Ce efecte a avut pandemia asupra cuplurilor!

pandemia

Ce schimbări în bine a adus pandemia românilor? Care sunt schimbările în rău pe care le-a generat? Ce au învățat românii datorită pandemiei? Ce limitări au experimentat din cauza această cauză? Care a fost impactul pandemiei asupra noastră din perspectiva: stării de sănătate, activităților cotidiene; bunăstării; relațiilor cu ceilalți și socializării; stării psiho-emoționale?



Un an de pandemie

La fix un an de la declararea primului caz confirmat de COVID-19, pe 26 februarie 2020, în România, un sondaj IRES ne oferă răspunsul la toate aceste întrebări.

Sondajul ne arată că pandemia a avut un impact semnificativ asupra stării psiho-emoționale a românilor, dar și asupra sănătății lor; vedem că un român din 10 a traversat, în ultima săptămână, stări de anxietate, 14% nu reușesc să își țină sub control îngrijorările, iar femeile, persoanele cu educație scăzută și cele care locuiesc în mediul rural au consultat medicul specialist, în primul an pandemic, mult mai puțin decât o făceau în perioada de dinainte.

Iar dacă aproape jumătate dintre români sunt de părere că pandemia a generat schimbări negative în viața lor, 16% găsesc și părți pozitive, iar mai mult de jumătate recunosc că au învățat lucruri în ultimul an pandemic, lucruri despre care cred că nu le-ar fi învățat în alt context.

Schimbări în bine

Potrivit sondajului, pentru 16% dintre români pandemia de COVID-19 a adus schimbări în bine.

Acestea sunt legate, în principal, aspectele care țin de familie și de disponibilitatea mai mare de timp, fie că vorbim despre apropierea față de familie și de timpul petrecut împreună cu aceasta (23%), de posibilitatea de a lucra de acasă (7%) sau de timpul liber suplimentar disponibil (7%). Pentru alții (13%), pandemia a reprezentat o oportunitate pentru dezvoltarea personală și pentru cunoașterea sinelui. 4% dintre respondenți au perceput schimbări pozitive în sensul creșterii veniturilor, iar același procent în sensul găsirii unul lor de muncă mai bun.

Schimbări în rău

Aproape jumătate dintre români (48%) spun că în viața lor s-au schimbat lucruri în rău din cauza pandemiei.

Cele mai frecvente aspecte menționate, în acest sens, sunt: restricțiile și limitările de mișcare (26%), limitările impuse vieții sociale și interacțiunii cu ceilalți (12%). 1 din 10 români care au perceput schimbări negative spune că și-a pierdut locul de muncă, iar alți 8% spun că pandemia le-a afectat în mod negativ veniturile. 7% au experimentat stări de stres generate de teama de a nu contracta virusul, 5% au avut probleme de sănătate, iar 4% spun că au perceput negativ limitarea accesului la servicii medicale. Alți 5% indică educația online ca fiind schimbarea în rău pe care au experimentat-o pe parcursul ultimului an.

Cuplu şi entertainement

Pandemia a crescut considerabil activitățile de informare și entertainement mediate de tehnologie fie la tv, fie online, dar și pe cele legate de utilizarea tehnologiei în scopuri profesionale sau pentru școală.

Dintre activitățile cotidiene, cele legate de îngrijire personală (frizerie, coafor cosmetică etc.) au fost cel mai afectate de pandemie.

Dacă pe mai bine de un sfert (27%) dintre participanții la studiu pandemia i-a făcut să se gândească mai puțin la un divorț, pe 7% i-a determinat să se gândească mai mult la căsătorie.

Restricţii, rugăciune şi stres

Pandemia de COVID-19 a venit însoțită de lipsă de predictibilitate, de o avalanșă de informații, de multe ori contradictorii și de impunerea unor restricții cu care o parte dintre indivizi nu s-au confruntat niciodată, pe parcursul vieții lor, motiv pentru care, în toată această perioadă, oamenii au experimentat, în primul an pandemic, stări de frică, anxietate sau stres. 

StresControl Naturalis este un supliment alimentar cu efect benefic asupra asupra starilor emotionale si a capacitatii organismului de a se adapta la situatiile de stres.

Pandemia i-a făcut pe mai mult de jumătate dintre români (55%) să aprecieze mai mult lucrurile pe care le au, iar pe 4 din 10 i-a făcut să se gândească mai mult la sensul vieții. Un sfert au traversat mai mult decât înainte de pandemie stări de tristețe sau de depresie, iar 16% s-au gândit mai mult la moarte. 4 din 10 români s-au rugat mai mult decât înainte de pandemie.

Planuri de viitor şi regrete

Mai mult de un sfert (28%) dintre cei intervievați au fost cuprinși de regretul că nu au făcut ceva.

Pandemia i-a făcut pe 27% dintre români să fie mai optimiști decât înainte de pandemie, iar pe 23% să își facă planuri de viitor într-o măsură mai mare decât înainte.

Impactul COVID-19 asupra stării psiho-emoționale a românilor este încă semnificativ. Potrivit sondajului, 1 din 10 români a trecut în ultimele 7 zile, aproape zilnic prin stări de anxietate, 13% s-au simțit triști ori lipsiți de speranță, 14% nu și-au putut controla îngrijorările, iar 14% au simțit că nu mai au interes sau plăcere pentru a face ceva.

Lecţii învăţate 

Respectarea normelor de igienă și a distanțării sociale este principala lecție învățată datorită pandemiei, o treime dintre participanții la studiu indicând acest aspect. Aproape 1 din 5 spun că au învățat să prețuiască viața sau sănătatea, iar o proporție similară susține că a învățat să aibă grijă, să îi respecte, să îi prețuiască pe ceilalți oameni sau să petreacă mai mult timp cu ei. La polul opus însă, 2% dintre români spun că pandemia i-a învățat să nu aibă încredere în oameni, iar 3% indică respectarea regulilor și a legilor printre aspectele învățate pe durata anului pandemic.

Cristina Dudău 

Foto Shutterstock