Regalii britanici refuză să urmărească „The Crown”

Familia regală britanică nu urmărește „The Crown”, serialul fenomen de pe Netflix, în ciuda popularității sale. Serialul se bazează pe viața și domnia reginei Elisabeta a II-a.

Potrivit unei surse regale, regina a urmărit, ba chiar lăudat primul sezon din „The Crown”, dar lucrurile s-au schimbat odată cu lansarea celui de-al doilea sezon. Regina Elisabeta a II-a s-a supărat în momentul în care, în al doilea sezon, prințul Philip a fost portretizat ca fiind un tată insensibil în relația cu fiul lui, mai ales într-un episod care nici nu s-a întâmplat în realitate, după cum spune chiar ea, când soțul ei l-a adus acasă pe Charles, din Scoția.

Mai mult, se zvonește că scena de dragoste dintre Regina Elisabeta şi Prinţul Phillip din primul sezon al serialului a fost tăiată la montaj. Vannesa Kirby, care o joacă pe Prinţesa Margaret în primele două sezoane ale serialului „The Crown“, a mărturisit că scena a picat pentru că scenariştii au simţit că telespectatorii „nu-şi doresc să o vadă pe Regină făcând sex“.

De asemenea, potrivit casei regale, în urma difuzării serialului, a doua soție a prințului Charles, Camilla Parker Bowles ducesa de Cornwall a primit critici online din cauza portretizării sale în drama Netflix.

Seria originală Netflix, „Coroana“, prezintă viața reginei Elisabeta a II-a începând de la vârstă de 25 de ani. Serialul va avea șase sezoane, ultimul încheindu-se cu moartea prințesei Diana, în anul 1997.

În primele două sezoane, actrița Claire Foy a interpretat rolul reginei Elizabeth a II-a, Matt Smith rolul prinţului Philip, Victoria Hamilton pe cel al reginei-mamă, Elisabeta, iar Jeremy Northam pe al lui Anthony Eden.