Inaugurarea showroomului Ellis Luxury by Eli Laslean

Designerul Eli Laslean nu conteneste sa ne uimeasca. A parasit timp de cateva luni Aradul si a venit la Bucuresti pentru a pune pe picioare si a amenaja un showroom chiar in inima Capitalei, astfel incat sa fie mai aproape de femeile care isi doresc sa-i poarte creatiile. Dincolo de cariera in industria modei de aproape 25 de ani, Eli Laslean este o femeie cu mult bun-simt, asa ca a fost o placere sa stam de vorba.



Tonica TV: As vrea sa ne povestiti mai multe despre acest concept, Ellis Luxury.

Eli Laslean: Este inovatia pe care mi-am permis sa o fac. Avand in vedere lumea in care ne invartim si tendintele actuale din moda − este vorba despre globalizare, este vorba despre dorinta femeii de a se simti cosmopolita pana la urma, dar si dorinta noastra de a o vedea fericita. Pe langa un brand romanesc pe care l-am crescut cu mult drag, ne-am gandit sa il imbogatim si sa ii asezam alaturi niste parteneri internationali.

„Consider ca, la ora aceasta, oamenii au evoluat foarte mult si, pana la urma, moda internationala a patruns pe piata romaneasca. Femeia din Romania are de unde sa aleaga, totul este sa stie ce sa aleaga.”

Tonica TV: Ce materiale pretioase folositi in creatiile dumneavoastra?

Este vorba despre dantela, matasuri naturale, voaluri, tesaturi care sunt foarte importante atunci cand doresti sa lucrezi un produs de calitate.

Tonica TV: Care este prototipul femeii care va poarta creatiile?

Este femeia inteligenta, femeia de cariera, femeia educata care apreciaza calitatea si bunul-gust. Cineva a fost foarte bun cu mine, pentru ca mi-a daruit un talent care este apreciat de femeile frumoase.

Tonica TV: Care este secretul succesului?

Dorinta de frumos, de bine si de a vedea fericita fiecare femeie care imi incredinteaza un vis al ei.

„Echilibru, farmec si clasa. Ma preocupa aceste trei coordonate. Imi place sa descopar armonia in tot ceea ce fac.”

Text: Ruxandra Dumitrescu