Situat pe Strada Franceză nr. 11, în inima Centrului Vechi al Bucureștiului, restaurantul Il Peccato te îmbie cu mâncarea autentică italiană în mijlocul agitației urbane.
L-am descoperit în urmă cu ani de zile, într-o seară ploioasă și friguroasă de noiembrie, când se afla pe o altă străduță, mai retrasă, din Centrul Vechi, într-un spațiu mult mai mic. M-a atras muzica italiană în surdină și lumina caldă care ajungea îmbietor până în stradă. M-a convins să intru căldura cuptorului de pizza pe lemne și interiorul confortabil, care aminteau de o bucătărie a unei bunicuțe din filmele italienești. Apoi m-a făcut să revin gustul ingredientelor și al preparatelor.
Inclusiv după ce micul restaurant și-a găsit, nu departe, un spațiu mai generos, l-am căutat. Recunosc, inițial m-am temut ca succesul să nu atragă după sine și schimbarea calității sau a ingredientelor, dar detaliile care m-au convins inițial, încă se păstrează.
Deschis în 2010 de familia Romagnoli, localul atrage nu degeaba foarte mulți turiști italieni care apreciază mâncarea “come a casa della mamma”, cum ar spune frații latini veniți să viziteze Bucureștiul și să testeze gastronomia românească – însă nu fără a verifica și calitatea preparatelor din localurile cu specific italienesc.
Amplasament & Ambianță
Restaurantul este amplasat, în prezent, într-o fostă casă boierească, la parterul clădirii renovate care găzduiește și un hotel cochet. Spațiul interior se continuă cu terasa, ambele zone devenind adesea neîncăpătoare la orele de vârf.
La interior, localul se remarcă prin pereții pictați discret și iluminatul cald, decorați cu elemente care aduc aminte de specificul culinar italienesc, inclusiv referințe gastronomice din filme de referință.
Nimic pretențios, fiind un loc axat pe conturarea unei atmosfere relaxate, unde vii cu familia sau cu prietenii ca să te simți bine și să socializezi în timp ce te delectezi cu mâncăruri simple, dar foarte gustoase.
Meniul
Antipasti
Fie că vrei să te rezumi la o gustare, fie să începi masa cu un aperitiv, meniul are o varietate de preparate. Pentru mine, combinația care mă duce cu gândul la vacanțele petrecute în Sicilia este aproape de fiecare dată burrata cu ulei de măsline, rucola, măsline verzi și roșii uscate, alături de o focaccia caldă, abia scoasă din cuptor.
Pizza
Meniul include pizza preparată în cuptor special, după rețetele italiene tradiționale napoletane. Printre preferatele mele se numără Quattro Formaggi, dar și Pizza burrata, iar printre cele mai complexe amintesc de Pizza cu fructe de mare sau cea cu cremă de trufe negre și cu hribi.
Tot în cuptor este preparată focaccia simplă, cu usturoi, rozmarin sau parmezan, deja celebră printre obișnuiții localului. Delicioase în simplitatea lor, aduse la masă aburinde și apetisante, iar dacă dacă picuri pe ele ulei de măsline ce aduce aminte de însoritele meleagurile din peninsulă, satisfacția este garantată.
Paste
În ceea ce privește pastele, de la rigatoni cu hribi și cremă de trufe negre, pentru cei care doresc un tip de paste mai sofisticate, până la carbonara sau penne sicilienne, totul are gustul autentic al pastelor italienești.
Risotto, pește și carne
Risotto-ul cu fructe de mare sau cel în varianta cu hribi și cremă de trufe este bun, dar nu cel mai gustos pe care l-am încercat. Un aspect discutabil fiind vorba, până la urmă, de preferințe personale.
Din secțiunea „Preparate din pește” eu, una, sunt deja fan declarat al scoicilor în sos alb, la care recomand o focaccia proaspătă. Însă există mai multe opțiuni din care puteți alege: cum ar fi platou mixt de pește și fructe de mare pane, doradă, calamari etc.
La categoria „Preparate din carne”, coastele de vițel de lapte la grătar, vițelul de lapte la cuptor, dar și mușchiul de vită cu gorgonzola pot satisface, cu siguranță, și carnivorii înrăiți.
Bar & Vinuri
În ceea ce privește capitolul vinuri, meniul are o selecție care include Brunello di Montalcino, Chianti Classico, Sangiovese Toscano sau Prosecco, în completare cu vinuri românești – Sauvignon Blanc, Pinot Grigio, rose etc.
Important de specificat, vinul casei, alb/rose/roșu, Budurească, este unul decent, pentru cei care au un buget în care preferă să se încadreze.
Bineînțeles, categoria de băuturi este una mult mai extinsă, cu cocktailuri, bere, sucuri și nelipsitul espresso.
Deserturi
Și pentru că am ajuns la deseturi, tiramisu nu avea cum să lipsească de pe listă, dar și alte delicii specific italienești, ca panna cotta și cannoli. Toate cele enumerate sunt reușite, dar în ceea ce mă privește se mai poate lucra o idee la arome pentru a tinde către perfecțiune.
Prețurile sunt puțin peste medie, dar rezonabile ținând cont de locație și mai ales de calitate. Servirea este, de regulă, promptă, și în funcție de cât de aglomerat este localul. Iar chelnerii sunt, cu puține excepții, serviabili și gata să ajute cu detalii, dacă le sunt solicitate.
Adresă: Str. Franceză 11, București/ Program: 12:00- 24:00
Bonus:
Farmecul localului este dat și de mascota neoficială, un motan superb ce supervizează clienții cu ochi leneși, tolănit pe câte un scaun.
Foto: Facebook