Faptul ca firmele vor sa se asigure de eficacitatea muncii personalului nu este nicio noutate si nicio surpriza, insa modul in care aceste procese de evaluare sau monitorizare se desfasoara stau sub semnul intrebarii.
Cat de mult se respecta dreptul la intimitate al angajatului si ce beneficii poate aduce companiei un astfel de rationament?
Tehnologia permite… dar legislatia?
Ei bine, ne convine sau nu, suntem constienti sau nu, dreptul la intimitate de care teoretic ar trebui sa beneficiem la locul de munca, poate fi incalcat cu usurinta de catre angajator prin cele mai variate modalitati –
de la plasarea camerelor video in cele mai neobisnuite locuri, la monitorizarea on-line (verificarea casutei postale personale si a conversatiilor pe Messenger) sau telefonica, la restrictionarea tehnica a utilizarii anumitor site-uri.
Motivatia angajatorilor
Este cat se poate de plauzibila. Un sistem de supraveghere bine pus la punct asigura o mai buna securitate a informatiilor de ordin intern si, teoretic, garanteaza gestionarea corecta si eficienta a orelor de munca de catre subordonati.
Legalitatea masurilor
Totusi, cat de legale sunt masurile de paza initiate de firmele angajatoare? In lipsa unei legislatii specifice (si aici fac referire mai mult la situatia din Romania) orice companie are dreptul sa monitorizeze activitatea interna, atata timp cat angajatul isi da acordul, semnand un act aditional contractului de munca sau luand la cunostinta continutul regulamentului de ordine interioara.
Eficienta versus ineficienta
Chiar daca, pe termen scurt, angajatorul s-ar putea bucura de rezultatul scontat, pe termen lung, ar fi resimitite si efectele secundare. Nu cumva tocmai prin aceste politici restrictive, oamenii devin tot mai ineficienti?
Pe langa aspectul supravegherii excesive si aparent nejustificate, un astfel de tratament instiga la suspiciune si transforma mediul de lucru intr-un spatiu ostil in care creditul uman este lipsit de valoare si care, in timp, poate duce la deteriorarea calitatii muncii.
Mai mult, constransi, agresati si inhibati de actiunile conducerii sau ale departamentului de resurse umane, angajatii, liberi sa demisioneze, pot determina in sanul companiei o instabilitate si o discontinuitate nedorita: fluctuatia de personal.
Deci, pana la urma, cui si in ce masura deserveste un sistem de supraveghere in care individul liber prin statut social se simte monitorizat si captiv ca intr-o inchisoare? Care este gradul tau de suportabilitate si acceptabilitate? Este compromisul (spre exemplu un salariu obscen de mare) o solutie?