Giuliana Camerino s-a nascut in anul 1920 intr-o familie veche venetiana de evrei. Datorita bunicului ei care a avut o fabrica de pigmenti, a invatat sa asocieze culorile, lucru pe care mai tarziu l-a pus in practica in atelierul ei de moda. A fost casatorita cu un bancher pe nume di Camerino, iar in 1943, pentru a scapa de persecutia evreilor din Italia in timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial, Camerino a fugit in Elvetia, unde a inceput sa realizeze genti pentru un magazin local.
Cu pasi repezi catre succes
Giuliana Camerino a fondat Roberta di Camerino Fashion House din Venetia, singurul brand de moda italiana majora. Giuliana a avut o idee la care nimeni nu se gandise, aceea de a trata gentile ca pe niste piese de imbracaminte. Primul accesoriu iconic era fabricat dintr-un tip special de catifea, tesuta pe razboaie vechi aproape in intuneric. Stilul imbina manufactura venetiana, cataramele erau preluate de la fierarii care prelucrau alama pentru gondole, iar culorile erau cu totul altele decat cele folosite in mod clasic in industrie. Erau ca o pata de culoare in magazine, avand desene cu iluzii optice (trompe l’oeil) si culori neconventionale aprinse.
Giuliana Camerino a dat tonul pentru designul gentilor de marca din ultimii 50 de ani. Stilul ei unic nu doar ca a precedat creatiile similare Gucci, Bottega Venetta sau Prada, dar le-a influentat pana la identitate. Casa de moda Roberta di Camerino este „inventatoarea“ gentilor status.
Fashion House Roberta di Camerino a fost fondata in 1945, cand Camerino s-a intors in Italia dupa terminarea razboiului. Casa de moda a fost numita dupa filmul Roberta, in care joaca Fred Astaire si Ginger Rogers, iar coloana sonara a filmului este Smoke Gets In Your Eyes. In exil, creatoarea de moda obisnuia sa fredoneze melodia din acest film american, fiind de altfel ultimul pe care il vazuse inainte de a-si parasi tara. Melodia ii era atat de draga incat a ales sa adopte numele peliculei ca „pseudonim“ profesional alaturi de numele sau de familie.
„Nu trebuie sa plangi cand te copiaza, ci in ziua in care vor inceta sa o mai faca“
In anul 1946, Giuliana a inceput sa foloseasca tiparul repetitiv al literei “R”, astfel incat s-a speculat ca ideea „G“-urilor repetate pana la saturatie de catre Gucci provine de la un desen al Giulianei din 1946, care se folosea de tiparul repetitiv al unui „R“.
In anul 1957, Giuliana a inceput sa creeze gentile Bottega Veneta facute din fasii de piele impletita, realizand astfel geanta cu marginea articulata ce a fost reprodusa de designul Prada. De atunci, la lista imitatorilor s-au adaugat multi altii, dar acum exercitiul copierii se traduce ca inspirarea din clasici.
Desi la vremea aceea s-a suparat ca i-au fost “reproduse” creatiile, un alt designer celebru, Coco Chanel, a consolat-o pe Giuliana spunandu-i: „Nu trebuie sa plangi cand te copiaza, ci in ziua in care vor inceta sa o mai faca“.
{besps}roberta|width=400|height=400{/besps}
Cand clasicul merge spre fabulos
In anul 1956, creatiile Roberta au ajuns la Hollywood in postura celor mai ravnite accesorii. Erau purtate cu mandrie de Grace Kelly, Farrah Fawcett sau Elizabeth Taylor si ii asigurau Giulianei Camerino Coen intrarea in istoria modei.
In anul 1980, Camerino si-a inchis casa de moda, iar in acelasi an, Muzeul Whitney de Arta Americana a realizat o expozitie cu articole create de ea. O alta expozitie cu articolele create de ea a avut loc la Muzeul Fashion Institute of Technology la sfarsitul anului 1999.
In anul 1996, Giuliana Camerino Coen a revenit in lumea modei creand in continuare genti de mana, care au fost vandute prin intermediul New York magazine, inclusiv de Neiman Marcus care, in anii 1950, a fost primul distribuitor american.
In prezent, marca Roberta di Camerino apartine grupului de moda Sixty si are o linie formata din sapte colectii diferite de genti, toate construite pe desenele initiale ale fondatoarei.
Giuliana Camerino Coen a murit in anul 2010, la varsta de 89 de ani, insa creatiile ei continua sa fie imboldul dat publicului feminin pentru dezvoltarea unei adevarate obsesii.
Text: Oana Mircea
