Gust amar în gură – cauze și remedii

gust amar in gura

Un gust amar în gură este neplăcut, poate altera gustul alimentelor, așa că nu este de neglijat, însă nici nu trebuie să intri în panică. De altfel, gustul din gură poate fi influențat de mai mulți factori, inclusiv de o igienă orală precară sau de diferite alimente, dar și de anumite afecțiuni.

Astfel, dacă nu ești genul de persoană care are gust amar în gură după ce a mâncat ceva picant sau acru ori consumator de medicamente și nu este vorba de o sarcină și ai o igienă orală bună, atunci următorul pas este să afli care ar putea fi cauza.

Produsele pentru ingrijire orala Foramen au la baza o serie de studii stiintifice pentru o calitate superioara si o eficienta ridicata, fiind apreciate de clientii din intreaga lume.

Vorbim în acest articol despre ce îți poate provoca un gust amar în gură și cum îl poți combate, pentru că, să recunoaștem, este foarte deranjant.



Gust amar în gură – posibile cauze

Un gust alterat în gură este cunoscut din prismă medicală ca fiind disgeuzie. Este o senzație neplăcută care poate dura și se manifesta sub formă unui gust amar în gură, gust metalic, rânced sau sărat.

În cele mai multe situații, gustul amar din gură poate fi combătut cu remedii naturiste, dacă nu dispare de la sine, însă haide să vedem care poate fi cauza apariței lui. Iată factorii care pot determina un gust amar în gură:

1.    Refluxul gastroesofagian

Multe persoane suferă de reflux gastroesofagian de-a lungul vieții, se produce când sfincterul esofagian interior a permis alimentelor și acidului din stomac să urce în esogfag și gură pentru că nu s-a închis. Este un mușchi (tubul prin care mancarea din gură trece către stomac) care execută mișcări specifice. Când există disfuncții, apare refluxul gastroesofagian și, din cauza anumitor alimente, poți simți gust amar în gură, dar îți poate provoca și: arsuri în piept, dificultate de inghitire sau o tuse uscată.

2.    Sarcina poate provoca gust amar în gură

Pentru că în timpul sarcinii, în organism fluctuează cantitatea de estrogen, se pot produce schimbări la nivelul papilelor gustative și poți avea senzația de gust amar în gură. În cele mai multe cazuri, aceasta dispare de la sine, după sarcină, dar află mai jos, cum o poți ameliora.

Pentru ca adoram bebelusii si stim cat de solicitanta este misiunea de proaspat parinte, am creat Adora, un brand nou, 100% romanesc, dedicat in totalitate mamelor si ingrijirii nou-nascutilor si copiilor mici.

3.    Gura uscată, sindromul gurii care arde sau al semințelor de pin

Din cauza deshidratării, a înaintării în vârstă, a anumitor afecțiuni sau boală autoimună ( Sjögren) ori a tutunului se poate instala senzația de gură uscată, ceea ce poate cauza un gust amar în gură sau sărat. Poate fi provocată și de o igienă orală precară.

Sindromul gurii care arde se simte ca o arsură, este provocat de leziuni la nivelul nervilor gurii sau poate avea la bază afecțiuni, tratamente ori tulburări. Poate apărea atât în cazul bărbaților cât și al femeilor aflate la menopauză, dar poate produce și un gust amar în gură sau uscarea gurii.

Deși nu este o alergie, sindromul semințelor de pin poate cauza o reacție consumatorilor, care se manifestă prin senzația de gust amar în gură și, care poate dura câteva săptămâni. Nu este cunoscută cauza, poate avea de-a face cu procesul de decojire a semințelor unde se folosesc chimicale sau alterarea uleiului de pin.

4.    Administrarea de medicamente/tratamente sau suplimente poate provoca gust amar în gură

Aici lucrurile sunt simple: medicamentele sau suplimentele absorb în organism ingredientele nutritive și curative iar rămășițele sunt secretate în salivă și poți resimți gust amar în gură. Câteva exemple sunt: unele medicamente în tulburări psihice, în diabet, în probleme de inimă, anumite antibiotice (pe bază de tetraciclina) sau suplimente de zinc, crom, cupru ori litiu.

Gust amar în gură pot provoca și tratamentele pentru afecțiuni maligne precum radioterapia și chimioterapia.

5.    Boli, infecții, scleroza laterală amiotrofică sau afecțiuni cronice ORL

Mai multe boli cronice din sfera ORL precum: polipii nazali, otita cronică, rinosinuzita cronică sau altele pot afecta iar un prim simptom poate fi senzația de gust amar în gură.

Chiar și în cazul unei răceli, infecții sau alte boli când organismul eliberează o proteină care ajută în ameliorarea inflamației își poate face apariția gustul amar în gură.

Scleroza laterală amiotrofică este o afecțiune care se manifestă prin degradarea neuronilor motori inferiori și superiori provocând gust amar în gură, unul dintre primele simptome.

5 remedii care alungă senzația de gust amar în gură

Senzația amară din gură poate fi supărătoare, dar trebuie să știi că dacă este cauzată de sarcină, o afecțiune, un tratament, de cele mai multe ori va dispărea de la sine. Poți însă, apela la câteva metode prin care să o combați precum:

  1. Igienă orală corespunzătoare,
  2. Hidratează-te adecvat, consumă gumă de mestecat sau dropsuri mentolate căci sprijină secreția de salivă,
  3. Ideal ar fi să nu fumezi și să nu consumi alcool zilnic, dacă o faci asigură-te că adaugi în obicei și punctul nr. 2,
  4. Evită refluxul gastroesofagian și, respectiv, alimentele care pot provoca gust amar în gură,
  5. Remediile naturale bazate pe anghinare (poate fi ceai) sau silimarină (esențiale în îngrijirea ficatului).

Foto Shutterstock