Ne leaga o prietenie veche, desi ne despart nu mai putin de 40 de ani.
O tragedie ne-a tinut departe unul de altul pentru cativa ani. A fost mai ales vina mea. Am avut nevoie de timp sa trec peste, desi durerea cea mare era la el. Nu m-a iertat, iar acum, cand ne-am reintalnit, mi-a spus-o. Nu m-a iertat ca l-am lipsit de vizite lungi si savuroase, de povesti pline de talc, de mesele frumos aranjate care ma asteptau.
Asta nu a stirbit nimic din bucuria revederii. Din veselia unei discutii inteligente. A facut multe lucruri cat timp nu ne-am vazut. Lucruri frumoase si interesante despre care mi-a povestit cu drag. Se autodeclara “un mos hatru” si are dreptate.
Am foarte multe de invatat de la el, iar lui ii place rasul meu.
Prietenia e un lucru minunat. L-am cunoscut acum multi ani si mi-au placut din prima clipa glumele lui cu talc, glume care veneau dintr-un spririt tanar si o inteligenta ascutita.
Am plecat de la el promitandu-i ca ma voi intoarce. De data asta mult mai curand. A ramas in usa cu un zambet usor neincrezator, dar strigand in acelasi timp ca ma crede si ma asteapta.
Tot drumul spre casa m-am gandit ca am gresit pasandu-mi doar de durerea mea. De partea mea de durere. A lui a fost mai mare, iar in plus i-am adaugat in spate si povara tacerii mele. Spaima ca nu ma va mai vedea niciodata.
Cateodata gresim fata de prieteni, dar prietenii adevarati ne iarta. Aici cred ca e vorba de ceva mai mult. E vorba si de intelepciune.
Mosul hatru imi este prieten si-mi place asta.
Text: Alina Niculescu