Ghid pentru stăpânele de animale – 5 boli de care pot suferi câinii

Câinii, cei mai buni prieteni ai omului pot avea și ei probleme de sănătate. Dar asta știi și deja, dacă ai un animal de companie. Există boli care sunt întâlnite atât la oameni, cât și la toate celelalte viețuitoare. Animalele de companie pot suferi boli atât de grave încât le pot pune viața în pericol pentru totdeauna, acestea fiind chiar și fatale.

Știm cât de mult îți pasă de sănătatea animalului tău, însă poate că trebuie să îi acorzi o atenție deosebită din timp, înainte să observi că se simte rău. Trebuie să descoperi simptomele pe care ar putea să le manifeste și să mergi cât mai repede cu blănosul tău la medicul veterinar, astfel încât să poți preveni din timp manifestarea gravă a unor eventuale boli periculoase.

Iată care sunt bolile periculoase de care ar putea suferi câinii:



Nasul uscat și cald

Simptomele acestei afecțiuni sunt curgerea ochilor, febră, tuse, vărsături și poate avea mai multe cauze cum ar fi răceala, stresul sau alergiile la obiectele personale (în acest caz se poate schimba bolul de hrană cu unul nou, sau chiar hrana, jucăriile și hăinuțele lui, poate fi ferit de polen, praf sau substanțe chimice, dar toate acestea diferă în funcție de factorii care îi provoacă alergia). Se poate transmite și prin calea aerului de la un alt câine care are această afecțiune sau prin consumarea alimentelor din același vas cu alți câini.

Viermii cardiaci (dirofilarioza)

Viermii cardiaci sunt paraziți care se găsesc în vasele de sânge din organism, care pot deteriora sănătatea inimii și plămânilor. O simplă pișcătură de țânțar poate transmite larvele care pot afecta arterele pulmonare și inima câinelui, la câteva luni de la infestare. Simptomele frecvente sunt letargia, tusea ușoară și frecventă, problemele respiratorii, intoleranța la efortul fizic și pierderea în greutate.

Rabia

Este una dintre cele mai frecvente și letale boli care pot apărea la câini. Febra, durerea și hiperactivitatea sunt câteva dintre simptomele acestei boli. Se poate lua de la mușcătura sau saliva unui animal infectat și este cu adevărat fatal pentru câinele tău.  Pentru a putea evita ar trebui să mergi cât mai repede să îți vaccinezi cățelul. Ai mare grijă, deoarece această boală poate fi fatală chiar și pentru oameni.

Insuficiență renală

Scăderea în greutate, pierderea poftei de mâncare, gingiile palide, vărsăturile, diareea, setea și urinarea excesivă sunt simptomele comune ale acestei boli. Boala renală afectează în principal câinii mai în vârstă și blochează anumite activități în organism, cum ar fi eliminarea toxinelor și deșeurilor de proteine din organism, echilibrarea apei din corp, a sărurilor și a acidului, aceste activități producând urină normală.

O alimentație adecvată bazată pe hrană care să conțină o cantitate mică de sare, fosfor, potasiu și proteine sau administrarea unor suplimente alimentare pot fi metodele care să îți vindece blănosul. În unele cazuri mai grave, este necesară dializa, adică o detoxifiere artificială a sângelui.

Leptospiroza

Simptomele sale frecvente sunt febră, sensibilitate musculară, letargie, vărsături, deshidratare, tuse și scurgeri nazale etc. Această afecțiune este cauzată de bacteria Leptospira care se răspândește prin contactul direct cu orice câine bolnav. Bacteriile provin din ruina rozătoarelor și se găsesc pe sol, în mediile umede cum ar fi noroi, lacuri, râuri, mlaștini etc. Câinelui bolnav i se administrează antibiotice pentru a fi tratat de această afecțiune, dar cel mai simplu mod de prevenire a bolii este vaccinarea acestuia.