcut singură, iar rezultatul a fost peste așteptări. Este fresh, aromată și potrivită pentru masa de sărbători.

Ingrediente

250 g biscuiți digestivi vegani
100 g ulei de cocos (sau unt vegan)
1 lingură cacao
zeama și coaja de la 3 lime
1 conservă lapte condensat îndulcit
250 ml frișcă vegană
1 linguriță agar-agar

Mod de preparare

Biscuiții se mărunțesc în blender, apoi se amestecă cu uleiul de cocos topit și cacao. Se presează într-o formă. Pentru cremă, frișca se bate bine, apoi se adaugă laptele condensat și zeama de lime. Agar-agarul se activează cu apă fierbinte sau la microunde și se încorporează. Crema se toarnă peste blat și se lasă la frigider minimum două ore.

Tort de ciocolată fără făină și fără zahăr

Tortul de ciocolată era desertul copilăriei. Deși am redus drastic consumul de zahăr, această rețetă rămâne o opțiune potrivită pentru dietă.

Ingrediente pentru blat

4 ouă
70 g unt
100 g îndulcitor stevia (50 g pentru albușuri, 50 g pentru gălbenușuri)
150 g ciocolată fără zahăr
50 g cacao neagră
1 lingură cafea instant
2 lingurițe esență de rom
1 linguriță extract de vanilie
1 praf de sare

Ingrediente pentru topping

200 g ciocolată fără zahăr Green Sugar
50 g ulei de cocos Barco
fructe roșii proaspete
frunze de mentă

Mod de preparare

Încălzește cuptorul la 180°C. Topește untul cu ciocolata la bain-marie. Bate albușurile cu sare și 50 g îndulcitor până obții o bezea. Gălbenușurile se amestecă cu restul de îndulcitor, cafeaua, esențele și cacaoa cernută, apoi se adaugă ciocolata topită. Încorporează albușurile cu mișcări delicate. Coace 40–50 de minute. După răcire, prepară toppingul prin topirea ciocolatei cu uleiul de cocos și toarnă-l peste blat. Decorează cu fructe roșii și mentă.

Sursă imagini: Pixabay



REVISTELE NOASTRE
Mergi la început Back to top