Cata rabdare trebuie sa ai tu, om cumsecade, specimen pe cale de disparitie, dar nicicand protejat? Cata rabdare trebuie sa ai cand nu exista rezervatie in care poti sa te retragi, departe de coltii ascutiti si ochii metalici care te pandesc de peste tot?
Cat de acerba este lupta in jungle in care nu mai ai decat cateva amarate de exemplare de partea ta?
Raspunsul la toate aceste intrebari este unul singur: infinita rabdare.
Iar atunci cand aceasta rabdare este pe sfarsite, cand bunul tau simt este luat drept prostie, cand nesimtirea altora ajunge sa te sugrume, tu, om cumsecade, spui stop si iei atitudine.
Si jungla toata parca inlemneste. Nicio jivina nu mai misca. Nici macar nu mai respira. Ochii metalici sunt holbati de uimire si lipsiti de tais, coltii ascutiti se retrag, cozile sunt taras si ghearele tocite.
Nu le vine sa creada ca nu mai merge, ca nu se mai poate asa, ca nu mai ai de gand sa le accepti prostiile, marlaniile si rautatile. Nu le vine sa creada nici ca tu, om cumsecade, esti atat de vocal, de vehement, de revoltat si hotarat in acelasi timp.
Parca atunci te vad pentru prima oara, parca atunci incepi si tu sa meriti sa fii bagat in seama, luat in serios.
Din pacate, traim intr-o lume in care bunul simt, buna crestere si caracterul frumos sunt ignorate, in cel mai fericit caz.
Asa ca, om cumsecade, pastreaza-ti caracterul, bunul simt si buna crestere, dar invata sa-ti sustii cu voce tare punctele de vedere si sa-ti expui ideile. Numai asa vei reusi sa supravietuiesti. Altfel, te vor manca. In liniste …
Text: Alina Niculescu