Părul blond, fie că este natural, fie că a fost obținut prin decolorare, are un farmec aparte. Arată fresh, radiant și aduce o lumină specială feței. Blondul nu vine însă fără un cost. Firul de păr devine mai fragil, se deshidratează ușor și are nevoie constantă de atenție. Fără îngrijirea potrivită, rezultatul este un păr tern, vârfuri despicate și o culoare care se estompează mult mai repede decât ți-ai dori.
Am stat de vorbă cu hairstylistul Mihai Despina, cu ani buni de experiență în salon și o specializare clară în lucrul cu părul blond. Mi-a explicat care sunt cele mai frecvente greșeli și cum pot fi evitate. Vestea bună este că nu ai nevoie de ritualuri complicate. Contează consecvența și câteva alegeri corecte.
Tratamentul, aliatul de nădejde al blondului
Primul lucru esențial este să înțelegi că părul blond cere tratament constant. Mihai Despina este foarte clar:
„Cum îți dai seama că are nevoie de un tratament? Este simplu. Părul vopsit sau decolorat întotdeauna are nevoie de câte un tratament. Că îl faci odată la două sau trei spălări, că îl faci la fiecare spălare, nu contează. Hidratarea nu va fi niciodată suficientă de una singură. Cu fiecare ocazie pe care o ai, fă-i un tratament.”
Șamponul și balsamul nu sunt suficienți. Tratamentul poate însemna o mască hidratantă, un ulei nutritiv sau un serum reparator. Important este să fie aplicat regulat și lăsat să acționeze suficient. Poate fi aplicat seara și lăsat peste noapte sau măcar zece-cincisprezece minute, atunci când timpul este limitat. Rezultatul se vede rapid: păr mai moale, mai elastic, mai strălucitor și o culoare care rezistă mai bine în timp.
Ce să eviți ca să nu îți distrugi blondul
Pe lângă tratamente, există câteva obiceiuri care afectează serios părul decolorat. Mihai Despina le punctează direct.
Primul este spălatul cu apă fierbinte.
„Fragilizează foarte mult firul de păr, îl deshidratează și face ca pigmentul să se piardă mai repede.”
Apa călduță este alegerea corectă pentru părul blond.
A doua greșeală frecventă este folosirea periei rotative. Deși oferă un efect de coafor, impactul asupra părului decolorat este dur.
„Rupe părul. În momentul în care se rotește și prinde noduri, nu se oprește să descurce părul, ci îl rupe. Din cauza asta, multe persoane observă o densitate mai scăzută pe lungimi și spre vârfuri. Părul este, de fapt, rupt.”
Protecția termică este un alt pas care nu trebuie să lipsească.
Fie că folosești uscătorul, placa sau ondulatorul, părul blond are nevoie de protecție.
„Nefolosirea protecției termice și a uleiului la fiecare coafat face ca părul să devină mult mai deshidratat pe măsură ce folosești unelte cu temperatură ridicată.”
La fel de importantă este atenția la cozi și cocuri strânse.
„Ținutul prea des și prea strâns în coadă duce la fragilizarea firului de păr și la ruperea lui exact din zona de prindere. Se observă ușor fire mai scurte, tocite, în acea zonă.”
Rutina zilnică pentru un blond sănătos
Îngrijirea corectă începe acasă. Alege un șampon hidratant și, la nevoie, un șampon tonifiant care să mențină nuanțele reci, mai ales în cazul blondului platinat sau cu reflexe gri. Balsamul este obligatoriu la fiecare spălare, iar un ulei sau serum aplicat pe vârfuri nu trebuie omis.
La coafare, limitează temperaturile ridicate. Folosește protecție termică și evită să treci de mai multe ori cu placa sau ondulatorul peste același fir. Temperaturile moderate sunt suficiente pentru un rezultat frumos și mai sigur pentru păr.
Nu ignora nici hidratarea din interior. Consumul adecvat de apă și o alimentație bogată în proteine, vitamina A, vitamina E și biotină susțin rezistența firului de păr.
Trucuri simple care fac diferența
- O mască aplicată înainte de spălare, timp de câteva minute, poate reda rapid strălucirea.
- Uleiul se aplică doar pe vârfuri, niciodată la rădăcină.
- Periajul trebuie făcut delicat, cu perii moi sau cu un pieptene cu dinți rari, pornind de la vârfuri spre rădăcină.
- Evită coafurile strânse zilnic și alternează-le cu părul lăsat liber.
Părul blond poate fi pretențios, dar cu o rutină corectă și puțină atenție, poate arăta impecabil și între vizitele la salon. Evită căldura excesivă și obiceiurile agresive. Oferă-i hidratare, protecție și consecvență.
Așa cum subliniază Mihai Despina, cheia este regularitatea:
„Hidratarea nu va fi niciodată suficientă. Cu fiecare ocazie pe care o ai, fă-i un tratament și ai grijă de el cât mai bine posibil.”
Sursă imagine: Hepta














