Dormi mai bine cu aceste gadget-uri

Suferi de insomnie? Nu te odihneşti destul? Ştii că mai mult de 50% dintre români dorm mai puţin de 7-8 ore pe noapte şi peste 75% suferă de epuizare? 

Aşadar, fiind una dintre afecţiunile cele mai răspândite ale lumii moderne, tulburarea de somn nu este normală, dar face parte din viaţa noastră. Stresul reprezintă principala cauza a insomniei, iar somnul insuficient în mai multe zile consecutive, poate creşte nivelul stresului, formându-se, astfel, un cerc vicios.

De asemenea, existenţa unei afecţiuni fizice sau psihice şi consumul de cafeină sau de alcool înainte de culcare pot fi motivele insomniei.

Pe lângă suplimentele care ajută la un somn liniştit, nişte cercetători au inventat câteva gadget -uri care ajută la adormirea mai rapidă.

Gadget-uri pentru un somn liniştit

Sound+Sleep Special Edition

Gadget-ul cu boxă are memorate câteva sunete liniştitoare. Fie că este sunetul oraşului agitat sau a valurilor care se sparg de stânci, dispozitivul adaptează sunetele în funcţie de preferinţă, astfel încât să ai un somn odihnitor.

El costă 99 de dolari şi se găseşte AICI.

Sleepscore Max Sleep Improvement Monitor

Acest device format dintr-o boxă şi un monitor, se conectează la telefon şi emite unde radio în funcţie de mişcările trupului. De asemenea, device-ul reglează temperatura din cameră, în funcţie de temperatura corpului.

Dispozitivul costă 149 de dolari şi se găseşte AICI.

Nora

Dispozitivul acesta salvează multe căsnicii. Rolul lui este de a mişca, aproape insesizabil, capul celui care sforăie. Device-ul este mic şi se aşază sub perna celui care sforăie, astfel încât prin mişcare sa să-i elibereze acestuia căile respiratorii.

El se poate achiziţiona cu 329 dolari de AICI.

Somnox Sleep Robot

Somnox este o pernă, în formă de boabă de fasole, care se ţine în braţe pe toată durata somnului. Ea scoate sunete liniştitoare care ajută pentru adormirea mai rapidă şi are încorporat un ceas care să te trezească liniştită atunci când îţi doreşti, printr-o vibraţie delicată. În plus, scoate un sunet delicat atunci când cineva sforăie.

Device-ul costă 599 de dolari şi poate fi cumpărat de AICI.

Text: Bettina Cristea

Photo: Mansion Global