Inditex a anunțat o scădere de 24% a vânzărilor în ultima lună

Grupul Inditex, deținătorul ZARA, Bershka, Pull & Bear ș.a. a anunțat o scădere de 24% a vânzărilor în ultima lună.

Criza globală cauzată de pandemia cu coronavirus a înregistrat o pierdere de 300 de milioane de euro pentru Inditex, la colecțiile de primăvară/vară 2020. Owner-ul spune, într-un comunicat de presă dat astăzi, că este prea devreme pentru estimări, în perioada următoare, având în vedere că nu se știe cât va mai dura această criză.

Nefiind magazine cu produse esențiale vieții și pentru că nu oferă servicii indispensabile, în multe țări din Europa magazinele deținute de grup au început să se închidă. La nivel global, deocamdată, grupul a închis 3785 de magazine.

Totuși, cei de la Inditex au primit și o veste bună. În China numărul victimelor infectate cu coronavirus a început să scadă, viața cetățenilor începe să revină la normal, iar magazinele încep să-și reia programul de funcționare.

Despre Inditex

În 2019, grupul Inditex a înregistrat o creștere de 8% a vânzărilor, adică o creștere de 28,3 miliarde de euro, și o creștere a profitului net de 6% (3,6 miliarde de euro), în ciuda deprecierii stocurilor.

Inditex, INdustrias de DIseño TEXtil, S.A., este o companie producătoare de haine din Spania, controlată de cel mai bogat om din Spania, Amancio Ortega. Inditex este cel mai mare retailer de îmbrăcăminte din Europa. Compania deține mărcile Zara, Pull & Bear, Massimo Dutti, Bershka, Stradivarius, Oysho, Zara Home și Kiddy’s Clas.

Text: Bettina Cristea

Photo: Google Images

martie 18th, 2020 by Cristea Bettina

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Utilizam datele tale in scopul corespondentei si pentru comentarii online. Pentru a citi mai multe informatii apasa aici.

Sunt de acord cu politica de confidentialitate