Intre icoane si fapte bune

Intre icoane si fapte buneGem bisericile romanesti de credinciosi. Batrani si tineri smeriti se plimba pe la icoane, dau acatiste lungi si amanuntite si asculta cu o piosenie ce ar putea impresiona pana si sfintii pictati pe pereti slujba. Dincolo de gardurile si florile lacaselor de cult incepe batalia.

Aceiasi oameni, tineri sau batrani, uita in cateva secunde si de bunatate, si de piosenie, si de credinta si reincep sa traiasca asa cum stiu ei. Cateodata, nici macar nu ajung sa treaca dincolo de garduri pentru a incepe sa se ia de gat si sa-si vorbeasca urat.

Bunici cu fete angelice se imbrancesc si se cearta, tineri colorati si absenti vorbesc tare si urat la telefoane, barbati in puterea varstei stau pe margine si comenteaza “spasiti” ce se intampla, cine si cum e imbracat, cine si cum arata.

Gem autocarele de pelerini plecati sa se roage in cele mai indepartate colturi ale tarii, pe la manastiri la care au auzit ei c-ar fi icoane facatoare de minuni. Cateodata pleaca si in strainatate sa incerce si efectele icoanelor de pe alte meleaguri. Pe drum, barfesc pana obosesc, iar cand ajung incep sa se certe din cauza conditiilor de cazare. Intre, mai lanseaza cate o rugaciune catre Dumnezeu, convinsi fiind ca El o sa-i asculte.

Bunici cu fete angelice se imbrancesc si se cearta, tineri colorati si absenti vorbesc tare si urat la telefoane, barbati in puterea varstei stau pe margine si comenteaza “spasiti” ce se intampla, cine si cum e imbracat, cine si cum arata.

Dupa numarul credinciosilor din bisericile romanesti, ai zice ca suntem un popor cu frica de Dumnezeu si rusine de oameni, gata oricand pentru fapte bune, intelegere si buna-cuviinta. Dupa comportamentul asa-zisilor credinciosi, ne indepartam cu fiecare secunda de esenta credintei.

Practicam o spoiala de piosenie cu care habar nu am pe cine credem sau pacalim. Pe Dumnezeu, cu siguranta, nu.

 

Text: Alina Niculescu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *